Cei trei clujeni de la Curtea Constituțională, Augustin Zegrean, Daniel Morar și Ștefan Minea, au făcut opinie separată pentru menținerea renunțării la urmărirea penală în codul de procedură penală și, implicit, în favoarea procurorilor, care au soluționat astfel în 2015 peste 130.000 de cauze. Articolul privind renunțarea la urmărirea penală a fost declarat neconstituțional, cu majoritate de voturi.

Luju.ro a publicat în premieră informația că cei trei judecători, Augustin Zegrean, Daniel Morar și Ștefan Minea, au scris opinie separată la decizia 23 din 20 ianuarie a Curțiii Constituționale. Ceilalți șase judecători au declarat neconstituțional art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală  – „Renunţarea la urmărirea penală”. Zegrean, Morar și Minea au prezentat exemple punctuale din SUA, Canada, Anglia, Franta, Belgia, Finlanda, Germania si Suedia.

”Soluția prevăzută la art.318 din Codul de procedură penală se regăsește și în legislațiile altor state europene, precum și în alte sisteme de drept.

Astfel, în Statele Unite ale Americii, US Attorneys’ Manual prevede că, pentru a renunța la acuzare pentru motivul lipsei unui interes substanțial federal, procurorul are în vedere toate considerentele relevante, printre care: prioritățile de aplicare a legii fundamentale, natura și gravitatea infracțiunii, efectul descurajator al trimiterii în judecată, gradul de vinovăție al persoanei față de faptă, antecedentele penale ale persoanei, disponibilitatea persoanei de a coopera pentru investigarea sau trimiterea în judecată a altora, condamnarea probabilă sau alte consecințe ale condamnării. Potrivit aceluiași manual, enumerarea anterior enunțată nu este limitativă și nu este de așteptat ca toți acești factori să fie îndepliniți, ci, doar ca, din ansamblu lor, să rezulte lipsa unui interes substanțial federal.

În Canada, atunci când decide inițierea și desfășurarea urmăririi penale în numele Coroanei, la nivel federal, consilierul Coroanei trebuie să ia în considerare două criterii: dacă există o probabilitate rezonabilă de condamnare bazată pe probe ce ar putea fi administrate în cauză, iar, în situația în care răspunsul la această întrebare este afirmativ, dacă o acuzare ar servi cel mai bine interesului public. Dacă răspunsul la ambele întrebări este afirmativ, testul deciziei de acuzare este îndeplinit. Dacă nu, dar acuzarea a fost deja formulată, aceasta va fi retrasă sau se va rămâne în stadiul procesual inițial.

În Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Codul pentru procurorii Coroanei prevede, la capitolul cu titlul „Decizia asupra acuzării”, că procurorii, poliția sau alte agenții de investigare decid dacă acuză sau nu un făptuitor, decizie care este luată pe baza a două criterii: posibilitatea administrării probelor care să conducă la o posibilă condamnare și interesul public.

În Franța, Codul de procedură penală face aplicarea principiului oportunității, prin reglementarea a două instituții ce aparțin sferei justiției negociate, respectiv compoziția penală și tranzacția. Astfel, Codul de procedură penală prevede compoziția penală, ca o instituție intermediară, între acordul de recunoaștere a vinovăției și renunțarea la urmărirea penală. Principala condiție pentru aplicarea acestei instituții este recunoașterea faptei, procedura având loc înaintea punerii în mișcare a acțiunii penale. În această situație, procurorul aplică o amendă și poate dispune o paletă foarte largă de măsuri de siguranță, cum sunt predarea bunurilor de care autorul s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, renunțarea temporară la permisul de conducere sau de vânătoare, urmarea unui program de reabilitare pentru persoane dependente de alcool sau droguri etc. Totodată, Codul de procedură penală francez reglementează tranzacția, a cărei aplicare poate fi făcută în funcție de circumstanțele de gravitate ale infracțiunii, de personalitatea și de situația materială a celui acuzat, de resursele acestuia și de acuzațiile care i se aduc. Astfel, cu toate că textul nu face vorbire despre noțiunea de „interes public”, acesta face trimitere la elementele care definesc interesul public, în termeni chiar mai succinți decât cei din cuprinsul art.318 alin.(1) din Codul de procedură penală românesc, precum „circumstanțele și gravitatea infracțiunii”, se arată în opinia separată.

Decizia 23/20.01.2016 a Curții Constituționale

 

 

Comments

comentarii