Potrivit declarației de avere, senatoarea din partea AUR are mai multe terenuri şi locuinţe. Diana Şoşoacă deţine un teren agricol de peste 20.000 mp în Baloteşti, judeţul Ilfov, şi încă trei terenuri intravilane, două în Vâlcea şi unul în Dâmbovița. Senatoarea mai deţine trei locuinţe, dintre care două apartamente şi o casă de vacanţă. La capitolul bunuri mobile nu stă așa bine: un autovehicul marca Opel Corsa cumpărat în 2015, se arată în documentul depus la Senat. Șoșoacă deţine mai multe obiecte de artă dobândite ”din familie”, care au o valoare estimată de 5.000 de euro.. De asemenea, senatoarea AUR …
Citește mai multAVERI
Noua șefă a Tribunalului Cluj are soț avocat și o avere imobiliară impresionantă
Potrivit listei cu candidații judecători admiși la concursul de numire în funcții de conducere, noul președinte al Tribunalului Cluj este Emese Luca, care a avut media finală 8,75. Aceasta este o judecătoare civilistă apreciată de avocați pentru modul cum judecă și soluțiile pronunțate. De asemenea, soțul judecătoarei este avocat, Marius Luca, care, împreună cu fratele lui, Romulus, a avut succese notabile în zona retrocedărilor. Potrivit declarației de avere a judecătoarei Luca Emese, aceasta și soțul ei dețin mai multe terenuri, case și apartamente, atât în Cluj, cât și în alte județe. Astfel, la capitolul terenuri regăsim un teren agricol de …
Citește mai multCât au câștigat în 2018 avocații-politicieni din Consiliul Local și Consiliul Județean Cluj. Cel mai mare venit net: aproape 215.000 lei
Noile declarații de avere, ce aveau termen de depunere 18 iunie, ne arată cât au câștigat în 2018 avocații-politicieni din Consiliul Local și Consiliul Județean Cluj. Cel mai mare venit anual net este de aproape 215.000 lei. Venitul cel mai mare este al lui Radu Moisin (PNL), avocat asociat la SCA Șomlea și Asociații, care a scris la venit anual încasat 214.903 lei (sumă netă). Potrivit declarației de avere, și-a tras și un Mercedes C250 fabricat în 2015. În 2019, Moisin și-a refinanțat un credit de la BRD și l-a tracut în Banca Transilvania în moneda euro. Creditul de 54.507 …
Citește mai multDeclarația de avere a președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, post divorț și partaj. Și-a tras un bolid și a devenit patron
Cu o mică întârziere, a fost publicată pe site-ul Consiliului Județean Cluj declarația de avere pe 2018 a președintelui Alin Tișe (PNL), care vine la scurt timp după divorț. Așa cum îi stă bine unui proaspăt burlac, Tișe și-a tras un bolid Mercedes-Benz și a devenit patron la trei societăți imobiliare! În noua declarație de avere observăm că, în urma partajului, Alin Tișe a rămas cu 134 de mp din casă și cu 2/3 din terenul aferent de 870 mp. La capitolul bunuri mobile, președintele CJ Cluj și-a vândut vechea mașină VW Passat din 2002 cu 7.500 de lei și …
Citește mai multCât a câștigat în 2017 președintelui Comisiei parlamentare speciale pentru justiție, Florin Iordache
Noua declarație de avere a președintelui Comisiei speciale pentru justiție, Florin Iordache, zis ”Ciordache”, a fost publicată pe site-ul Camerei Deputaților. Potrivit documentului, Florin Iordache a câștigat în 2017 117.574 lei ca deputat, 17.921 lei ca ministru al Justiției pentru o scurtă perioadă și 9.253 lei ca membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii în perioada când a fost ministru. Soția lui Iordache, Magdalena, a avut un venit mai mare: 240.288 lei pensie de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și 155.888 lei din notariat. Cei doi nu au datorii sau active financiare. Dețin o mașină VW …
Citește mai multDeclarația de avere a lui Kovesi: I-a crescut semnificativ salariul și a rambursat anticipat creditul bancar
Noua declarație de avere a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost publicată pe site-ul CSM. Documentul arată că i-a crescut semnificativ salariul și că a rambursat anticipat creditul bancar luat în 2008. Deși termenul limită pentru depunerea declarațiilor de avere și de interese a expirat în 15 iunie, declarația lui Kovesi este printre puținele ale unor magistrați cu funcții afișate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii și, în general, printre puținele aparținând unor oameni cu funcții în stat care au fost actualizate pe site-urile instituțiilor. De exemplu, declarația de avere a lui Liviu Dragnea din 2018 nu a …
Citește mai multAverea fabuloasă a celebrului medicului urolog Mihai Lucan
Averea fabuloasă a medicului Mihai Lucan: Acesta a declarat la începutul anului 2017, o sumă de 1,7 milioane de euro în 17 conturi bancare, 60% din Lukmed SRL, terenuri intravilane, case şi apartamente în Cluj şi Bucureşti, dar și bijuterii şi tablouri. Din ultimele declaraţii de avere ale soţiei, rezultă că veniturile pe care medicul le câştiga se ridicau la aproape 1 milion de euro anual. Lucan are împreună cu soţia sa două terenuri intravilane de 1.561 respectiv de 967 de metri pătraţi. Tot împreună cu soţia deţine două case de locuit în Cluj-Napoca de 743 şi 286 de metri …
Citește mai multCe milionari clujeni sunt new entry în Top 300, cine a ieșit și averea cărei familii a crescut spectaculos
În Top 300 Capital din acest an există un new entry din Cluj, o familie cunoscută în domeniul imobiliar. O altă familie, însă, părăsește topul, iar o mamă cu fiul ei înregistrează o creștere spectaculoasă a averii. Nou intrată în Top 300 Cei mai bogați români, realizat de revista Capital, este familia Căpușan, care a dezvoltat peste o mie de apartamente pe piața clujeană. Averea familiei este cotată la 25-30 milioane de euro. Chimu Căpușan a lucrat în Germania, după care a revenit în țară Afacerile imobiliare ale familiei Căpușan au început în vremea primului boom imobiliar din 2006-2007, când …
Citește mai multCei mai bogați clujeni în 2017
Clujust.ro vă prezintă cei mai bogați clujeni în 2017, potrivit Top 300 cei mai bogați români, realizat de revista Capital. Ștefan Vuza – 135-138 milioane euro Potrivit Top 300 Capital, cel mai bogat om de afaceri din Cluj se menține Ștefan Vuza (48 de ani), cu o avere estimată la 135-138 milioane euro, care este în scădere față de anul trecut, când era cotat cu 138-140 milioane. Cea mai importantă știre în ceea ce-l privește pe Vuza este achiziția combinarului Oltchim de către Chimcomplex Borzești. Nu mai puțin de 127 de milioane de euro, la care se adaugă TVA, trebuie …
Citește mai multÎn 2016 s-au terminat drepturile salariale exorbitante obținute de magistrați prin hotărâri judecătorești
Potrivit noilor declarații de avere, magistrații de la Curtea de Apel Cluj nu au mai primit în 2016 sume exorbitante de sute de mii de lei ca în anii 2014-2015, obținute prin hotărâri judecătorești ca drepturi salariale restante. Au mai încasat doar resturi de câteva mii de lei, pe lângă indemnizații. Consiliul Superior al Magistraturii a publicat pe pagina instituției o parte din noile declarații de avere ale magistraților, depuse până în 15 iunie. Biroul de presă al CSM ne-a comunicat că procesul de publicare a declarațiilor este încă în curs din cauza numărului mare de declarații din toată țara …
Citește mai mult