fbpx
Avocat Răzvan Trușcă

Mandat european de arestare venit din Italia, respins de CA Cluj și de ÎCCJ!

După ce intanțele italiene au refuzat predarea mai multor fugari români, a venit rândul instanțelor române să refuze predarea unei clujence pentru care Tribunalul din Milano a emis mandat european de arestare. Avocatul Răzvan Trușcă, colaborator al cabinetului Călin Budișan, care a reprezentat-o pe femeie, spune că este un caz rar în care atât Curtea, cât și Înalta Curte resping sesizarea de executare a unui mandat european de arestare. Motivul principal este că mandatul nu îndeplinea condițiile de formă și de fond, nefiind descrisă complet starea de fapt.

Femeia din Cluj pe numele căreia autoritățile italiene au cerut arestarea este liberă ca pasărea cerului duă ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația procurorilor împotriva deciziei Curții de Apel Cluj prin care s-a respins punerea în executare a mandatului european de arestare.

Minuta ÎCCJ: ”Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței penale nr. 86 din data de 15 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală şi de minori. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului. Definitivă. ”

Redăm pasaje esențiale din motivarea deciziei pronunțare de judecătorul Oana – Maria Ivanciuc de la CA Cluj:

”Autorităţile judiciare din Italia au emis, în data de 29.05.2023, un mandat european de arestare în dosarele cu nr. de referinţă 32655/22 RGNR şi 21940/22 RG GIP, în baza ordonanței de arestare preventivă în închisoare din data de 14.10.2022, a judecătorului de cercetări preliminare (GIP) de pe lângă Tribunalul din Milano, Dr. Patrizia Nobile, solicitând predarea persoanei solicitate P. (fostă D) A.G., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat.

Conform mandatului tradus în limba română, persoana solicitată ar urma să fie cercetată de către autorităţile din Italia pentru comiterea unui număr de trei infracţiuni de furt calificat prev. de art. 624, 625, n. 2 și 7 și 61 n. 5 din Codul penal italian. Mandatul nu oferă detalii cu privire la faptele concret săvârşite de persoana solicitată.

La secţiunea „e”, descriindu-se împrejurările infracțiunilor și gradul de participare a persoanei căutate, se fac doar următoarele menţiuni: Coautor de furt de pachete de parfum în valoare de 2.126,75 Euro în detrimentul parfumeriei Douglas în Centrul Comercial din Arese, la data 21.07.2022, calificat de dexteritate, de expoziția la public și profitând de circumstanțele de a împiedica apărarea; Coautor de furt de pachete de parfum în valoare de 2.175,17 Euro în detrimentul parfumeriei Limoni în Centrul Comercial din Arese la 21.07.2022, calificat de dexteritate, de expoziția la public și profitând de circumstanțele de a împiedica apărarea; Coautor de furt de pachete de parfum în valoare de 592,00 Euro în detrimentul parfumeriei Sephora în Centrul Comercial din Carugate la data 21.07.2022, calificat de dexteritate, de expoziţia la public și profitând de circumstanțele de a împiedica apărarea.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia la data de 29.05.2023, achiesând susţinerii persoanei solicitate că ar fi incident motivul de refuz al executării prev. de art. 99 alin. 2 lit. a din Legea nr. 302/2004. (…)

În cauză, predarea persoanei solicitate Pop Adela-Gabriela, pe baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia la data de 29.05.2023 vizează, cum s-a arătat deja, trei infracţiuni de furt calificat. Însă, din modalitatea în care a fost întocmit mandatul, Curtea nu poate decela care este conduita concretă de care ar fi acuzată persoana solicitată, pentru că nu sunt descrise circumstanţele în care ar fi fost comise faptele pentru care ar urma să fie cercetată. Pe cale de consecinţă, Curtea nu poate stabili dacă infracţiunile presupus comise de către persoana solicitată ar face parte din categoria celor reglementate prin art. 97 din Legea nr. 302/2004, ca fapte care dau loc la predare. (…)

În lipsa oricăror informaţii despre împrejurările de săvârşire a celor trei infracţiuni de furt calificat presupus comise de către persoana solicitată în calitate de coautor, la data de 21.07.2022, pentru care ar urma să fie cercetată în stare de arest preventiv, în închisoare, nu se poate stabili dacă sunt sau nu îndeplinite cerinţele art. 97 din Legea nr. 302/2004.

Pentru a nu fi supus verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, furtul ar trebui să fie unul organizat sau armat. În absenţa unor detalii despre ceea ce presupune coautoratul de care este acuzată persoana solicitată, este imposibil de evaluat dacă cele trei infracţiuni de furt calificat, presupus comise la data de 21.07.2022, s-ar încadra în categoria prev. la art. 97 alin. 1 pct. 18 din Legea nr. 302/2004.

Or, dacă cele trei infracţiuni de furt calificat nu se pot încadra în vreuna din categoriile prev. de art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia, după cum s-a stabilit deja.

Dar, pentru a verifica îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, Curtea ar avea nevoie despre detalii ale împrejurărilor în care au fost comise infracţiunile de care este acuzată persoana solicitată, astfel încât să evalueze în ce măsură, potrivit legii române, faptele concrete ale acesteia ar putea fi încadrate într-o formă de participaţie la săvârşirea celor trei infracţiuni de furt calificat precum cea care i se impută: coautoratul, iar aceste date nu au fost furnizate de către autorităţile din Italia. (…)

Curtea nu poate ignora că persoana solicitată este cetăţean român, nu are antecedente penale, are domiciliul legal stabilit în comuna Floreşti, …., jud. Cluj, unde a şi fost identificată de către lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Cluj, este căsătorită, însărcinată, cu o sarcină de aprox. 11 săptămâni în evoluţie, îşi câştigă existenţa prin mijloace licite şi are în întreţinere un membru de familie încadrat în grad de handicap grav, cu diagnostic oncologic ( cancer la sân ).

Starea de sănătate, situaţia familială şi nivelul de integrare socială al persoanei solicitate nu oferă indicii despre un profil infracţional, tocmai de aceea o soluţie de executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.05.2023, având drept consecinţă predarea unui cetăţean român, cu o stare de sănătate specială ( o sarcină în evoluţie ), în vederea cercetării sale în arest preventiv, trebuie justificată prin prisma garanţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, iar una din cele mai importante garanţii este cea care transpare din prev. art. 97 al Legii nr. 302/2004, respectiv ca mandatul european de arestare să vizeze o faptă care dă loc la predare.”

Comments

comentarii

Un tânăr de 26 ani din Dej a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a jefuit un magazin și a lovit un agent de pază.... Citește mai mult
Un nou proiect important din Cluj, cu impact social substanțial, a plecat la drum. Luni au debutat lucrările la Centrul de îngrijire pentru persoanele vârstnice situat pe Calea Baciului.... Citește mai mult

Lasă un răspuns