fbpx

Ce milionari clujeni sunt new entry în Top 300, cine a ieșit și averea cărei familii a crescut spectaculos

În Top 300 Capital din acest an există un new entry din Cluj, o familie cunoscută în domeniul imobiliar. O altă familie, însă, părăsește topul, iar o mamă cu fiul ei înregistrează o creștere spectaculoasă a averii.

Soții Căpușan

Nou intrată în Top 300 Cei mai bogați români, realizat de revista Capital, este familia Căpușan, care a dezvoltat peste o mie de apartamente pe piața clujeană. Averea familiei este cotată la 25-30 milioane de euro.

Chimu Căpușan a lucrat în Germania, după care a revenit în țară Afacerile imobiliare ale familiei Căpușan au început în vremea primului boom imobiliar din 2006-2007, când au ridicat blocul uriaș de lângă Parcul Rozelor, și au explodat în ultimii doi ani. Cel mai mare proiect ridicat până acum este Bonjour Residence, ce cuprinde șapte blocuri pe trei hectare. Soția lui Chimu Căpușan, Anica, s-a ocupat de vânzări prin agenția Nobila Casa, care între timp a fost radiată.

Un alt proiect al familiei Căpușan este Junior Residence cu 400 de apartamente, de care s-a ocupat mai mult fiul soților Căpușan, Bogdan, iar acum este în lucru Grand Park Residence, unde vor fi 900 de apartamente.  Firmele familiei sunt Elite Grup, CH Transbeton Construcții și Tellus Invest.

Bogdan Căpușan

Bogdan Căpușan este un împătimit al mașinilor rapide, fiind și pilot de raliuri. Acesta a făcut senzație recent când a anunțat că și-a comandat noul Aston Martin Valkyrie, care se produce în doar 150 de exemplare și costă 3 milioane de euro.

A ieșit din Top după inculpare

În timp ce familia Căpușan intră în Top 300, soții Silvia și Zsolt Fodor, patronii Euro GSM, ies din calcule. Dacă anul trecut apăreau în revistă cu o avere de 22-24 milioane euro, anul acesta nu se mai regăsesc între milionari. Poate fi și o mișcare strategică pentru a nu atrage atenția asupra lor după ce Zsolt Fodor a fost trimis în judecată de procurorii DNA Cluj alături de fostul viceprimar Anna Horvath. Milionarul este acuzat de cumpărare de influență. (Detalii AICI)

Zsolt Fodor

”Saltul” de 11 milioane

Andreprenoarea Adriana Cristea și fiul ei, Ștefan, au făcut un salt spectaculos în Top 300 Capital, averea lor fiind estimată acum la 33-35 milioane euro, față de 20-22 milioane în 2016. Aceștia dețin Arc Parc Industrial din Dej, unde au planuri mari. ”Unul dintre proiectele în derulare în incinta Arc Parc Industrial este contrucția de apartamente de serviciu și a unei cantine ce vor deservi personalul angajat în parc. Pentru că ne-am propus să contruim un mini-orășel, credem cu desăvârșire că oamenii ce vor activa în incinta fabricilor din parc au nevoie și de spații de relaxare.”, a spus Ștefan Cristea pentru Capital. De asemenea, familia Cristea ridică și o unitate de producție a prefabricatelor.

Ștefan Cristea mai este asociat majoritar în firmele Bet Staf SRL, care are ca obiect de activitate fabricarea betonului, Electraarc SRL, care se ocupă cu lucrări de instalații electrice, Staff Company SRL – lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale și Arc Parc Electrica SRL – productia de energie electrica.

Comments

comentarii

Începând cu data de 04.03.2024, Compania de Transport Public Călător Cluj-Napoca S.A. și-a extins serviciile de transport persoane în Zona Metropolitană Cluj respectiv și în comuna Săvădisla.... Citește mai mult
Ziua de joi, 28 martie, se anunță una plină de evenimente. De la expoziții la teatru de păpuși și multe alte surprize pentru toate vârstele.... Citește mai mult

Lasă un răspuns