Secretarul județului, Simona Gaci, a fost audiată ca martor în dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean. Avocatul afaceristului Ioan Bene, inculpat în dosar, a pus-o în dificultate pe Gaci la câteva întrebări adresate în instanță.
Întrebările au vizat construirea pistei de 2100 metri și a platformei de staționare avioane Apron 4 de la Aeroportul Avram Iancu Cluj. Lucrările au fost executate de Napoca Construcții, firma lui Ioan Bene, care i-ar fi dat mită 300.000 de lei lui Uioreanu. Procurorii au acuzat că platforma s-a construit înainte de a primi autorizația de construire. Arhitectul județului Claudiu Salanță a făcut verificări la șantier anul trecut.
Avocatul Mihai Neamț a întrebat-o în instanță pe Simona Gaci dacă Salanță avea aprobare de la președintele Consiliului Județean (CJ) sau oridin de deplasare pentru verificare. ”Legitimația era suficientă”, a răspuns secretarul.
Avocatul a arătat că pe un document al CJ din 7 iunie 2013 scrie negru pe alb că la Apron 4 stadiul de realizare era de de 60-70 la sută. Despre asta Gaci a precizat: ”Am luat la cunostință de existența lui ulterior. Nu am participat la intâlnire. Nu mi-a atras atenția la acel moment. Documentele de care dispuneam indicau ca lucrările nu erau demarate”
Secretarul a mai fost întrebat cum explică neconcordațe între un raport din iunie 2013 si un procesul verbal din iulie 2013 legate de pistă? ”Am solicitat punctul de vedere al proiectantului general, Iptana SA. Si-a asumat modificările la studiul de fezabilitate”
”Este real că se punea în pericol viața pasagerilor cu vechea pistă?”, a întrebat avocatul. ”Nu stiu sa vă raspund. Doar ca pcn-ul era mai mic decat cel normal, calitatea pistei. E adevărat că în vara lui 2013 a fost depus deocument de către Aeroport”, a spus Gaci.
”S-a făcut adresă ca este pericol? S-a dus arhitectul sef al județului să verifice?” a fost următorea întrebare. Răspunsul funcținarului: ”Nu. Nu s-au luat masuri. Veneau documente de la aeroport cu mentiunea confidential, care erau la dispozitia conducerii. A ajuns si la noi raportul”.
Potrivit avocatului, în 2013 a existat un incident cu o eroare majoră de proiectare a Iptana, legată de balizaj si iluminarea pistei. A intrebat de ce s-a continuat tot cu ei? ”Nu există niciun document privind grava eroare sau vreo actiune in instanta vizavi de vreo eroare”, a răspuns Gaci.
Mihai Neamț a dezvăluit că există o expertiză de la Universitatea Politehnică Iasi, care indică expres erorile de proiectare ale Iptana și care e depusă la CJ. Simna Gaci a spus în instanță că nu știe de această expertiză.
La următorul termen vor fi audiați arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, și directorul de investiții din CJ, Mariana Rațiu.