fbpx

S-a semnat noul Protocol privind onorariile avocaților din oficiu. Sumele sunt aceleași, dar se indexează anual cu rata inflației

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, procurorul general Alex Florența și președintele UNBR Traian Briciu au semnat noul protocol privind onorariile avocaților din oficiu. Sumele sunt aceleași cu cele din 2022, dar s-a introdus prevedere că se indexează anual cu rata inflației.

Alina Gorghiu a declarat următoarele: ”I-am asigurat pe avocați de la începutul mandatului meu că voi pleda pentru sprijinirea acestei profesii, ca ministră a justiției. Tratăm cu mare seriozitate problema asigurării onorariilor avocaților din oficiu. Peste 200 de mii de persoane au beneficiat de ajutor public judiciar în anul 2022, adică mai mult de 1% din populația României. Munca avocaților care asigură asistență judiciară din oficiu e un exemplu de serviciu de interes public prestat în beneficiul justițiabililor în condițiile în care asigurarea dreptului la apărare ține de însăși fundamentele actului de justiție. Implementarea Protocolului semnat astăzi va fi un punct important pe agenda mandatului meu de ministră  și îi asigur pe reprezentanții profesiei de întreaga mea deschidere la dialog.”

Printre modificările survenite, amintim, cu titlu de exemplu, următoarele:

– prevederea plății onorariului din oficiu provizoriu în ipoteza în care asistența judiciară acordată în faza urmăririi penale depășește perioada de 60 de zile, urmând ca, la terminarea urmăririi penale, onorariul provizoriu să fie dedus din onorariul definitiv stabilit de organul judiciar, în baza referatului scris cu privire la prestația avocațială efectivă;

– introducerea unor onorarii distincte pentru asistența juridică care vizează asistarea martorului în cursul judecății, procedura reabilitării judecătorești sau declinarea cauzei la un organ judiciar care se află pe raza aceluiași județ;

– reglementarea unor onorarii distincte pentru fiecare propunere de luare, înlocuire, revocare, încetare, prelungire sau menținere a unei măsuri preventive, separat pentru primă instanță și, respectiv, pentru contestație;

– în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 89/2023, anual, onorariile pentru asistența judiciară se indexează cu rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică, printr-un act adițional încheiat în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării ratei inflației, care va cuprinde lista onorariilor indexate.

”În ultimele patru luni, s-au purtat negocieri asupra actualizării Protocolului din 2022 prin raportare la modificările din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și la stabilirea cuantumului onorariilor în acord cu evoluțiile economico-financiare și cu noile categorii de cereri care fac obiectul Protocolului.

La prima întâlnire tripartită, care a a avut loc în 1 noiembrie 2023, UNBR a prezentat modificările aduse prin Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995, conform căruia, pentru asistența acordată, avocatul desemnat are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dacă activitatea de asistență judiciară se desfășoară într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu sau localitatea în care își are sediul profesional. În ședința din decembrie 2023, Consiliul UNBR a adoptat Hotărârea nr. 30 din 16 decembrie 2023 privind decontarea cheltuielilor de transport.

În plus, delegația UNBR care a participat la cele cinci runde de negocieri a reușit includerea în noul Protocolul a indexării anuale cu rata inflaţiei a onorariilor pentru asistență judiciară și a onorariului provizoriu pentru situația în care asistența judiciară acordată în faza urmăririi penale depășește perioada de 60 de zile.”, a transmis UNBR

Protocolul urmează să intre în vigoare la 15 februarie 2024.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Comments

comentarii

România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.... Citește mai mult
TikTok va fi eliminat, oficial, din magazinele de aplicații din SUA, duminică, în urma deciziei Curții Supreme.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns