fbpx

Cea mai bine clasată absolventă de UBB de la concursul pentru INM: ”un adevărat test al răbdării, al anduranței”

Mateea Ilinca Țacu a absolvit Facultatea de Drept UBB Cluj în 2023 și imediat a intrat în concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, pe care l-a luat cu brio, fiind a treia pe țară și cea mai bine clasată absolventă din Cluj cu media 9,45 și 96 de puncte din 100 la interviu. Citiți în interviul de mai jos ce spune despre mult dezbătuta probă psihologică:

Clujust: E singurul concurs la care ai participat? Cum te-ai pregătit? Care a fost programul?

Mateea Țacu: Întrucât profesia de magistrat este cea pe care îmi doresc să o urmez, imediat după absolvirea facultății, am susținut doar examenul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Pregătirea a fost una constantă pe parcursul facultății și a avut ca scop ultim dobândirea unei baze cât mai solide de cunoștințe juridice, înțelegerea și asimilarea lor prin conexiuni logice.

În anul 4, semestrul 2, am început să recapitulez noțiunile și instituțiile de drept învățate în ultimii ani, lucru util atât pentru examenul de licență, cât și pentru cel de admitere la INM, însă pregătirea cea mai intensivă a fost în vară.

Consider că fiecare are nevoie să își găsească strategia și ritmul de invățare care funcționează cel mai bine pentru el. Pe mine m-a ajutat să îmi împart pe zile capitolele pe care le aveam de recapitulat, astfel încât să reușesc să parcurg întreaga bibliografie, dar fără să alternez disciplinele. Repetam o materie de la A la Z și în fiecare seară rezolvam grile din noțiunile parcurse cu o zi înainte, tocmai pentru a le sedimenta și a acorda o mai mare atenție la detalii. Iar, anterior celor două probe juridice scrise, pe lângă recapitulare, lucram spețe pentru a mă obișnui cu formatul și specificul lor.

Media de învățat pe zi înaintea examenului grilă și a celor două probe scrise a fost de 8 ore. În pauze, încercam să îmi ocup timpul cu lucruri care să mă încarce de energie, cum ar fi să petrec timpul alături de familie și de prieteni sau să fac sport.

Ce cărți ai utilizat în procesul de pregătire?

Pe parcursul facultății, m-am pregătit din cărțile de doctrină ale domnilor profesori de la Facultatea de Drept UBB Cluj-Napoca, iar în perioada de recapitulare m-am axat pe coduri, pe realizarea anumitor sinteze din cărțile parcurse deja (de exemplu, la penal general) și am citit anumite părți din Fișele de drept civil ale domnului profesor Boroi. Iar pentru a lucra grile și spețe am utilizat culegerile cu acest specific din domeniu.

Pentru interviu, am citit cartea Admiterea la INM: Interviul  de Laura Neamț, Ioan Neamț și Etica profesiilor juridice de Cristinel Ghigheci.

Cum ți s-a părut concursul? Care probă a fost mai dificilă?

Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt concursul, l-aș numi intens. Prin faptul că a durat din iulie 2023 până în martie 2024 (opt luni) a fost un adevărat test al răbdării, al anduranței, fiind necesară o capacitate eficientă de mobilizare a resurselor pe întreaga perioadă.

Gradul de dificultate al examenelor mi s-a părut unul mediu, fiecare probă având specificul ei. Nu consider că o anumită probă a fost cu mult mai dificilă față de restul, dar cele două probe scrise de verificare a cunoștințelor juridice mi s-au părut că au adus pentru mine cele mai multe provocări, având în vedere că au necesitat un nivel ridicat de concentrare într-un interval de timp semnificativ, la care s-a adăugat și oboseala acumulată până în acel moment.

Cum a fost până la urmă testarea psihologică, atât de mult discutată? Ce crezi că e important ca un candidat să o treacă? Ce părere ai de reacțiile multor candidați care au picat testarea?

Legat de testarea psihologică, consider că am datele necesare și sunt în măsură să vorbesc doar de experiența pe care am avut-o eu, nu și de experiențele altor candidați, pe care nu le-am perceput prin simțurile proprii.

Având în vedere specificul acestei probe (test de personalitate, un test cognitiv și un interviu cu un psiholog), examenul psihologic a fost diferit față de cele teoretice (tip grilă, scrise sau orale) pe care le-am susținut în liceu sau în timpul facultății, a adus un element de noutate și implicit a necesitat o mai mare capacitate de adaptare, în special pe moment și un nivel ridicat de autocunoaștere.

Nu cred că există o rețetă unică a succesului pentru a trece cu brio acest examen întrucât, deși trebuie urmărite anumite criterii de către examinatori (care sunt publice), nu ar avea cum să existe o bibliografie, fiind o probă psihologică. Pentru testul de personalitate și interviul psihologic, în cazul meu au fost utile momentele de introspecție, cărora le-am dedicat atenție și în care am investit timp pe parcursul vieții mele de până acum, nu doar în ultimele luni. A mă cunoaște pe mine însămi a reprezentat mereu o reală prioritate, iar un răspuns a constituit un prilej pentru o nouă întrebare.

Pentru testul cognitiv, am rezolvat anumite teste de IQ și subiecte de raționament logic date în alți ani la examenul de admitere din cadrul facultății pe care am absolvit-o.

La proba interviului ce urmărește comisia ?

Deși probabil începe să pară clișeic sau redundant, pot confirma acum din experiența proprie că într-adevăr, comisia de interviu urmărește să vadă că suntem autentici și credem cu adevărat în ceea ce afirmăm, că stăpânim proprietatea termenilor pe care îi folosim și că nu dorim să creăm o imagine falsă pe care o considerăm cea dorită.

Cel mai important sfat pe care l-am primit înainte de interviu este să le arăt cine sunt eu, ca om, în primul rând. M-am prezentat la examen, fiind foarte conștientă de valorile, principiile după care mă ghidez, competențele personale, calitățile și defectele pe care le am, bazându-mi fiecare susținere pe argumente în care cred.

Totodată, comisia urmărește să vadă simțul nostru etic, capacitatea de a lua decizii sub presiunea timpului, de adaptare la situații imprevizibile și rezistența la stres.

Întrucât interviul urmărește gradul de compatibilitate al candidatului cu profesia de magistrat, comisia dorește să cunoască valorile pe care ni le asumăm, viziunea noastră asupra vieții și societății,  având ca temelie lecturile noastre și din alte domenii, activitățile extrașcolare în care ne-am implicat, pasiunile și hobby-urile pe care le avem.

De ce INM și nu altă profesie juridică? Judecător sau procuror ?

Am optat pentru Facultatea de Drept întrucât îmi doream să fiu judecător. La acel moment era mai mult un sentiment care mă ghida în această direcție, susținut de faptul că părinții mei și prietena mea cea mai bună mă vedeau potrivită pentru această profesie.

Sunt o persoană care se regăsește în vorba „măsoară de două ori, taie o dată”, astfel încât deși simțeam că acesta e drumul meu, mi-am dorit să am cât mai multe date necesare pentru a lua o decizie în mod rațional. Pentru a înțelege mai bine specificul profesiilor juridice și a-mi da seama care dintre acestea mi s-ar potrivi cel mai bine, m-am implicat în diverse stagii de practică: în cadrul unor societăți de avocatură, unui birou notarial și la instanță. Deși, mi-au plăcut mediile în care am efectuat respectivele stagii, am realizat că structura personalității mele este cea mai compatibilă cu profesia de magistrat, în comparație cu profesiile liberale.

Sunt conștientă că decizia finală între judecător și procuror o voi lua în urma experienței acumulate în cadrul INM, dar în acest moment consider că potrivit caracterului și aptitudinilor pe care le posed, rezonez mai mult cu atribuțiile și cerințele profesiei de judecător : studiul meticulos și conștiincios al dosarelor, atenția la detalii, a avea majoritatea datelor problemei în față, ambele poziții dintr-un raport juridic pe care trebuie să le analizez, a asculta activ și cu răbdare, a gestiona în mod echidistant un dialog.

Cum crezi că trebuie să fie un magistrat, atât la locul de muncă, cât și în afara lui ?

Consider că este esențial ca un magistrat să păstreze mereu un echilibru: în modul în care ia decizii, în reacțiile pe care le are, între viața profesională și personală, să fie un bun ascultător, un om integru, ferm, discret, cu o capacitate analitică dezvoltată care îi permite să se situeze în perspective multiple. Totodată, e necesar ca un magistrat să fie o persoană dedicată, perseverentă și asumată.

Ce așteptări ai de la INM ?

Îmi doresc ca pe parcursul celor doi ani de INM să descopăr și mai mult latura practică a dreptului, să aplic noțiunile teoretice studiate în cazuri concrete și să-mi dezvolt aptitudinile necesare profesiei de magistrat.

Comments

comentarii

Perechea română Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 125 de la Angers.... Citește mai mult
Politologul Cristian Preda compară decizia CCR de prelungire nelimitată a mandatului Iohannis cu decizia Curții din 1996 care i-a permis lui Iliescu să candideze pentru al treilea mandat.... Citește mai mult

Lasă un răspuns