Trei judecători de la Curtea de Apel București au decis trimiterea a trei copii în Spania, unde să stea cu fosta soție a afaceristului clujean Adrian Marțian, aceasta fiind judecată tot acolo pentru rele tratamente aplicate minorilor. Copiii plâng când o văd și nu vor să meargă cu ea nicăieri.
După trei amânări a pronunțării, judecătorii Andrei Gongone, Maria Adriana Bratu și Elena Avrigeanu au decis să trimită în Spania cei trei copii de 7, 9 și 10 ani, care sunt bine integrați și învață la o școală bună din Târgu Mureș. Decizia a fost luat în rejudecare și este definitivă.
”Nu am crezut că o să trăiesc așa ceva. Trei nebuni de judecători dau copiii, îngerașii mei, pe mâna unei mame criminale și îi trimit în Spania unde mama criminală nu deține o locuință și nu are nici un loc de muncă!! Iar adresa pe care a declarat-o a fost introdusă în cutia de valori a Curții de Apel, așa au spus judecătorii. Adică tatăl sau avocatul acestuia nu au dreptul să știe unde merg copiii! Unde suntem aici în Cosa Nostra?”, a fost reacția lui Adrian Marțian la auzul deciziei.
De asemenea, omul de afaceri este obligat să achite cheltuieli de judecată exorbitante de aproape 100.000 de lei (20.000 euro), din care jumătate reprezintă cazarea și transportul la București a reclamantei Roxana Marțian și a avocatei acesteia, Delia Bota din Cluj.
Decizia judecătorilor are la bază raportul de expertiză nefavorabil tatălui, efectuat în grabă de psihologul Mioara Moraru, recuzată de trei ori, dar rămasă în dosar.
”Copiii sunt acum foarte traumatizați și sunt predispuși la tot felul de reacții care îi pun în pericol.”, spun avocații lui Marțian.
În Spania, femeia este cercetată și pentru că i-ar fi propus unui bărbat să-l ucidă pe Adrian Marțian.
Recent, bărbatul respectiv a declarat la parchet că i s-a făcut propunerea de a-i pune capăt vieții lui Marțian (paragraful al doilea din facsimilul de mai jos)