Un ziarist turc a fost despăgubit cu 16.000 de euro pentru arestarea dispusă în lipsa suspiciunilor rezonabile cu privire la săvârșirea faptelor de care era acuzat.

Cauza ŞIK contra TURCIEI (Nr. 2)

(Cererea nr. 36493/17)

Cazul se referea la detenția preventivă inițială și continuă a jurnalistului Ahmet Șık, care a fost suspectat de diseminarea propagandei în favoarea organizațiilor considerate teroriste organizații sau de asistare a acestora prin articole și interviuri publicate în cotidianul turcesc ziarul Cumhuriyet și postările de pe rețelele sociale, toate criticând politica guvernului.

În hotărârea Camerei de astăzi, 24 noiembrie 2020 în cauza Șık împotriva Turciei (cererea nr. 36493/17) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut:

– în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate) din Convenția europeană a drepturilor omului;

– cu majoritate, că a existat o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare);

– în unanimitate, că nu a existat nicio încălcare a articolului 5 § 4 (dreptul la revizuirea rapidă a legalității detenției);

– cu majoritate, că nu a existat nicio încălcare a articolului 18 (limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor).

Curtea a considerat că domnul Șık nu putea fi suspectat în mod rezonabil, la momentul plasării sale în detenție, de a fi comis infracțiunile de difuzare a propagandei în favoarea organizațiilor teroriste sau asistarea acestor organizații. Cu alte cuvinte, faptele cazului nu au confirmat concluzia că a existat o suspiciune rezonabilă împotriva lui. În consecință, deși impuneau supraveghere judiciară, ordinele pentru detenția inițială și continuă a domnului Șık se bazau pe simpla suspiciune.

În special, Curtea a considerat că materialul scris pentru care a fost acuzat domnul Șık și plasat în detenție a intrat în sfera dezbaterii publice asupra faptelor și evenimentelor care erau deja cunoscut, că a constituit exercitarea libertăților convenției și că nu a susținut sau susține utilizarea violenței în sfera politică sau indică orice dorință din partea solicitantului să contribuie la obiectivele ilegale ale organizațiilor teroriste, și anume să folosească violența și teroarea pentru scopuri politice.

Curtea a constatat, de asemenea, că interferența cu drepturile și libertățile domnului Șık, privită în lumina dreptului la libertatea de exprimare, nu fusese prescris de lege.

În ceea ce privește durata procedurilor în fața Curții Constituționale Turce, Curtea a luat în considerare, în circumstanțele specifice acestui caz, că nu a existat nicio încălcare a dreptului domnului Șık la „celeritate” în revizuirea ”legalității detenției” sale.

Curtea a considerat, de asemenea, că domnul Șık nu a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că în procesul prealabil, detenția fusese dispusă într-un scop care nu era prevăzut de convenție.

Fapte principale

Reclamantul, Ahmet Șık, este cetățean turc, care s-a născut în 1970 și locuiește în Istanbul (Turcia).

De profesie este jurnalist. La momentul respectiv a lucrat pentru cotidianul Cumhuriyet.

Domnul Șık a fost arestat de acasă și dus în custodia poliției în decembrie 2016 sub suspiciunea de diseminare a propagandei în numele organizațiilor considerate de guvern ca teroriste, și anume PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație armată ilegală), FETÖ / PDY (Fethullahist Terror Organization / Parallel State Structure) și DHKP / C (People’s Partidul Revoluționar de Eliberare / Front).

A doua zi a fost interogat de procurorul din Istanbul, ale cărui întrebări s-au concentrat în principal pe 11 tweet-uri și cinci articole publicate pe site-ul Cumhuriyet și în ziar ediție tipărită. În aceeași zi, domnul Șık a apărut în fața Curții Magistrate a 8-a din Istanbul, care a dispus arestarea sa preventivă.

Ulterior, instanțele au emis mai multe ordine pentru detenția preventivă continuă a domnului Șık, pe consideră că infracțiunea de care a fost acuzat se numără printre „infracțiunile din catalog” enumerate în Articolul 100 § 3 din Codul de procedură penală. Instanțele au considerat, în special, că domnul Șık a prezentat un risc de zbor.

În concluzie, domnul Șık a fost plasat în arest preventiv la 30 decembrie 2016 și a fost eliberat la 9 martie 2018 de către Curtea de Asize din Istanbul, care l-a judecat sub acuzația de asistență a organizațiilor teroriste fără a fi membru al acestora, infracțiune conform articolului 220 § 7 din Codul penal.

La 25 aprilie 2018, Curtea de Asize din Istanbul l-a condamnat pe domnul Șık la șapte ani și șase luni ” închisoare pentru asistența organizațiilor teroriste PKK, DHKP / C și FETÖ fără a fi un membru al acestor organizații. Reclamantul a formulat un recurs care a fost respins.

Ulterior, domnul Șık a făcut apel la Curtea de Casație, care la 18 septembrie 2019 a casat hotărârea primei instanțe. Cauza a fost apoi trimisă Curții de Asize din Istanbul, care la 21 noiembrie 2019 a reluat judecata de la hotărârea Curții de Casație din 18 septembrie 2019. Cazul se află în prezent aflat pe rolul diviziilor penale plenare ale Curții de Casație.

Domnul Șık a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională care a fost respinsă la 2 mai 2019 ca fiind vădit nefondată.

Plângeri și procedură

Bazându-se, în special, pe articolul 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate), domnul Șık a susținut că arestarea inițială și continuarea arestării preventive au fost arbitrare și că nu se bazaseră pe un motiv sau suspiciune rezonabilă. El a susținut că faptele pe care se bazau suspiciunile împotriva sa au intrat în cadrul sferei activității sale de jurnalist și a libertății de exprimare.

În conformitate cu articolul 5 § 4 (dreptul la revizuirea rapidă a legalității detenției), el s-a plâns de durata procedurii în fața Curții Constituționale Turce.

Bazându-se pe articolul 10 (libertatea de exprimare), domnul Șık s-a plâns că initierea și continuarea arestării preventive fuseseră ordonate din cauza muncii sale de jurnalist, prin care el a transmis informațiile publicului, ca parte a unei dezbateri pe probleme de interes public, fără  a sprijini sau accepta vreodată utilizarea violenței.

Conform articolului 18 (limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor), domnul Șık a susținut că detenția sa a fost concepută pentru a-l pedepsi pentru criticile sale față de guvern sau pentru informațiile pe care le deținea și le-a transmis publicului larg, fapt care a nemulțumit autoritățile politice. El a susținut, de asemenea, că scopul detenției sale inițiale și continue a fost de a-l supune hărțuirii judiciare pe seama activităților sale jurnalistice.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 9 mai 2017.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei și – a exercitat dreptul de a interveni în cadrul

procedurii și a prezentat comentarii scrise (articolul 36 § 3 din Convenție și regula 44 § 2 din Regulamentul Curții). Președintele Secției a acordat, de asemenea, ocazia, atât Raportorului Special al Națiunilor Unite pentru promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare dar și mai multor organizații neguvernamentale, să intervină în temeiul articolului 36 § 2 al Convenției și Regula 44 § 3.

Decizia Curții

Articolul 5 § 1 (dreptul la libertate și securitate)

În opinia Curții, sarcina sa a fost de a stabili dacă există suficiente elemente obiective să satisfacă un observator obiectiv că domnul Șık ar fi putut săvârși infracțiunile de care era acuzat.

În ceea ce privește aspectul de fapt al existenței unei „suspiciuni rezonabile”, Curtea a menționat că, în acuzarea domnului Șık că ar fi asistat FETÖ / PDY, autoritățile responsabile cu arestarea au citat, în ordine, în special, trei articole. Acestea au fost articolul din 8 iulie 2015 intitulat „Ceea ce facem noi este jurnalism; ceea ce faceți voi, este trădare ”, articolul din 9 iulie 2015 intitulat„ MİT a avut informații despre masacrul din Reyhanlı, dar nu a împărtășit aceste informații poliției ”, și articolul din 13 februarie 2015 intitulat „Secretul camioanelor dezvăluit”.

Curtea a observat că aceste trei articole conțineau materiale au avut o semnificativă contribuție la dezbaterea publică privind actualitatea din Turcia la momentul relevant. Mai mult, în cursul normal al jurnalismului profesional, drepturile și obligațiile unui jurnalist de investigație a inclus transmiterea către public a informațiilor relevante pentru dezbaterile pe probleme de interes public, așa cum făcuse dl Șık.  În momentul publicării lor, articolele în cauză avuseseră valoarea informațiilor jurnalistice și a contribuit la dezbaterea publică. În consecință, nu au putut să constituie motive pentru acuzarea reclamantului de faptele penale în cauză.

Mai mult, autoritățile în cauză nu au putut să citeze fapte sau informații specifice capabile să sugereze că organizațiile ilegale PKK, FETÖ / PDY și DHKP / C ar fi emis solicitări sau instrucțiuni către domnul Șık pentru ca acesta să publice acest material special cu scopul de a ajuta la pregătirea și desfășurarea unei campanii de violență sau legitimarea unei astfel de violențe.

În ceea ce privește aspectul calificării drept conduită penală a faptelor care întemeiază „suspiciunile rezonabile ”, Curtea a observat că materialul publicat la care au făcut referire autoritățile judiciare în dispunerea și extinderea arestării preventive ale reclamantului, așa cum a luat în considerare Curtea Constituțională, în hotărârea sa din 2 mai 2019, ar putea fi împărțită în patru grupuri:

(1) critici ale politicilor autorităților publice și ale anumitor instituții ale statului (în special articolul din 13 februarie 2015 intitulat „Secretul camioanelor dezvăluit” și articolele din 8 și 9 iulie 2015 privind atacul cu explozivi din orașul Reyhanlı);

(2) interviuri care transmit declarațiile presupușilor reprezentanți ai organizațiilor ilegale ( în special, un articol din 14 martie 2015 care conține un interviu cu unul dintre liderii PKK, Cemil Bayık, cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca PKK să-și depună armele);

(3) Comentariile și criticile dlui Șık cu privire la măsurile luate de autoritățile judiciare și administrative să combată organizațiile ilegale (printre altele, o postare pe rețelele sociale a 28 noiembrie 2015 privind moartea lui Tahir Elçi, o postare din 11 decembrie 2016 referitoare la incidente în Cizre și Istanbul și o postare din 20 decembrie 2016 referitoare la posibilitatea ca ucigașul ambasadorului rus la Ankara să fi fost membru al unei organizații);

(4) informații delicate și sensibile de interes public (în special, un articol publicat la 31 martie și 1 aprilie 2015 conținând un interviu telefonic cu una dintre persoanele care a luat ostatic un procuror public).

Curtea a menționat că aceste articole și postări au unele caracteristici comune.

În primul rând, acestea au constituit contribuții ale dlui Șik la diferite dezbateri publice pe probleme generale de interes care fusese deja subiectul unei ample dezbateri publice în Turcia și nu numai.

În al doilea rând, articolele și postările în cauză nu conțineau nicio incitare la comiterea infracțiunii de terorism, nu a tolerat utilizarea violenței și nu a încurajat insurecția împotriva autorități legitime.

În timp ce unele materiale publicate ar fi putut raporta puncte de vedere exprimate de membrii unor organizații interzise, ​​aceasta rămăsese în limitele libertății de expresie. Printre alte puncte, Curtea a considerat că interviul cu una dintre persoanele care luase ostatic procurorul, care fusese condus în mijlocul unei operațiuni teroriste, a conținut știri sau informații. Luat în general, interviul, care se ridicase la difuzarea declarațiilor făcute de un terț nu ar putea părea în mod obiectiv că are drept referință scopul propagării ideilor extremiștilor de stânga, ci dimpotrivă căutase să expună publicului atitudinile violente ale tinerilor militanți. Într-adevăr, prin antagonismul întrebărilor sale care sugerează că acțiunea militanților a fost un act contraproductiv și dăunător în urmărirea de către justiției a unui demonstrant care ar fi murit în timpul unei operațiuni de poliție, dl Șık s-a distanțat de acțiunile militanților DHKP / C, nu le-a prezentat în niciun fel ca legitime și își îndeplinise îndatoririle și responsabilitățile de jurnalist de investigație.

În al treilea rând, punctele de vedere exprimate chiar de domnul Șık în articolele și postările în cauză -considerat, desigur, separat de remarcile făcute de militanții organizațiilor ilegale care fuseseră intervievați – fuseseră, în linii mari,o opoziție la politicile guvernului din ziua respectivă și corespundea în mare măsură celor exprimate de partidele politice de opoziție și de grupuri sau indivizi ale căror puncte de vedere politice erau în contradicție cu cele ale autorităților politice.

Prin urmare, presupusele fapte ale domnului Șık intraseră în exercitarea libertății sale de exprimare și libertate a presei, astfel cum este garantat de legislația internă și de Convenție.

În concluzia sa generală, Curtea a considerat că domnul Șık nu putea fi suspectat în mod rezonabil, la momentul plasării sale în detenție,că  a comis infracțiunile de difuzare a propagandei în favoarea organizațiilor teroriste sau de asistare a acestor organizații.

Cu alte cuvinte, faptele cazului au au determinat-o să susțină concluzia că nu a existat o suspiciune rezonabilă împotriva lui. În consecință, bănuielile împotriva lui nu ajunseseră la nivelul minim necesar de rezonabilitate. Cu toate că i-a fost impusă măsura supravegherii judiciare, măsurile contestate se bazaseră doar pe simpla suspiciune.

În special, Curtea a menționat că materialul scris pentru care reclamantul fusese acuzat și plasat în arest preventiv a intrat în sfera dezbaterii publice asupra faptelor și evenimentelor care erau deja știute, și se încadrau în  exercitarea libertăților Convenției, nu susțineau utilizarea violenței în sfera politică și nu  indicau vreo dorință din partea domnului Șık să contribuie la obiectivele ilegale ale organizațiilor teroriste, și anume să folosească violența și teroarea pentru scopuri politice.

În ceea ce privește articolul 15 din convenție (derogare în caz de urgență), Curtea a menționat că nicio măsură derogatorie nu fusese aplicabilă situației domnului Șık în perioada statului de urgență în Turcia.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza lipsei de suspiciune rezonabilă că domnul Șık a comis o infracțiune.

Articolul 5 § 4 (dreptul la revizuirea rapidă a legalității detenției)

Curtea a menționat că perioada care trebuie luată în considerare a durat treisprezece luni și șapte zile și că a căzut în perioada stării de urgență, care nu fusese ridicată până la 18 iulie 2018. În opinia Curții, faptul că Curtea Constituțională nu a pronunțat hotărârea cu privire la cererea domnului Șık până la doi ani și trei luni mai târziu nu a fost relevantă în calculul perioadei de timp care trebuie luată în considerare, întrucât domnul Șık fusese deja eliberat la acea dată. Prin urmare, Curtea a considerat că concluziile sale în cauzele Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei și Șahin Alpay împotriva Turciei sunt de asemenea aplicabile în prezenta cauză.

Curtea a subliniat în plus că cererea domnului Șık la Curtea Constituțională a fost de o compelxitate destul de mare. De asemenea, a luat în considerare situația excepțională a Curții Constituționale în timpul stării de urgență în vigoare din iulie 2016 până în iulie 2018 și măsurile luate de autoritățile naționale pentru a aborda problema restanțelor instanței respective.

În această privință, Curtea a considerat că prezenta cauză trebuia să fie diferențiată de cauza Kavala împotriva Turciei, în care reclamantul rămăsese în arest preventiv timp de 11 luni care a curs între ridicarea stării de urgență la 18 iulie 2018 și publicarea Hotărârii Curții Constituționale din 28 iunie 2019.

În consecință, deși controlul Curții Constituționale în cazul de față nu a putut fi descris ca fiind „rapid” într-un context obișnuit, în circumstanțele specifice ale prezentei cause nu a avut loc nicio încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție.

Articolul 10 (libertatea de exprimare)

Curtea a considerat că arestarea preventivă a domnului Șık, în contextul procedurii penale împotriva lui pentru infracțiuni prevăzute cu pedeapsă grea și direct legate de munca sa de journalist a constituit o constrângere efectivă și efectivă și a constituit astfel o interferență cu exercițiul  dreptului său la libertatea de exprimare.

Curtea a constatat deja că reținerea reclamantului nu se bazează pe suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune. În plus, a menționat că, în conformitate cu articolul 100 din Codul turc de procedură penală, o persoană ar putea fi plasată în arest preventiv numai acolo unde există dovezi faptice care dau naștere unor suspiciuni puternice că s-a comis o infracțiune. În cazul de față absența unei suspiciuni rezonabile ar fi trebuit, a fortiori, să implice absența unei suspiciuni puternice când autoritățile naționale au fost chemate să evalueze legalitatea detenției domnului Șık.

Curtea a mai observat că cerințele de legalitate prevăzute la articolul 5 (dreptul la libertate și securitate) și articolul 10 (libertatea de exprimare) din Convenție au vizat în ambele cazuri protejând individul de arbitrar. În consecință, o măsură de detenție care nu a fost legală, atâta timp cât a constituit o interferență cu una dintre libertățile garantate de Convenție, nu ar putea fi privită în principiu ca o restricție a libertății prevăzute de legislația națională.

În consecință, interferența cu drepturile și libertățile domnului Șık, privită în lumina dreptului la libertatea de exprimare, nu fusese prevăzută de lege. Prin urmare, a existat o încălcare a Articolul 10 al Convenției.

Articolul 18 (limitarea utilizării restricțiilor la drepturi)

În opinia Curții, elementele invocate de domnul Șık în sprijinul încălcării articolului 18 din Convenția, luate separat sau în combinație între ele, nu a format cu suficiență un întreg omogen pentru a constata că detenția sa urmărea un scop care nu era prevăzut de Convenție și să reprezinte un aspect fundamental al cauzei.

Acesta a constatat că nu a fost stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că arestarea preventivă a domnului Șık fusese dispusă într-un scop care nu era prevăzut de Convenție. Prin urmare, nu a fost încălcat articolul 18 din convenție coroborat cu articolele 5 și 10.

Satisfacție echitabilă (articolul 41)

Curtea a considerat că Turcia trebuia să-i plătească domnului Șık 16.000 de euro (EUR) cu titlu de daune morale.

Opiniile separate

Judecătorul Yüksel și-a exprimat o părere parțial concurentă și parțial disidentă. Judecătorul Kūris a exprimat a parere parțial disidentă. Aceste avize sunt anexate la hotărâre.

Hotărârea este disponibilă în engleză și franceză aici.

Traducerea rezumatului și adaptarea au fost realizate de avocat Adina Lincă.

Comments

comentarii