fbpx

Și-a legat concubina și a ținut-o pe burtă două nopți pe motiv că nu i-au plăcut sarmalele. Pedeapsă grea

Un recidivist din Alba a fost condamnat la 8 ani şi 2 luni închisoare (prin adăugarea a 1/3 din totalul celorlalte pedepse) după ce și-a lovit concubina în mai multe rânduri, iar în două nopți a ținut-o legată de mâini și picioare pe burtă pe motiv că nu i-au plăcut sarmalele făcute de aceasta.

Potrivit informațiilor de la dosar, victima a venit în România din străinătate și a reluat o relație mai veche cu bărbatul. La un moment dat, în perioada august-septembrie 2020, bărbatul a început să fie violent și gelos.

Acesta avea obiceiul ”să o lovească pe persoana vătămată, din diverse motive, de la gelozie la faptul că ea nu făcea ceva aşa cum şi-ar fi dorit el. Actele de violenţă au constat în lovire cu pumnii, picioarele, cu un cablu şi cu o bâtă din lemn și chiar a încercat să o taie cu un cuțit”, a notat instanța. Victima a avut noroc că cuțitul nu era ascuțit.

Tot în perioada respectivă, în două seri, femeia a fost sechestrată de acesta. Mai exact bărbatul a legat-o de mâini și de picioare și a ținut-o  burtă, pe jos până dimineata. Motivul ar fi fost că nu a făcut sarmale cum îi plăceau lui.

”În serile de 26.08.2020 şi 27.08.2020, inculpatul a legat-o pe persoana vătămată, împotriva voinţei acesteia, de mâini şi de picioare, cu o sfoară, pentru a o pedepsi pe motiv că nu ar fi făcut sarmale pe placul suspectului, şi a ţinut-o legată mai multe ore, pe burtă, în cameră, pe jos pe covor, dezlegând-o abia înspre dimineaţa fiecărei zile următoare”, se arată în sentinaț citată de Alba24.ro

Femeia a reușit să fugă din casa agresorului și să ia o mașină de ocazie. Aceasta a relat faptele către familie, iar apoi la poliție.

”Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud emis în dosarul nr. ####/P/2020 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 27.04.2021 sub dosar nr. ####/175/2021, a fost trimis în judecată inculpatul Rezmiveș Darius Emanuel, pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, prev. de art. 199 alin.(1) din Codul penal rap. la art. 193 alin.(2) din Codul penal cu aplic. art. 35 alin.(1) din Codul penal (un număr nedeterminat de acte materiale, însă cel puțin două) și lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin.(1) din Codul penal (3 infracțiuni – faptele din 26.08.2020, 27.08.2020 – când a legat-o pe persoana vătămată cu sfoară de mâini și de picioare, respectiv fapta din seara de 02.09.2020 când ar fi închis-o pe persoana vătămată în portbagajul unui autoturism), totul cu aplicarea art.38 alin.(1) din Codul penal și art. 41 alin.(1) rap. la art. 43 alin.(5) din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la începutul lunii august 2020, persoana vătămată a revenit din …., la locuința inculpatului Rezmiveș Darius Emanuel, din orașul Abrud, .., reluând relaţia de concubinaj cu acesta.

După câteva zile, în perioada august 2020 – 04.09.2020, inculpatul a început să se manifeste agresiv, în repetate rânduri şi să o lovească pe persoana vătămată, din diverse motive, de la gelozie la faptul că ea nu făcea ceva aşa cum şi-ar fi dorit el. Actele de violenţă au constat în lovire cu pumnii, picioarele, cu un cablu şi cu o bâtă din lemn, iar într-una din zile a încercat să o taie cu un cuţit, dar care nu era ascuţit, persoana vătămată suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare zile de îngrijiri medicale, astfel cum au fost constatate prin raportul de constatare medico-legală nr. 3241/A1/219 din 06.09.2020.

În cursul aceleiaşi perioade, în două seri consecutive, înainte cu aproximativ o săptămână de data de 04.09.2020 – când persoana vătămata a reuşit să fugă de la locuinţa inculpatului, respectiv în serile de 26.08.2020 şi 27.08.2020, inculpatul a legat-o pe persoana vătămată S.G.S., împotriva voinţei acesteia, de mâini şi de picioare, cu o sfoară, pentru a o pedepsi pe motiv că nu ar fi făcut sarmale pe placul suspectului, şi a ţinut-o legată mai multe ore, pe burtă, în cameră, pe jos pe covor, dezlegând-o abia înspre dimineaţa fiecărei zile următoare, deşi persoana vătămată i-a solicitat să o dezlege în repetate rânduri în timpul celor două nopţi.

Deși existau momente când persoana vătămată era singură în casa inculpatului, uşile fiind descuiate, ea nu a plecat de la locuinţa acestuia, deoarece inculpatul i-a interzis să iasă afară din curte, „ca să nu se facă cunoscută între vecini”, iar inculpatul se afla, de regulă, în proximitatea locuinței, lipsind doar pentru perioade scurte de timp.

La data de 04.09.2020, profitând de faptul că inculpatul a fost plecat la Alba Iulia, în vizită la bunicul său la spital, persoana vătămată a ieşit din curtea casei inculpatului şi a fost luat de o mașină de ocazie, până în Alba Iulia, la mătușa ei, martora …, iar pe drum, de pe telefonul șoferului, persoana vătămată a reușit să își contacteze părinții …., cărora le-a relatat cele întâmplate.”

Instanța arată în motivare că inculpatul nu are niciun respect față de lege: ”Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. ##/2017 a Judecătoriei Aiud la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice (pedeapsă rezultantă stabilită urmare a condamnării la pedeapsa închisorii care a fost cumulată aritmetic cu o altă pedeapsă a cărei executare fusese iniţia suspendată sub supraveghere), infracţiunile care fac obiectul cauzei fiind comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la această pedeapsă. De asemenea, instanţa constată că inculpatul a săvârşit o serie de infracţiuni la regimul rutier, respectiv o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale (act sexual cu un minor), infracţiuni concurente cu cele care fac obiectul cauzei, fiind condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, ultima dată prin sentinţa penală nr. ###/2023 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 12.09.2023 prin neapelare.

Totodată, din perspectiva circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa reţine faptul că  acesta nu are ocupaţie, nu are un loc de muncă, consumă frecvent alcool şi nu are niciun respect faţă de valorile protejate de legea penală, situaţie care rezultă din multitudinea de infracţiuni comise ulterior procesului de „reeducare” pe care ar fi trebuit să îl parcurgă urmare a condamnării la/executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare.

Constatând că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţie), instanţa apreciază că doar pedepse cu închisoarea orientate de la minim spre spre mediu, după majorarea acestora cu  ½ conform prevederilor art. 43 alin. 5 C. pen., pentru fiecare dintre cele 3 infracţiuni, ar putea într-un final să determine conştientizarea de către inculpat a nevoii de respectare a normelor sociale şi legale.

Totodată, constatând că infracţiunile care fac obiectul cauzei au fost comise de inculpat în stare de concurs real cu cele pentru comiterea cărora i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. ###/2023 a Judecătoriei Aiud, pentru clarificarea integrală a situaţiei juridice a inculpatului, instanţa va descontopi respectiva pedeapsă în elementele componente, apoi va proceda conform dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. – va contopi pedepsele cu închisoare în cea mai grea, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepsei, stabilind astfel pedeapsa rezultantă care urmează a fi executată de inculpat.

Referitor la modul de individualizare a executării, în condiţiile în care infracţiunile care fac obiectul cauzei au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, iar petentul se află la acest moment în executarea unei pedepsei privative de libertate pentru comiterea de infracţiuni concurente cu cele care fac obiectul cauzei, instanţa constată că singura modalitate de individualizare este ce a executării efective.”

Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Comments

comentarii

Un conducător auto a fost prins cu o viteză amețitoare pe tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu, de pe Autostrada Transilvania.... Citește mai mult
Licitația pentru tronsonul doi al centurii metropolitane a Clujului a fost anulată în condițiile în care oferta depusă a fost cu 30% mai mare decât valoarea estimată de autorități, potrivit explicației oferite de primarul Emil Boc.... Citește mai mult

Lasă un răspuns