Un bărbat din Cluj a primit o amendă piperată și ar fi trebuit să stea fără permis 90 de zile după ce a fost prins de radar cu viteză excesivă când își ducea soția în travaliu la o clinică medicală. Instanța a anulat procesul-verbal de sancționare pe motiv că ”situația petentului se circumscrie unei stări de necesitate în sensul dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 2/2001, fiind de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei săvârșite.”
Șoferul a primit amendă în cuantum total de 1.305 lei, echivalentul a 9 puncte-amendă, şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile pentru că în 10 septembrie 2022, ora 22:40 pe DN1C, pe raza localității Răscruci, mașina a fost surprinsă de radar cu viteza de 103 km/h.
Procesul-verbal a fost întocmit în 9 mai 2023, lipsa petentului, iar la mențiuni s-a consemnat: „În momentul opririi susnumitul ne-a declarat verbal că se grăbește în Cluj-Napoca la Clinica Novogyn, întrucât soția sa însărcinată are contracții și urmează să nască. I-am adus la cunoștință ocntravenția săvârșită și sancțiunea ce urmează să o primească în lipsă”.
Contestatorul a susținut că ”a fost nevoit să depășească viteza legală, având în vedere că soția sa avea contracții și era pusă în pericol, atât viața mamei, cât și a copilului, sens în care a făcut trimitere la actul medical depus. Raportat la situața specială medicală a soției pe care o transporta la spital pentru a naște, petentul a invocat existența unui caz fortuit, care lipsește fapta contravențională de trăsătura esențială a vinovăției în acord cu art. 11 din O.G. nr. 2/2001.”
Instanța a anulat procesul-verbal de contravenție, motivând astfel:
”Autovehiculul condus de petent era singurul în circulație, pe acea porțiune de drum, la acel moment, cu excepția autospecialei de poliție. La momentul 22:40:16, autoturismul este înregistrat de aparatul radar cu viteza 103 km/h, iar când autoturismul se apropie, se observă nr. de înmatriculare …
Viteza cu care a fost surprins petentul a fost înregistrată în localitate, pe un sector de drum cu limită de viteză admisă de 50 km/h, așa cum a reținut agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal atacat, nefăcându-se dovada unei alte limite de viteză.
Având în vedere aceste elemente de fapt, instanța apreciază că nu există nici un dubiu, nici cu privire la autovehiculul care apare în înregistrarea video și nici cu privire la valoarea de viteză înregistrată, acestea fiind conforme cu cele menționate în cuprinsul procesului-verbal contestat. Rezultă că viteza autoturismului condus de către petent era cu mult peste limita legală maximă pentru acel sector de drum.
În aceste condiţii, contravenția săvârșită de către petent se încadrează la art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede că depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Potrivit art. 49 alin. (1) din acelaşi act normativ, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.
Petentul nu a contestat starea de fapt reţinută, arătând că a săvârşit sub imperiul cazului fortuit, deoarece se grăbea să o conducă la spital pe soţia sa, însărcinată care era pe punctul de a naşte. Instanţa reţine că această apărare se circumscrie mai degrabă stării de necesitate.
Conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. În continuare, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001, în materie contravențională, sub aspectul dreptului material, cadrul normativ general se completează cu prevederile Codului penal. Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) C. pen., este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Pentru ca această cauză justificativă să fie incidentă în cauză, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textul legal, printre care cerința ca fapta contravențională comisă în stare de necesitate să fie unica modalitate de înlăturare a pericolului.
În speță, se reține că modalitatea aleasă de petent pentru înlăturarea pericolului privind sănătatea mamei și a copilului nenăscut, respectiv de a se deplasa cu viteză ridicată pentru a-și transporta soția însărcinată la Clinica Novogyn din Cluj-Napoca, este justificată. Din biletul de ieșire din spital depus la dosar (fila 17) reiese că numita …. a suferit o intervenție medicală constând în „cezariană de urgență segmento-transversală” în data de 10.05.2023, ora 00:00, deci la mai puți de două ore de la data săvârșirii faptei.
Totodată, instanța apreciază că exista o urgență, iar transportarea persoanei însărcinate, cu travaliul declanșat, la unitatea medicală la care s-a efectuat intervenția poate fi considerată unica modalitate de înlăturare a pericolului.
În consecință, instanța reține că situația petentului se circumscrie unei stări de necesitate în sensul dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 2/2001, fiind de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei săvârșite.
Raportat la aceste considerente, instanța urmează să anuleze procesul-verbal de constatare şi sancționare a contravenției …., încheiat la data de 9.05.2023 și să exonereze petentul de executarea sancțiunilor aplicate.”