Liderul unui clan din Câmpulung, Lucian Boceanu, a fost condamnat definitiv la 12 ani şi 10 luni de închisoare. Ca şi primarul Cătălin Cherecheş, el a reuşit însă să fugă din ţară, deşi se afla sub control judiciar și avea interdicție să iasă din țară.
Odată cu Lucian Boceanu a dispărut şi fratele lui mai mic, Dafinel Boceanu, care e condamnat în acelaşi dosar la 9 ani şi 8 luni de închisoare, pentru proxenetism, trafic de persoane şi spălare de bani, scrie Libertatea.
Potrivit DIICOT, cei din clanul Boceanu au organizat o rețea de exploatare sexuală, iar în perioada iunie 2016 – ianuarie 2019, au racolat, prin metoda loverboy, mai multe tinere, pe care le-au dus în orașul Lausanne din Elveţia şi le-au obligat să se prostitueze. Anchetatorii au identificat 10 victime.
Lucian Boceanu conducea reţeaua de traficanţi, iar Dafinel, fratele lui, era, spun procurorii, „pe al doilea palier al grupului infracțional organizat, racolând și supraveghind activitatea de exploatare sexuală a tinerelor”.
În noaptea de 29/30 noiembrie 2016, Mihaela Miloiu, una dintre fetele traficate, a fost ucisă de un client, iar clanul Boceanu a intrat în vizorul autorităţilor judiciare din Elveţia.
În august 2020, Lucian Boceanu a fost prins şi adus din Germania. După numai trei luni, el a fost pus în arest la domiciliu, iar în decembrie 2021, măsura i-a fost înlocuită cu controlul judiciar.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

