Stenograme incendiare cu judecătoarea-inculpată și un traficant: ”Băiatule, dacă vrei, libertate, dispari” / ”E dragostea vieții mele”

Printre 16 inculpați arestați ieri la Tribunalul Suceava pentru operațiuni cu substanțe psihoactive se numără și doi traficanți care erau protejați de judecătoarea Ana Maria Chirilă, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni. Cei doi apar în stenogramele din dosarul în care au fost trimiși în judecată judecătoarea, iubitul ei și un interlop temut în zonă.

În comunicatul emis de DIICOT cu privire la cei arestați recent se arată că: ”În prezenta cauză, se efectuează cercetări  și cu privire la un alt grup infracțional organizat, care a asigurat aprovizionarea membrilor primei  grupări de crimă organizată  cu droguri de mare risc,  dar și  furnizarea unor cantități de ”cristal” (3-CMC) altor consumatori.

Actele de urmărire penală efectuate au relevat  că în luna septembrie 2023 unul dintre membri celei de a doua grupări infracționale, a vândut ”cristal” (3-CMC)  unui alt inculpat cunoscând faptul că acesta îl va furniza  unei inculpate (judecător la data săvârșirii faptei).

Facem precizarea că acesta din urmă a fost trimisă în judecată într-o cauză penală instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, același inculpat a pus la dispoziția grupului infracțional  informații nepublice obținute de la inculpată (judecătoare), despre care aceasta avea cunoștință în virtutea  atribuțiilor de serviciu, informațiile devoalate vizând  investigații desfășurate  în cauze penale de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, cu privire la cele două grupuri infracționale organizate.”

Inculpatul care furniza informații este Ciprian Cotoară, iubitul judecătoarei. Despre aceștia, procurorii notează în dosarul trimis în judecată următoarele:

”În sarcina inculpatei Chirilă Ana Maria s-a mai retinut şi că, în perioada aprilie – septembrie 2023, în virtutea prerogativelor funcției de judecător în cadrul Tribunalului Suceava, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse în dosarul nr. 88/D/P/2023 al D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, informații despre măsurile de supraveghere tehnică încuviințate în cauză și despre prelungirea acestor măsuri, pe care, în mod direct și respectiv prin intermediul altor persoane (inculpatul Cotoară Ciprian), le-a pus la dispoziția numitului Cotoc Petru Cătălin, zis „Pancy”, ajungând astfel și la alte persoane interesate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale  infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații

În legătură cu aceeași cauză, la data de 12 iulie 2023, luând cunoștință de informații nepublice privind măsurile de supraveghere tehnică solicitate de organele de urmărire penală cu privire la inculpatul Cotoară Ciprian, măsuri încuviințate de Tribunalul Suceava, a încredințat acestuia informațiile nepublice facilitându-i acestuia luarea unor măsuri care să îi permită sustragerea de la răspundere penală pentru activitățile infracționale în care este implicat.

Așa cum rezultă și din exploatarea mandatelor de supraveghere din prezenta cauză, după primirea acestor informații nepublice inculpatul Cotoară Ciprian a încetat să mai utilizeze posturile telefonice și a achiziționat alte aparate telefonice. În mod similar au procedat și celelalte persoane vizate de măsurile de supraveghere tehnică.”

Petru Cotoc și Bogdan Manoliu sunt cei doi prieteni ai judecătoarei, care au fost arestați ieri în noul dosar.

Discuții incendiare cu judecătoarea

Clujust vă prezintă în exclusivitate stenograme din dosarul judecătoarei-inculpat:

”Relevante, sub aspectul probatoriului, sunt discuţiile interceptate în data de 06.09.2023, din care rezultă că numitii Cotoc Petru Cătălin, zis „Pancy” şi Cotoară Ciprian reprezentau anturajul inculpatei Chirilă Ana- Mariei şi aceasta era preocupată să-i ajute cu problemele cauzate de activitatea lor infracţională, precum şi faptul că numitului Cotoc Petru Cătălin i-au fost puse la dispoziție informații nepublice privind măsurile de supraveghere încuviințate în dosarul penal 88/D/P/2023, obiectul acestuia și rezultatul supravegherii tehnice.

CHIRILĂ ANA MARIA: Auzi, Bogdan (Manoliu – n.red), ca să… ca să se înfunde totul, …[neinteligibil]…deci îi spui așa lui PANCI: ”Băiatule, dacă vrei, libertate, dispari un an din zonă. Că e Spania, că e Italia, că e orice. Și fii tată la fetiță!” Hai să-ți zic: el și dacă se liniștește acuma și …[neinteligibil]… îl lasă în pace, ăsta este un …[neinteligibil]…, un handicapat. Eu îl urăsc din tot sufletul meu! Deci vreau să-ți zic că și …[neinteligibil]… bănuiește că eu am informat.(…)”

„(…) CHIRILĂ ANA MARIA: Șî după aia nu știu cum să-ți zic sau nu, dar au aflat că Ciprian le-a zis …[neinteligibil]… Și ei știu că eu am fost cu Ciprian. Deși eu, de la o vreme am încercat să induc totu’ în eroare…

CHIRILĂ ANA-MARIA: Da și hai să-ți zic: Panci nu este urmărit în permanență, deci, Panci, ca să fie toată lumea bine, deci, ca dosaru’ ăsta să se înnăbușească, trebuie să plece vreo șase luni din țară…și să facă altceva, știu că poate ți-e greu să-i transmiți asta.

Inculpata Chirilă Ana – Maria chiar işi exprimă, în mod repetat, temerile că „Pancy” ar putea încheia înțelegere cu organele de urmărire penală  și ar putea să „o dea” pe ea:

„(…)CHIRILĂ ANA MARIA: Ce voiam eu să te întreb: Dacă pe Pancy îl încalță la un moment dat și să zicem că procurorii-i zic așa: “Pancy, hai că-ți dăm cu suspendare sau facem…

„(…) CHIRILĂ ANA MARIA: Lu’ Pancy poa’ să-i promită marea cu sarea …[neinteligibil]… și Pancy poate ca să-și salveze pielea poate …[neinteligibil]…, poate nu-i turnător, lu’ Pancy …[neinteligibil]… salveze pielea zîce “Haide, o torni pe judecătoare șî scapi. ”

CHIRILĂ ANA MARIA: Dacă vreodată Pancy vrea să vorbească să duce la procuror și-i zice “Știi ce, eu știam de la Bogdan, Bogdan după aceea știa de la judecătoare. Mi-o cerut bani, nu vreau să-i (…)”.

Judecătoarea, la întâlnire ca-n filme: ”Iau o mașină de la cineva, dacă se poate cu geamuri fumurii în spate”

În cadrul discuțiilor din data de 06.09.2023 inculpata Chirilă Ana – Maria i-a solicitat lui Manoliu Bogdan – Ionuț să organizeze o întâlnire cu Cotoc Petre Cătălin, într-un loc privat pentru a discuta cu acesta în legătură cu dosarul penal:

„(…) CHIRILĂ ANA MARIA: Unde spuneți voi, auzi, dar niciun …. Îi spui așa doar, lași telefonul la Humor și ne vedem acolo, fără telefoane, își lasă telefonul la Humor, nu și-l închide…..

DOMN: Știu, știu.

CHIRILĂ ANA MARIA: Voi vă lăsați telefoanele la voi acasă, fără să le închideți, eu mi le las acasă la mine, fără să le închid, dar nu într-un loc public.

DOMN: La mine acasă, la Frasin.

CHIRILĂ ANA MARIA: Iau o mașină de la cineva, dacă se poate cu geamuri fumurii în spate. Te doare?

Din discuțiile cu inculpatul  Manoliu Bogdan – Ionuț din data de 06.09.2023, rezultă că inculpata Chirilă Ana- Maria i-a încredințat inculpatului Cotoară Ciprian informații privind măsurile de supraveghere tehnică dispuse față de acesta și oferă informații concrete referitoare la aceste măsuri: data dispunerii – 12.07.2023, posturile telefonice vizate, durata măsurilor, faptele în legătură cu care se efectuează acte de urmărire penală:

„(…) CHIRILĂ ANA MARIA: E dragostea vieții mele, îl iubesc din tot sufletul, îi vreau binele. Ciprian o început să fie urmărit din… știi, din 12 iulie. Hai să-ți zic. Undeva, pe 20 și ceva iulie, el s-o întâlnit în trafic cu omu’ …[neinteligibil]…, ți-o povestit? Și s-o luat la harță cu ei, Bogdan.

DOMN: Cine?

CHIRILĂ ANA MARIA: Ciprian. Ciprian știa că e urmărit din 12 iulie.

DOMN: Da, știu atuncea când…

CHIRILĂ ANA MARIA: O plecat la București dosaru’ …[neinteligibil]… o plecat la București dosaru’ care îl vizează doar pe Ciprian. Ciprian știi pentru ce e luat, Bogdan?

DOMN: Î?

CHIRILĂ ANA MARIA: Pentru scurgere de informații către PANCI. Deci, Pan…, PANCI o zis tot, știind că nu mai este urmărit, o zis tot la telefon că mi-o zis controale, că nu știu ce că …[neinteligibil]…

DOMN: …[neinteligibil]… nu știe numele de familie lui Ciprian.

CHIRILĂ ANA MARIA: Băi, ideea este că… Ciprian este urmărit. Și acuma l-o preluat Bucureștiul, știi de ce?

DOMN: Îhî.

CHIRILĂ ANA MARIA: Că Bucureștiul știe legătura lui Ciprian cu mine. Și nu… auzi, pe Ciprian nu-l …[neinteligibil]… de Suceava atâta timp cât eu îs în Suceava. (…)”

Comments

comentarii

Din dorința de a fi mai aproape de cele sfinte, un șofer a decis să-și parcheze bolidul chiar la intrarea în Biserica „Sfântul Mihail”.... Citește mai mult
O nouă tehnologie de inteligență artificială promite să transforme radical modul în care detectăm și tratăm bolile.... Citește mai mult

Lasă un răspuns