Patru bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unei anchete DIICOT Cluj privind traficul de droguri de risc și mare risc. La cele 14 percheziții efectuate în 9 octombrie, anchetatorii au ridicat aproximativ 60 de kilograme de masă vegetală verde de canabis, patru kilograme de muguri și 170 de grame de ciuperci halucinogene. Doi dintre suspecți ar fi înființat culturi de canabis în zone retrase, acoperite de vegetație densă, la limita intravilanului a trei localități din județ.
“La data de 9 octombrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combaterea Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 14 percheziții domiciliare, la 4 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2026, doi dintre bărbați, cu vârste de 41 și 53 de ani, ar fi inițiat și dezvoltat, în scop de comercializare, mai multe culturi outdoor de canabis, la limita intravilanului a trei localități din județul Cluj, în zone retrase, nedelimitate în mod vizibil și acoperite de vegetație densă.
De asemenea, aceștia ar fi vândut canabis, către consumatori din județul Cluj, cu sume între 350 și 3.000 de lei. Totodată, bărbatul de 53 de ani ar fi comercializat și alte droguri de risc, respectiv ketamină.
Cercetările au arătat că alți doi bărbați, cu vârste de 26 și 56 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut atât canabis, cât și droguri de mare risc, din categoria substanțelor cristaline.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate o parte dintre substanțele vândute de către bărbați.
La data de 9 octombrie a.c., au fost puse în aplicare 14 mandate de percheziție, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 60 de kilograme masă vegetală verde canabis, provenită din culturile outdoor, 4 kilograme de muguri de canabis, mai multe recipiente cu substanță vegetală, lichidă și îngrășăminte pentru culturile de canabis, aproximativ 170 de grame de ciuperci halucinogene, ventilatoare folosite la uscarea materiei vegetale, grindere, cântare de precizie, un pistol airsoft, o pușcă cu aer comprimat și lunetă, 6 cutii cu alice de 4.5 milimetri, o pungă cu bile metalice și articole pirotehnice, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
La data de 9 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor 4 bărbați.
Astăzi, 10 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate
Alba Iulia, specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj–Napoca și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.”, a transmis DIICOT
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



