Clujust.ro vă prezintă cele mai importante pasaje din motivarea de 88 de pagini a Tribunalului Cluj, din dosarul ”mită la CJ”, în care au fost condamnați fostul președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, consilierul județean Ioan Petran, oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean și directorul de dezvoltare UTI, Gabriel Davidescu. Extrase din Sentința penală nr. 173/2016. Intertitlurile aparțin Clujust: Fostul consilier al lui Uioreanu, Răzvan Pop, lăudat de instanță ”Dincolo de poziţiile contradictorii ale inculpaţilor Pogăcean Vasile şi Uioreanu Horea Dorin, comune doar prin negarea înţelegerii privind comisionul de 15% şi lipsa oricărui sprijin din partea celui din …
Citește mai multTag Archives: bene
Condamnările în dosarul ”mită la CJ Cluj” pentru Uioreanu, Bene, Pogăcean, Petran și Davidescu
Tribunalul Cluj a pronunțat hotărârea în dosarul ”mită la CJ Cluj”. Horea Uioreanu – 6 ani și jumătate de închisoare cu executare și confiscarea a 281.000 lei 32.000 euro. Vasile Pogăcean – 3 ani cu executare, Ioan Bene – 3 ani si 10 luni executare, Ioan Petran – 3 ani inchisoare cu suspendare pe 3 ani, Gabriel Davidescu – 2 ani si 8 luni cu suspendare pe 3 ani. Sentința poate fi atacată cu apel. Solutia pe scurt: 1. Respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpatul Uioreanu Horea Dorin din trei infractiuni de luare de mita, dintre care …
Citește mai multCorporația acuzaților de dare de mită din marile dosare de corupție ale Clujului
Kite Corporation se numește firma în care s-au asociat, indirect, anul acesta oamenii de afaceri Călin Stoia – condamnat pentru că i-a dat mită fostului primar Sorin Apostu – și Ioan Bene – judecat pentru că i-ar fi dat mită fostului președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu. Asocierea neașteptată s-a produs în luna iunie printr-o majorare a capitalului social al societății Kite Corporation SRL și cooptarea a doi noi asociați: persoanele juridice Napocamin SRL și Stella Innovative Corporation SRL. Participarea la beneficiile si pierderile societății sunt acum: Stoia Călin Mihai – 31,67% din capitalul social Stoia Tudor-Ioan – 1,67% din capitalul social …
Citește mai multInculpații ”grei” din dosarul ”mită la CJ” încep să dea declarații în instanță. Vezi cui i se face referat de evaluare
Consilierul județean Ioan Petran și omul de afaceri Vasile Pogăcean vor să dea declarații în proces la următorul termen din decembrie. De asemenea, judecătorul a amânat să se pronunțe cu privire la administrarea unor noi probe până după audierea afaceristului Ioan Bene. Dintre cei cinci inculpați din dosarul ”mită la CJ Cluj”, doar directorul UTI, Gabriel Davidescu, a dorit să dea declarație la debutul procesului. Horea Uioreanu și ceilalți trei și-au rezervat dreptul de a dat declarație mai târziu în proces. La termenul de judecată de ieri, judecătorul a respins audierea unor martori propuși pentru Uioreanu și Bene, după ce procurorul …
Citește mai multUn prieten de-al lui Apostu s-a retras treptat din firme după condamnarea pe fond a fostului primar
Un om de afaceri din Cluj, prieten cu fostul primar Sorin Apostu, a băgat bani în firme când acesta din urmă era edil, iar după prima condamnare a început să se retragă din afaceri. Cea mai cunoscută, restaurantul Aroma, a fost preluat de Ioan Bene prin Napocamin. Coincidență sau nu, omul de afaceri Călin Așchilean, care s-a ”afirmat” în perioada când Sorin Apostu era primar, după condamnarea pe fond a acestuia din urmă, din iulie 2013, a început să-și cesioneze părțile sociale din firmele pe care le deținea. Imediat după ce Sorin Apostu a ajuns primar ales al municipiului Cluj-Napoca, …
Citește mai multIoan Bene a fost eliberat din arest preventiv
Omul de afaceri Ioan Bene iese din arestul preventiv al Capitalei. Curtea de Apel București a hotărât astăzi schimbarea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Clujeanul Ioan Bene a fost arestat preventiv la București în data de 2 iulie, alături de alți doi bărbați, între care interlopul Bogdan Preda din Ploiești, zis ”Bijucă”, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. În dosar sunt cercetate în total zece persoane. ”În calitate de asociat al S.C. BB Imobiliare SRL (calitate deţinută prin intermediul S.C. Ben&Ben Company S.R.L şi S.C. Ben&Ben S.A) şi persoană care controla în fapt întreaga activitate …
Citește mai multIoan Bene în ”beciul domnesc” pentru afaceri cu un interlop de calibru din Ploiești
Referatul procurorilor din București arată că milionarul clujean Ioan Bene a făcut afaceri cu motorină cu Bogdan Preda, zis Bijucă, din Ploiești. Acesta i-ar fi propus lui Bene să încheie o tranzacție fictivă cu un teren din comuna Puchenii Mari, județul Prahova, pentru care au ajuns amândoi în arestul preventiv al Capitalei, numit ”beciul domnesc” din cauza numărului mare de VIP-uri cazate. Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă a Parchetului Curții de Apel București, ”prezenta cauză vizează cercetarea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor aflate pe două ramuri distincte şi anume: – Operaţiunea fictivă dintre S.C. BB …
Citește mai multIoan Bene a fost reţinut la Bucureşti. Prejudiciul din dosar este estimat la 3 milioane de euro
Omul de afaceri Ioan Bene a fost reţinut la Bucureşti într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Judecătorul din dosarul Uioreanu a fost nevoit să amâne astăzi cauza deoarece inculpatul Ioan Bene a fost reţinut la Bucureşti în alt dosar. Sursele CLUJUST spun că este vorba de un dosar de evaziune fiscală deschis de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucureşti. În dosar mai sunt inculpate şase persoane, dar nu din zona Clujului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parhetului de pe lângă Curtea de Apel București, procuror Edi Ionuț Oprea, cei șase inculpați sunt acuzați de spălare …
Citește mai multUioreanu, Bene și Pogăcean, cu un pas afară din casă
Judecătorul de fond de la Tribunalul Cluj a dispus schimbarea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar pentru inculpații Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Măsura mai trebuie confirmată de Curtea de Apel pentru a fi pusă în aplicare. Avocații omului de afaceri Vasile Pogăcean au cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, astfel încât clientul să se poată ocupa de societatea pe care o deține. Avocații lui Uioreanu au lăsat la latitudinea instanței, iar avocatul lui Ioan Bene a susținut-o, dar nu foarte vehement. Amintim că zilele de arest la domiciliu se scad dintr-o eventuală pedeapsă cu închisoarea. Procurorul …
Citește mai multSecretarul județului, Simona Gaci, băgată ”în corzi” de avocatul lui Bene
Secretarul județului, Simona Gaci, a fost audiată ca martor în dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean. Avocatul afaceristului Ioan Bene, inculpat în dosar, a pus-o în dificultate pe Gaci la câteva întrebări adresate în instanță. Întrebările au vizat construirea pistei de 2100 metri și a platformei de staționare avioane Apron 4 de la Aeroportul Avram Iancu Cluj. Lucrările au fost executate de Napoca Construcții, firma lui Ioan Bene, care i-ar fi dat mită 300.000 de lei lui Uioreanu. Procurorii au acuzat că platforma s-a construit înainte de a primi autorizația de construire. Arhitectul județului Claudiu Salanță a …
Citește mai mult