După ce Înalta Curte a admis RIL-ul privind dobânzile fiscale la returnarea taxei auto de poluare, avocatul Ciprian Păun explică ce ar putea face oamenii păgubiți prin faptul că au primit dobânzi civile, în loc de fiscale, la instanțele din Cluj. Acesta consideră diferența între dobânda fiscală și cea civilă îmbogățirea fără justă cauză a Fiscului.

”Propunerea mea ar fi ca oamenii să facă actiuni împotriva ANAF pe imbogățire fără justă cauză. Prin admiterea RIL-ului, justa cauză, ce era sentința judecătorească, a fost anulată cu efect de la publicarea in Monitorul Oficial. Astfel, se poate invoca imbogățirea fără justa cauză, argumentată cu jurisprudența europeană.

În dreptul european se dezbate în ultima vreme teoria profesorului W. Schön legată de folosirea „infrastructurii dreptului privat” în aplicarea principiilor dreptului fiscal european. Potrivit acesteia, în sistemul juridic contemporan dreptul fiscal nu poate funcţiona fără instrumentele juridice ale dreptului privat. Din această sferă a raporturilor juridice dintre particulari, dreptul fiscal preia principii, reguli şi instituţii pe care le opune statului în raportul juridic public. Astfel, dacă îmbogăţirea fără justă cauză este un principiu al dreptului care se revendică din echitatea antică şi orice persoană care s-a îmbogăţit pe nedrept pe averea alteia este obligată a restitui îmbogăţirea, atunci regulile sunt aplicabile şi relaţiei între privat şi autoritatea fiscală.

Bazându-se pe principiul egalităţii de tratament existent în dreptul european şi în sistemele de drept naţionale, autorul german consideră că dacă un privat se poate îmbogăţi injust în defavoarea unei persoane şi statul o poate face. Situaţia cea mai des dezbătută de către CJUE a fost aceea în care o taxă prelevată de către un stat membru a fost găsită ne-conformă cu prevederile europene şi pe cale de consecinţă anulată; din acest fapt rezultă obligaţia respectivei autorităţi publice de a restitui sumele încasate de la contribuabili. Obligaţia de restituire este fundamentată de către CJUE pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, care nu este folosit în dreptul privat în nicio speţă înaintată CJUE.

Curtea a deschis posibilitatea de restituire de daune-interese pe răspunderea statului. În cazul Metallgesellschaft, a reafirmat că ambele rambursări sunt posibile şi se completează. S-ar putea spune că decizia în cazul Comateb a fost elaborată în baza principiului eficienţei la care trebuie să adere un sistem juridic naţional. Un alt exemplu îl oferă Fantask A/S v. Industriministeriet (Erhvervsministeriet) . Guvernul danez a perceput taxe, de la societăţi, ce ulterior nu au mai fost permise conform directivei privind impozitele indirecte pe creşterea de capital. Confruntat cu revendicări de rambursare a taxelor, Ministerul danez al Industriei şi Comerţului a argumentat în baza principiilor generale ale legislaţiei că solicitarea trebuie respinsă, deoarece pentru o perioadă mai lungă de timp nici statul şi nici contribuabilul nu şi-au dat seama că taxele fuseseră percepute ilegal. Instanţa a respins apelul la eroarea scuzabilă, prin referire la principiul eficientei şi a completat că acceptarea acestui argument ar încuraja încălcările dreptului comunitar.

Este importantă precizarea că, dacă o directivă nu a fost implementată corect, un sistem juridic naţional nu poate impune perioade de limitare, cu condiţia ca ele să fie rezonabile şi să nu violeze principiile eficienţei şi echivalenţei. Principiul echivalenţei a fost dezvoltat în cazul Dilexport v. Amministrazione delle Finanze dello Stato . În situaţii anterioare, Curtea decisese că impozitul italian pe banane proaspete provenind din statele membre, în special departamentele franceze de peste mări, viola art. 95 din TCE (art. 90 TUE) . De asemenea, interpretase că paragraful al doilea al articolului menţionat, exclude perceperea impozitului de consum aplicat asupra anumitor fructe importate pentru a putea proteja producţia internă. Dilexport a solicitat rambursarea impozitelor ce le plătise. La fel ca şi în cazul Fantask, s-a pus întrebarea dacă un stat membru ar putea stabili limite temporale pentru emiterea de pretenţii. Curtea a menţionat că un stat membru are dreptul să creeze un regim special pentru pretenţiile de rambursare a taxelor şi impozitelor, atât timp cât acest regim nu violează principiile echivalenţei şi eficienței. Mai mult, prin referinţă la cazuri anterioare, Curtea a decis că o pretenţie de rambursare nu poate fi restricţionată doar la reclamanţii care au iniţiat o acţiune pentru restituire înainte de pronunţarea sentinţei.”

Comments

comentarii