Un kilogram de canabis vândut prin metoda „dead drop”. Doi bărbați, reținuți de DIICOT Cluj

Doi bărbați, de 25 și 30 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT Cluj pentru trafic de droguri de risc, după ce ar fi comercializat aproximativ un kilogram de canabis prin metoda „dead drop”. Bărbatul de 30 de ani a fost prins în flagrant în timp ce ridica 4.100 de euro, contravaloarea drogurilor. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

”La data de 10 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2024, unul dintre inculpați, în vârstă de 25 de ani, a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, canabis, cu suma de 18.000 lei pentru un kilogram.

De asemenea, la data de 08.11.2026, utilizând metoda dead drop, acesta a comercializat,  prin intermediul coinculpatului, în vârstă de 30 de ani, circa 1 kilogram canabis.

Ulterior, inculpatul în vârstă de 30 de ani, a fost prins în flagrant, în timp ce ridica  suma de 4.100 de euro, contravaloarea cantității de drog de risc tranzacționate.

Astăzi,  a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioada de 30 de zile.”, a transmis DIICOT.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns