fbpx

Motivarea opiniei separate a președintelui de complet care i-a dat dreptate Elenei Udrea la contestația în anulare

Chiar președintele completului de 5 judecători de la Înalta Curte, care a judecat contestația în anulare în dosarul ”Gala Bute”, a făcut opinie separată în sensul de a se admite contestațiile, a se rejudeca apelul și a lăsa inculpații în libertate.

Completul a fost format din Ana Hermina Iancu (președinte), Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Dan Andrei Enescu, Ioana Alina Ilie.

Extras din Decizia penală nr.41 din data de 7 aprilie 2022:

”Cu opinie separată a preşedintelui completului, în sensul de a se dispune:

Admiterea contestațiilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017;

Desființarea în parte a deciziei penale contestate, numai în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria;

Dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție numai cu privire la condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, precum şi a apelurilor declarate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor,

Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel şi părţile civile SNTGN Transgaz SA, SPEEH Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica SA, numai cu privire la acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi Romgaz S.A. împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015.

Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria;

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate;

În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare rămân în sarcina statului.

Motivarea opiniei separate

Cu privire la efectele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 21.12.2021 pronunţată în cauzele preliminare conexate C-357/19, C- 547/19, C-811/19 şi C-840/19 şi limitele aplicării în baza acestei hotărâri a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr.685/2018 în cauza privind contestaţiile în anulare formulate împotriva deciziei penale nr.93/ 5.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.

1. Obiectul prezentei proceduri judiciare îl constituie cererile de contestaţie în anulare formulate de Ministerul Public şi de condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr.93 din data de 5 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, pronunţată în legătură cu acuzaţii privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de abuz în serviciu implicând gestionarea unor fonduri europene, precum şi de evaziune fiscală privind TVA şi spălare de bani.

2. Prin respectiva decizie a Completului de 5 Judecători au fost soluţionate apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr.181 din 28 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în complet de trei judecători, în dosarul nr.1532/1/2015, fiind menţinute soluţia de condamnare şi pedepsele aplicate în cauză, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe contestatorul Rudel Obreja, faţă de care, subsecvent reţinerii infracţiunii de evaziune fiscală într-o altă încadrare decât cea sub care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi condamnarea la prima instanţă, i-a fost stabilită o pedeapsă rezultantă egală în cuantum cu cea iniţială.

3. Învestirea Completului de 5 Judecători a avut loc în baza cererilor de apel formulate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii Obreja Rudel, Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Lungu Ştefan, Nastasia Gheorghe şi Botoroagă Dragoş Marius şi de părţile civile SNTGN Transgaz S.A., SN Nuclearelectrica S.A., Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., SNGN Romgaz S.A. şi Speeh Hidroelectrica S.A..

4. Ca urmare a soluţionării apelurilor – prin admiterea căilor de atac exercitate de Ministerul Public şi de inculpatul Obreja Rudel şi respingerea celorlalte apeluri, a rămas definitivă condamnarea dispusă în cauză, toate persoanele care au formulat cererile de contestaţie în anulare în prezentul dosar, având de executat pedepse cu închisoarea şi interzicerea exercitării unor drepturi, conform dispozitivului celor două hotărâri judecătoreşti, din fond şi apel.

5. Decizia nr.93 din data de 5 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată de Completul de 5 Judecători, compus din preşedintele secţiei penale, membru de drept în complet ca urmare a calităţii deţinute la acel moment, de preşedinte al secţiei penale, şi alţi 4 judecători ai secţiei penale, desemnaţi prin tragere la sorţi să asigure componenţa completului de judecată, conform practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din acea perioadă, referitoare la alcătuirea completelor de 5 judecători în materie penală, întemeiată pe Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a aceleiaşi instanţe şi dispoziţiile art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.255/2013.

6. Prin Decizia nr.685 din data de 7 noiembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr.1021/29.11.2018), Curtea Constituţională a invalidat interpretarea jurisprudenţială a normelor de referinţă în ceea ce priveşte stabilirea completelor de 5 Judecători în materie penală, constantă la nivelul instanţei supreme în intervalul 1 februarie 2014 – 23 iulie 2018, şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completelor de 5 Judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.255/2013, şi a stabilit ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 Judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004, modificată prin Legea nr.207/2018, reţinându-se că din cuprinsul normei de referinţă antereferite rezulta că „voinţa legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorţi în privinţa tuturor membrilor completului (…)”.

7. Totodată, în paragraful 177 din Decizie, Curtea Constituţională a arătat că „(…) încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigenţă de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de aceasta”. Iar la paragraful 198 s-a reţinut că „întrucât, atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art.147 alin.(4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare.”

8. După publicarea Deciziei nr.658/2018 a Curţii Constituţionale, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, au fost înregistrate cererile de contestaţie în anulare introduse succesiv conform celor arătate la paragraful 1 din prezenta expunere, ulterior reunite la dosarul prim înregistrat sub nr.3089/1/2018, căi de atac întemeiate pe dispoziţiile art.426 alin. (1) lit.d) Cod procedură penală (potrivit cărora, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii), solicitându-se desfiinţarea deciziei nr.93 din data de 5 iunie 2018 şi rejudecarea apelurilor.

9. Având în vedere caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, inclusiv a celor care soluţionează un conflict juridic de natură constituţională, cât şi efectele juridice ale constatării încălcării legii în privinţa modului de stabilire a Completelor de 5 Judecători, respectiv „sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet” (paragraful 198 din Decizia CCR nr.685/2018), Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea căilor extraodinare de atac, a hotărât să suspende judecata în cauză şi să formuleze o cerere de decizie preliminară, solicitând în esenţă Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca, în interpretarea art.19 alineatul 1 din TUE, art.325 alin. (1) TFUE, precum şi art.1 alin. (1) lit.a) şi b) şi art.2 alin. (1) din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF) şi principiul securităţii raporturilor juridice, să stabilească dacă instanţa naţională trebuie să se conformeze unei decizii luate de o autoritate care nu face parte din sistemul judiciar şi care statuează asupra temeiniciei unei căi de atac, în sensul că obligă la desfiinţarea unor hotărâri judiciare pronunţate anterior adoptării acesteia, cu consecinţa repunerii în discuţie a acuzaţiei iniţiale prin reluarea judecăţii în apel, şi dacă înlăturarea de la aplicare a deciziei instanţei de contencios constituţional, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţioanal, obligatorie în dreptul naţional, poate fi justificată de aplicarea prioritară a dreptului Uniunii.

10. În motivarea trimiterii preliminare, evocând jurisprudenţa CJUE în materia protecţiei intereselor financiare ale Uniunii, Completul de 5 Judecători a arătat că, în deciziile sale, Curtea de Justiţie a subliniat că legiuitorului naţional îi revine în primul rând sarcina de a lua măsurile necesare şi, dacă este cazul, să îşi modifice reglementarea şi să garanteze că regimul procedural aplicabil urmăririi infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii nu este conceput aşa încât să prezinte, pentru raţiuni inerente acestuia, un risc sistemic de impunitate privind faptele care constituie asemenea infracţiuni, precum şi să asigure protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite (paragraful 28 din încheierea din data de 22 aprilie 2019 prin care s-a dispus sesizarea CJUE). Cât priveşte instanţele naţionale, Curtea a statuat că acestora le revine sarcina de a asigura efectul deplin al obligaţiilor ce decurg din articolul 325 alineatul (1) TFUE şi de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne, care, în cadrul unei proceduri care priveşte infracţiuni grave în materie de TVA, se opun aplicării unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (paragraful 29 din încheierea din data de 22 aprilie 2019 a Completului de 5 Judecători). Cu toate acestea, obligaţia de a garanta o colectare eficientă a resurselor Uniunii nu scuteşte instanţele naţionale de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale garantate de Cartă şi principiile generale ale dreptului Uniunii (paragraful 30 din aceeaşi încheiere).

11. Subliniind importanţa efectelor pe care Decizia nr.685/2018 a Curţii Constituţionale, referitoare la compunerea completelor de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, le-ar putea produce asupra efectivităţii urmăririi, a sancţionării şi a executării sancţiunilor în materie de infracţiuni grave de fraudă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii şi de corupţie în general, Completul de 5 Judecători a solicitat Curţii de Justiţie să se pronunţe cu privire la compatibilitatea unei asemenea jurisprudenţe cu dreptul Uniunii, considerând că aplicarea deciziei instanţei de contencios constituţional ar putea să creeze pe de o parte, aparenţa de impunitate în privinţa unei anumite categorii de persoane, iar, pe de altă parte, chiar un risc sistemic de impunitate prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale dată fiind complexitatea şi durata procedurilor până la adoptarea unei hotărâri definitive, subsecvent rejudecării.

12. Prin Hotărârea din data de 12.12.2021, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns la cererea de decizie preliminară, statuând – în partea ce interesează cauza ce formează acestei proceduri judiciare, la punctul 2 din dispozivitul hotărârii, că articolul 325 alineatul (1) din TFUE coroborat cu art.2 din Convenţia PIF, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia hotărârile în materie de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA care nu au fost pronunţate în apel de completuri de judecată ai căror membri au fost toţi desemnaţi prin tragere la sorţi sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA în discuţie trebuie, dacă este cazul în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naţionale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general. Obligaţia de a se asigura că astfel de infracţiuni fac obiectul unor sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articoluol 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.

13. La punctul 3 al hotărârii sale, teza II-a, Curtea de Justiţie a stabilit că principiul supremaţiei Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alineatul (1)TFUE sau Deciziei 2006/928.

14. Având în vedere aspectele asupra cărora Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat prin hotărârea precitată, Completul de 5 Judecători este chemat să stabilească efectele pe care această hotărâre, obligatorie pentru instanţa de trimitere, conform art.340 alin. (9) din Legea nr.340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art.35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, le produce în cererile de contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr.93/5.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, formulate în baza Deciziei nr.685/2018 a Curţii Constituţionale.

15. În opinie separată, se consideră că interpretarea cu privire la articolul 325 alineatul (1) TFUE în termenii formulaţi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea sa din 21.12.2021 nu înlătură de la aplicare Decizia nr.685/2018 a Curţii Constituţionale, în măsura în care, în urma unei analizei efectuate în contextul factual al cauzei, nu s-ar putea prezuma în mod rezonabil riscul de prescriere a infracţiunilor care întemeiază condamnarea definitivă.

16. Concluzia exprimată are în vedere argumentele pe care Curtea de Justiţie le-a prezentat în considerentele hotărârii preliminare, relevante în acest sens fiind paragrafele 190-213 ale deciziei, din analiza cărora se poate reţine că principala problemă, determinantă în răspunsul formulat la întrebările instanţei de trimitere, vizează impactul şi efectele pe care normele naţionale privind prescripţia răspunderii penale, le-ar putea produce ca urmare a jurisprudenţei rezultate din aplicarea Deciziei nr.685/2018 a Curţii Constituţionale şi, din această perspectivă, compatibilitatea acestei jurisprudenţe cu dreptul Uniunii – articolul 325 alineatul (1) TFUE coroborat cu art.2 din Conveţia PIF şi Decizia nr.2006/928.

17. Aşa cum rezultă din paragrafele menţionate, în special cele care se referă la obligaţiile prevăzute la articolul 325 alineatul (1) TFUE în sarcina statelor membre, Curtea a arătat că revine în primul rând legiutorului naţional obligaţia, dacă este cazul, să îşi modifice reglementarea şi să garanteze că regimul procedural aplicabil urmăririi şi sancţionării infracţiunilor care intră în domeniul de aplicare a dispoziţiei din dreptul Uniunii precitate nu este conceput aşa încât să prezinte, pentru raţiuni inerente acestuia, „un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie asemenea infracţiuni, asigurând în acelaşi timp protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate (…)” (paragraful 193 din Hotărârea din 21.12.2021). Cât priveşte instanţele naţionale, făcând referire la o jurisprudenţă bine stabilită, Curtea a arătat că „acestora le revine sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din alineatul (1) TFUE, precum şi din Decizia 2006/928 şi de a lăsa neaplicate dispoziţii interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau infracţiuni de corupţie în general, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni (…)”(paragraful 194 din aceeaşi hotărâre.)

18. Aşa cum ilustrează considerentele mai sus redate, respectarea articolului 325 alineatul (1) TFUE implică obligaţii diferenţiate în ceea ce priveşte autorităţile dintr-un stat membru, (i) legiuitorului naţional revenindu-i sarcina de a se asigura că normele sale de drept penal şi de procedură penală nu sunt susceptibile de a compromite protecţia efectivă a intereselor financiare ale

Uniunii, precum şi să garanteze că regimul procedural aplicabil urmăririi penale şi sancţionării infracţiunilor de fraudă care aduce atingere interselor financiare ale Uniunii şi a infracţiunilor de corupţie în general nu este astfel conceput încât să prezinte un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie asemenea infracţiuni, (ii) iar instanţei naţionale, dacă este necesar, obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţii interne care, în cadrul unei proceduri referitoare la acest tip de infracţiuni, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive.

19. Prin urmare, existenţa unei încălcări a articolului 325 alineatul (1) TFUE poate fi constatată dacă impactul unei norme, jurisprudenţe sau practici naţionale determină un risc de impunitate sistemică.

20. Cu privire la această problemă, Curtea a arătat că „un risc sistemic de impunitate nu poate fi exclus atunci când aplicarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale rezultate din Deciziile nr.685/2018 şi nr.417/2019 coroborată cu punerea în aplicare a dispoziţiilor naţionale în materie de prescripţie are ca efect să se evite sancţionarea efectivă şi disuasivă a unei categorii bine determinate de persoane, în speţă cele care ocupă cele mai importante poziţii ale statului român şi care au fost condamnate pentru săvârşirea în exercitarea funcţiilor lor a unor fapte de fraudă gravă/sau de corupţie gravă printr-o hotărâre în primă instanţă şi/ sau apel a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre ce a făcut totuşi obiectul unui apel şi/sau al unei căi extraodinare de atac la aceeaşi instanţă (paragraful 200 din Hotărârea din 21.12.2021).

21. În continuare, Curtea a arătat că, „deşi limitate pe plan temporal, aceste decizii ale Curţii Constituţionale sunt în special susceptibile să aibă un impact direct şi generalizat asupra respectivei categorii de persoane, din moment ce, sancţionând cu nulitatea absolută o asemenea hotărâre de condamnare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi impunând o rejudecare a cauzelor de fraudă şi/sau corupţie în discuţie, deciziile menţionate pot avea ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente în afara termenelor de prescripţie aplicabile, riscul de impunitate devenind în acest fel sistemic faţă de categoria de persoane menţionată. Or, un asemnea risc ar putea repune în discuţie obiectivul urmărit atât de articolul 325 alineatul (1) TFUE, cât şi Decizia 2006/928, care constă în combaterea corupţiei la nivel înalt prin intermediul unor sancţiuni efective şi disuasive (paragrafele 201 şi 202)”.

22. Având în vedere toate aceste aprecieri ale Curţii, dar mai ales considerentul formulat la paragraful 203, conform căruia, „rezultă că, în ipoteza în care instanţa de trimitere în cauzele C-357/19, C-118/19 şi C-840/19 ar ajunge la concluzia că aplicarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale rezultate din Deciziile nr.685/2018 şi nr.417/2019 coroborată cu punerea în aplicare a dispoziţiilor naţionale în materie de prescripţie şi în special a termenului absolut de prescripţie prevăzut la articolul 155 alineatul (4) din Codul penal implică un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, sancţiunile prevăzute de dreptul naţional pentru combaterea unor astfel de infracţiuni nu ar putea fi considerate drept efective şi disuasive, ceea ce ar fi incompatibil cu articolul 325 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenţia PIF, precum şi cu Decizia 2006/928”, în opinie separată se apreciază că interpretarea reţinută de Curte în această hotărâre nu poate fi privită ca impunând instanţei naţionale de a lăsa neaplicată jurisprudenţa rezultată din Decizia nr.685/2018 a Curţii Constituţionale fără ca, în prelabil, să verifice ea însăşi şi să constate că în procedura penală în discuţie în litigiul principal redeschiderea procesului şi reluarea judecăţii în apel ar avea drept consecinţă prelungirea duratei procedurilor în afara termenelor de prescripţie aplicabile.

23. Astfel cum s-a arătat mai sus, riscul de impunitate decurgând din aplicarea jurisprudenţei rezultate din Decizia nr.685/2018 se apreciează, conform interpretării Curţii, în funcţie de numărul potenţial de cauze afectate (paragraful 200), însă, aceasta nu înseamnă că tipul de analiză încredinţată instanţei naţionale trebuie efectuată în abstract, exclusiv prin raportare la împrejurarea că decizia în discuţie ar fi aplicabilă numai în ceea ce priveşte o categorie bine determinată de persoane.

24. O asemenea abordare este una greşită; instanţa de judecată nu face evaluări normative în abstract spre a verifica dacă o normă, o jurisprudenţă sau o practică naţională este susceptibilă să compromită protecţia efectivă a intereselor financiare ale Uniunii. Instanţa de judecată soluţionează cauze individuale, ceea ce înseamnă că regula stabilită în hotărârea preliminară din 21.12.2021 se aplică în procedura judiciară pendinte, urmând să se verifice dacă, în contextul factual şi normativ al cauzei, jurisprudenţa rezultată din Decizia nr.685/2018 este de natură să demonstreze existenţa unui risc sistemic de impunitate.

25. Prin intermediul procedurii trimiterii preliminare, Curtea furnizează instanţelor naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17 Taricco II, paragraful 23).

26. Ca urmare, interpretarea efectuată de Curte nu împiedică instanţa naţională să evalueze în concret, în cauza pe care o are spre soluţionare şi cu privire la fiecare persoană în parte din litigiul principal, dacă aplicarea aceleiaşi norme, jurisprudenţe sau practici naţionale, care a justificat formularea cererii de decizie preliminară, antrenează consecinţe in(compatibile) cu dreptul Uniunii.

27. Dacă riscul de prescriere a infracţiunilor nu există în mod efectiv în speţă, instanţa naţională nu are obligaţia de a lăsa neaplicată jurisprudenţa rezultată din Decizia nr.685/2018 a Curţii Constituţionale.

28. Examinând cauza în aceste coordonate, se apreciază că prin aplicarea Deciziei nr.685/2018 a Curţii Constituţionale în cererile de contestaţie în anulare şi redeschiderea procedurii finalizate prin Decizia nr.93/5.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nu se încălcă articolul 325 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenţia PIF, precum şi cu Decizia 2006/928”, neexistând temeiuri pe baza cărora să se poată reţine existenţa unui risc sistemic de impunitate ca urmare a aplicării normelor naţionale referitoare la termenele de prescripţie, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, subsecvent rejudecării.

29. Astfel, în privinţa contestatoarei condamnate Udrea Elena Gabriela, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, o infracţiune de abuz în serviciu şi tentativă la infracţiunea de folosirea de

documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, nu există riscul de împlinire a termenelor de prescripţie specială a răspunderii penale.

Pentru infracţiunea de luare de mită, în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. cu UAT Cavnic şi UAT Borsec, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 22 decembrie 2010, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 22 august 2028, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 22 august 2029.

Pentru infracţiunea de luare de mită, în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Consmin S.A, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 30 martie 2011, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2028, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2029.

Pentru infracţiunea de luare de mită, în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. şi S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 8 februarie 2012, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2029, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2030.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi tentativă la infracţiunea de folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 1 februarie 2012, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 1 octombrie 2029, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 1 octombrie 2030.

30. În privinţa contestatorului condamnat Obreja Rudel, în sarcina căruia s- a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită şi două infracţiuni de evaziune fiscală, nu există riscul de împlinire a termenelor de prescripţie specială a răspunderii penale.

Pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. şi S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 8 februarie 2012, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2029, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2030.

Pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în legătură cu contractele încheiate cu Biovros, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 29 august

2012, astfel încât termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 29 aprilie 2031, iar pentru cea de-a doua infracţiune de evaziune fiscală s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 8 octombrie 2012, astfel încât termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 iunie 2031.

31. În privinţa contestatorului condamnat Breazu Liberiu Tudor, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită, în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Consmin S.A, s- a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 30 martie 2011, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2028, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2029.

32. În privinţa contestatorului condamnat Nastasia Gheorghe, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi două infracţiuni de evaziune fiscală, în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. şi S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani, s-a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 8 februarie 2012, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2029, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 8 octombrie 2030.

33. În privinţa intimatei condamnate Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către S.C. Consmin S.A, s- a reţinut că ultimul act de executare a avut loc la data de 30 martie 2011, astfel încât, potrivit Codului penal de la 1969, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2028, iar potrivit Codului penal actual, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale ar urma să se împlinească la data de 30 noiembrie 2029.

34. În schimb, pentru celelalte persoane, respectiv Lungu Ştefan, Botoroagă Dragoş Marius şi Ariton Ion, inculpaţi în aceeaşi cauză penală, termenele de prescripţie specială a răspunderii penale sunt deja împlinite, motiv pentru care aceste persoane ar fi fost exceptate de la rejudecarea cauzei, conform celor stabilite prin Hotărârea preliminară din data de 21.12.2021.

35. Având în vedere că termenele de prescripţie specială a răspunderii penale în privinţa titularilor căilor extraordinare de atac s-ar fi împlinit – în situaţia rejudecării cauzei, cel mai devreme la 22.08.2028 se apreciază că durata de timp rămasă după redeschiderea procesului şi desfiinţarea deciziei contestate, chiar prin parcurgerea a două grade de jurisdicţie, în fond şi apel, era suficientă pentru reluarea procedurilor şi pronunţarea unei noi hotărâri definitive.

36. Intervalul de timp rămas pînă la împlinirea termenelor de prescripţie specială a răspunderii penale nu poate fi caracterizat ca insuficient notoriu pentru judecarea unei cauze de felul celei în discuţie în litigiul principal, instanţa de judecată având la îndeamnă mijloace care să asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei, precum şi să sancţioneze eventuale comportamente abuzive ori nediligente ale părţilor implicate în proces.

37. În raport de toate cele arătate, în opinie separată se apreciază că cererile de contestaţie în anulare sunt întemeiate şi, în baza dispoziţiilor art.432 alin. (1) rap. la art.426 alin. (1) lit.d) Cod procedură penală, se impunea a fi admise, cu consecinţa desfiinţării în parte a deciziei penale nr.93/5.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, numai în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria şi Obreja Rudel şi rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție numai cu privire la condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, precum şi a apelurilor declarate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel şi părţile civile SNTGN Transgaz SA, SPEEH Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica SA, numai cu privire la acţiunea civilă exercitată împotriva inculpaţilor Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel şi Munteanu (fostă Topoliceanu) Ana Maria, Societatea Naţională a Apelor Minerale SA şi Romgaz S.A. împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015.

PREŞEDINTE

Judecător Ana Hermina Iancu”

Comments

comentarii

Un fost ministru al Sănătăţii atrage atenţia că Spitalul Regional Cluj este în pericol de a nu se construi din bani europeni din cauza întârzierilor prea mari la acest proiect.... Citește mai mult
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), s-a dezlănţuit la adresa primarului Emil Boc numindu-l mincinos, incompetent, paralel cu proiectele mari de infrastructură. Drulă este de părere că domnia lui Boc se apropie de sfârşit. „Un lucru e limpede, «Emile, vremea ta apune». Acum arăţi la fel de PSD-ist ca... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!