fbpx
Screenshot

Încă o gafă în dosarul ”2 Mai”. Judecătoarea o întreabă pe mama tinerei decedate dacă a fost la înmormântare

Judecătoarea Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă dosarul accidentului de la 2 Mai, în care este inculpat Vlad Pascu, a comis-o și astăzi: A întrebat-o pe mama tinerei decedate dacă a fost la înmormântare.

Livia Dragomir, mama Robertei, a fost întrebată de judecătoarea Ancuța Popoviciu „ce consecințe a avut, în urma accidentului”. „Să-ți plece copilul la mare și să-ți moară, să-ți amintești ultimele ei vorbe, «pa, mami, ne vedem luni!» și să știi că acea luni nu va mai veni. Cum credeți că mă simt?”, a declarat mama Robertei, în sala de judecată.

A urmat o altă întrebare din partea judecătoarei, care i-a înmărmurit pe cei din sala de judecată: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

„Am fost, e copilul meu, dar nu am putut să o văd atunci, sicriul era sigilat. Era atât de zdrobită în accident, că nici nu a putut fi îmbrăcată. Eu mi-am văzut ultima oară fata în momentul în care a plecat de acasă”, a răspuns Livia Dragomir, citată de Libertatea.ro

Tatal lui Sebi Olariu, Valentin Olariu, a declarat în sala de judecată că accidentul produs de Vlad Pascu „mi-a distrus familia. Sebi era totul pentru noi. Din ziua aceea blestemata, de 19 august, suntem niste oameni terminati”.

Judecătoarea a decis că inculpatul Vlad Pascu va fi adus în sala de judecată, pentru ultimul cuvânt. Următorul termen al procesului va fi pe 23 mai.

Amintim că prima gafă pentru care judecătoarea Popoviciu este cercetată de Inspecția Judiciară a fost să întrebe dacă tânărul decedat este în sală.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns