Anunțuri

Investiție nouă în Parcul Industrial Tetarom III. Compania AmbaFlex își extinde capacitatea de producție

AmbaFlex, noul client din TETAROM III, face un pas important în extinderea capacității sale de producție la Jucu, România, prin semnarea unui contract de închiriere pe termen lung pentru un teren de 5,7 hectare punând bazele unui parteneriat solid cu Tetarom. Prin creșterea capacității de producție, vor putea răspunde cererii tot mai mari a clienților pentru echipamentele lor specializate – atât în ​​prezent, cât și în viitor – menținând în același timp cele mai înalte standarde de calitate și fiabilitate în livrare. De la începerea activității la Jucu în 2018, cu o unitate de producție de 5.000 m², compania s-a …

Citește mai mult

Conferință națională despre răspunderea medicală, la Cluj-Napoca. Specialiști din drept și medicină discută rolul ghidurilor clinice și al expertizei medico-legale

Editura Solomon, împreună cu Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Baroul Cluj, Asociația Just Open și partener principal Chiș Mihaela și Asociații, anunță organizarea Conferinței naționale „Răspunderea medicală” a cărei primă ediție va avea tema „Implicațiile ghidurilor clinice și ale expertizei medicol-legale”. Aceasta se va desfășura vineri și sâmbătă, 6-7 noiembrie 2026, la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Coordonatorul științific al evenimentului este avocata Mihaela Chiș, iar evenimentul va reuni specialiști de marcă din mediul juridic și medical. Principalele teme de discuție vor fi: ghiduri și protocoale,  expertiza medico-legală și relația dintre acestea. Conferința se …

Citește mai mult

Seminar hibrid pentru avocați despre digitalizarea instrumentelor de drept penal ale UE

European Lawyers Foundation (ELF) organizează în 25 septembrie 2026, la Florența, un seminar hibrid dedicat digitalizării instrumentelor de drept penal ale Uniunii Europene, în cadrul proiectului TRAVAR 2. Seminarul va avea loc între orele 09:00 și 16:00, la sediul European Lawyers Foundation, Florența, și va aborda evoluțiile privind digitalizarea instrumentelor de drept penal ale UE, cu exemple din Bulgaria și Polonia. Programul include o sesiune dedicată considerațiilor privind drepturile fundamentale și etica avocaților în contextul digitalizării, precum și prezentări privind experiențele naționale în digitalizarea instrumentelor de drept penal ale UE. Seminarul va fi deschis de Cosimo Papini, avocat italian, secretar …

Citește mai mult

Avocații pot participa gratuit la un webinar despre Parchetul European (EPPO) și dreptul la apărare

European Lawyers Foundation (ELF) organizează în la 28 septembrie 2026 un webinar dedicat Parchetului European (EPPO), cu accent pe evoluțiile legislative recente, funcționarea instituției și dreptul la apărare în cadrul procedurilor EPPO. Participarea este gratuită. Webinarul va avea loc între orele 11:00 și 14:00, ora României (10:00–13:00 CET), în cadrul proiectului TRAVAR 2 – Training of Lawyers in Various Areas of EU Law 2, cofinanțat de Uniunea Europeană. Proiectul este implementat de ELF împreună cu Consiliul Barourilor și Societăților de Drept din Europa (CCBE) și cu barouri din state membre ale UE. Evenimentul va începe cu o sesiune dedicată celor …

Citește mai mult

Destinația Tel Aviv revine pe Aeroportul Internațional Cluj

Aeroportul Internațional Cluj, Consiliul Județean Cluj şi compania aeriană Wizz Air aduc vești bune legate de noile oportunități de călătorie pentru pasageri şi anunță astăzi reluarea zborurilor directe spre Tel Aviv (Israel), începând din 7 septembrie 2026. Zborurile directe spre Tel Aviv vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Cluj cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri, în baza următorului program de zbor: Destinație Dată Zile de operare Program de operare Tel Aviv (TLV) 7 septembrie 2026 Luni și Vineri Cluj-Napoca 05:40 – Tel Aviv 08:35 Tel Aviv 09:30 – Cluj-Napoca 12:40 Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare. …

Citește mai mult

Record de aeronave parcate simultan pe Aeroportul Internațional Cluj

Un nou 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐩𝐞 𝐀𝐞𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 ”𝐀𝐯𝐫𝐚𝐦 𝐈𝐚𝐧𝐜𝐮” 𝐂𝐥𝐮𝐣: 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮𝐦ă𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐞𝐫𝐨𝐧𝐚𝐯𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚𝐧. ”S-a înregistrat 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮𝐦ă𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐞𝐫𝐨𝐧𝐚𝐯𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐦𝐮𝐥𝐭𝐚𝐧 pe Aeroportul Internațional Cluj. În noaptea de sâmbătă 8 august spre duminică 9 august au fost parcate simultan 23 de aeronave: 14 aeronave pentru zboruri charter / 9 aeronave pentru zboruri regulate 𝐒ă𝐩𝐭ă𝐦â𝐧𝐚 𝟑 – 𝟗 a𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐠𝐥𝐨𝐦𝐞𝐫𝐚𝐭ă 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 Aeroportului Internațional Cluj. Au fost înregistrați 91.393 de pasageri și 755 decolări și aterizări.”, au transmis reprezentanții Aeroportului. Urmărește CLUJUST pe Google News

Citește mai mult

Licitație publică pentru 2 spații în clădirea de birouri A2 din Tetarom I

1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Tetarom SA, str. Ion Cantacuzino, nr.3, clădirea A3, Cluj-Napoca, judeţul Cluj, telefon 0264407900, fax 0264432750, tetarom@tetarom.ro. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: imobil aparținând domeniului public al Județului Cluj și în administrarea societății TETAROM S.A., situat în Municipiul Cluj-Napoca, Parcul Industrial Tetarom I, înscris în CF nr.355090 respectiv CF nr.355090, identificat după cum urmează: clădire de birouri A2 (D+P+5E) cu CF nr.355090-CAD355090 având …

Citește mai mult

Aeroportul Internațional Cluj a sărbătorit pasagerul cu numărul 2 milioane în anul 2026 pentru a 8-a oară în istoria sa

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj și compania aeriană TAROM, a marcat astăzi atingerea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistrați de la începutul anului 2026 — un reper important atins cu aproximativ o săptămână mai devreme față de anul precedent, când acest număr a fost înregistrat la începutul lunii august. Acest rezultat reconfirmă rolul strategic al aeroportului în rețeaua de transport aerian din România și regiune, reflectând totodată încrederea constantă a pasagerilor și partenerilor. Este pentru a 8-a oară în istoria aeroportului când este atins acest prag important, care devine astfel o tradiție a excelenței operaționale …

Citește mai mult

AnimaWings a lansat zborurile spre Viena și Frankfurt de pe Aeroportul Internațional Cluj

AnimaWings, companie aeriană 100% românească, continuă dezvoltarea hub-ului regional de la Cluj-Napoca și lansează zboruri directe către Viena și Frankfurt, două destinații europene cu relevanță majoră pentru segmentul business, de city break-uri, conexiuni internaționale și comunitățile românești din Europa. Noile rute vor fi operate începând cu 17 iulie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de marți și vineri. Prin aceste lansări, Cluj-Napoca devine unul dintre principalele hub-uri regionale AnimaWings, iar Transilvania beneficiază de conexiuni directe, fără escală, către două centre economice și culturale importante ale Europei. Ruta Cluj-Napoca – Viena răspunde cererii ridicate din zona corporate și oferă acces …

Citește mai mult

Aeroportul Internațional Cluj începe recepția aeronavei destinate pregătirii practice a personalului și exercițiilor operaționale

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a recepționat în noaptea de 13 spre 14 iulie prima componentă a aeronavei de tip McDonnell Douglas MD-83 – fuselajul, achiziționată în cadrul unui proiect de investiții destinat dezvoltării infrastructurii de instruire și consolidării nivelului de siguranță operațională. Livrarea și recepția integrală a aeronavei vor fi finalizate în următoarele săptămâni, odată cu sosirea celorlalte componente. Investiția, în valoare de aproximativ 460.000 de lei, contribuie la dezvoltarea pregătirii practice a personalului aeroportuar și la consolidarea capacității de intervenție în situații de urgență, sprijinind respectarea cerințelor prevăzute de Regulamentul …

Citește mai mult