fbpx

Noua șefă a Tribunalului Cluj are soț avocat și o avere imobiliară impresionantă

Potrivit listei cu candidații judecători admiși la concursul de numire în funcții de conducere, noul președinte al Tribunalului Cluj este Emese Luca, care a avut media finală 8,75. Aceasta este o judecătoare civilistă apreciată de avocați pentru modul cum judecă și soluțiile pronunțate. De asemenea, soțul judecătoarei este avocat, Marius Luca, care, împreună cu fratele lui, Romulus, a avut succese notabile în zona retrocedărilor.

Potrivit declarației de avere a judecătoarei Luca Emese, aceasta și soțul ei dețin mai multe terenuri, case și apartamente, atât în Cluj, cât și în alte județe.

Astfel, la capitolul terenuri regăsim un teren agricol de 825 mp în localitate Smida, comuna Beliș, Cluj, un teren intravilan de 1000 mp în Cluj-Napoca, din care Marius Luca deține o cotă parte de 3/8, un alt teren de 422 mp din Cluj-Napoca, din care soțul deține 3/8, un teren agricol de 50.000 mp în Mureș din care Marius Luca are o cotă de 3/8, un teren intravilan 17100 mp în localitatea Roșiori, județ Bihor, din care Emese Luca deține 1/2 și o altă jumătate dintr-un teren de 6.000 mp din aceeași localitate din Bihor.

La capitolul clădiri, lista este mai lungă: apartament de 72 mp în Cluj-Napoca, o cotă de 3/8 deținută de soț dintr-o casă de 150 mp din Cluj-Napoca, o altă cotă de 3/8 dintr-o casă de 300 mp din Cluj-Napoca, o cotă de 1/4 dintr-un apartament de 48 mp din Cluj-Napoca deținută de Marius Luca, care mai are 1/2 dintr-un un spațiu comercial de 52 mp în Cluj-Napoca,  o casă de vacanță de 90 mp în Beliș, care e bun comun cu soțul, un apartament de 82 mp în Cluj-Napoca deținut de soț, o casă de 68 mp în județul Bihor, din care deține 3/8 și alte două apartamente în Cluj-Napoca, de 74 și 25,6 mp, ambele bunuri comune cu soțul avocat.

Declarația de avere poate fi consultată AICI

Potrivit declarației de interese, noua șefă a Tribunalului Cluj este membru fondator al Asociației ”Noi pentru tine”, asociație cu scop umanitar, non-profit, constituită la nivelul Curții de Apel Cluj.

Comments

comentarii

Transylvania Green Energy Forum 2025 va avea loc în perioada 27-28 mai, la Cluj-Napoca.... Citește mai mult
Traficul aerian de pasageri pe aeroporturile din România a crescut substanțial în 2024, iar zborurile internaționale și-au păstrat trendul ascendent.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns