CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un tată, de profesie avocat în Baroul Cluj și cadru didactic, a obținut la Judecătoria Cluj-Napoca o sentință inedită: Fosta soție și concubinul ei (fotbalist și fost concurent la emisiunea Survivor) nu mai au voie să posteze pe Facebook și Instagram poze cu cele două fete ale foștilor soți.
Avocatul Horea Crișan și Ștefania Sîrca, cunoscut cofetar în Cluj, au fost căsătoriți timp de patru ani și au divorțat în 2016 la notar. Prin Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, autentificată de notar public, s-a stabilit că autoritatea părintească se va exercita în comun de către ambii părinți; minorele vor avea, după divorț, locuința la mamă; părintele separat de copil are drept de a avea legături cu minorele.
După un an de la divorț, Ștefania Sîrca, fiica actualului candidat PRO România la Primăria Baciu, a început o relație cu fotbalistul Mihai Onicaș, care a jucat la FCSB și Universitatea Cluj, remarcându-se recent la emisiunea Survivor România de pe Kanal D (foto jos).
În august 2019, avocatul Horea Crișan a intentat proces celor doi cu obiect ”obligația de a face”, cerând instanței ”obligarea p ârâților de a nu mai posta/distribui imagini, fotografii, video-uri cu minorele …, pe facebook/instagram sau alte site-uri de socializare; o bligarea paratilor de a șterge toate fotografiile în care apar minorele …, pe facebook/instagram sau alte site-uri de socializare; o bligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.”
În acțiune a precizat: „Este de domeniul evidentei ca avand in vedere varsta frageda a minorelor acestea nu isi pot exprima un consimatamant valabil in ceea ce priveste diseminarea publica a imaginilor in care ele sunt surprinse. In calitate de reprezentant legal al acestora, vazand distribuiri ale fotografiilor minorelor si fiind atentionat si de catre persoane din anturajul său cu privire la conduita paratilor, le-a atras atentia paratilor si le-a solicitat sa se abtina de la a posta/distribui pe retele de socializare imagini cu copiii si de a sterge imaginile deja publicate, insa acestia au refuzat.
Este important de precizat că Facebook poate fi considerat spațiu public, cu unele nuanțări. Cea mai clară situație este cea în care postările au setarea de audiență ca “public”. Aceasta deoarece postarea respectivă devine accesibilă oricui, fie că vorbim de prieteni sau follow – eri cărora postarea le apare în fluxul de știri, de alți utilizatori care au un link direct la postarea respectivă, sau chiar persoane care nu sunt logate sau nu au cont de Facebook și care găsesc postarea respectivă prin motoare de căutare sau linkuri posta te pe alte pagini de internet.
Practic, în momentul în care un utilizator distribuie ceva pe Facebook cu setare de audiență publică, diseminarea informației respective este teoretic nelimitată.
Într-o decizie recentă, Curtea de Apel Mureș a decis că “rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o căsuță poștală electronică”, iar profilul personal pe Facebook “chiar dacă este accesibil doar prietenilor adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre “prieteni” putând distribui informațiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul îl cunoștea”. Cu alte cuvinte, în opinia instanței nici setarea de audiență limitată la prieteni nu modifică publicitatea conținutului distribuit, pentru simplul motiv că oricare dintre acei prieteni poate re-distribui conținutul în cauză.
Atât Constituția României, cât si Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.”
Cum s-a apărat fosta soție:
”Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită o intervenție a statului în viața de familie, fără ca o astfel de intervenție să fie justificată de necesitatea ocrotirii unui interes, ci doar de asigurarea satisfacerii propriilor amibiții și orgolii.
Mediul online a schimbat nu numai modul în care ne raportăm unii la alții, ci și modul în care fiecare dintre noi înțelege să împărtășească unele momente importante din viață cu „prietenii virtuali” (aceștia fiind prieteni sau cel puțin cunoscuți și în viața reală).
În aceste condiții, a înțeles să postez e unele fotografii cu fiicele sa le, din cadrul unor evenimente festive ori deosebite, pe platforma facebook și/sau instagram.
Important de menționat este că „acordul” reclamantului, tatăl fetelor, cu privire la aceste aspecte a existat si nu au fost niciodata momente in care sa i se reproseze acest fapt. În acest sens vin drept dovadă articolele de pe blogul culinar ( http://gatestefin.blogspot.com ), unde apar fotografii in care este inclusiv reclamantul, in calitate de parinti impreuna cu minorele , din perioada cand erau casatoriti.
Mai mult, in reteaua facebook există poze cu minorele inclusiv pe contul grădiniței Camigo, de asemenea pe contul nașei … (verișoara reclamantului), de la unele zile de naștere sau festivaluri la care au mers împreună.
Aceste aspecte vin să evoce faptul că reclamantul a inițiat acest demers procesual dintr-o ambiție pur personală și din orgoliu, raportat la pretinsa conduită ilicită a pârâților . În plus, doar pârâta a publicat fotografii cu fetele, nu și pârâtul..
Consider că, de fapt, adevăratul motiv deranjant pentru reclamant, care a avut rolul unui declanșator pentru acest dezacord nejustificat al său, s-a ivit odată cu inceputul relatiei dintre parati.”
Instanța a admis în parte cererea reclamantului și a dispus: ”Obligă pârâții să nu mai posteze /distribui e imagini, fotografii, video-uri cu minorele …., pe facebook/instagram sau alte site-uri de socializare .” Sentința a rămas definitivă prin neapelare.
Extras din motivarea sentinței nr. 1761/2020 Judecătoria Cluj-napoca:
”Prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorității părintești este cea a ambilor părinți, ambii părinți având atât drepturi, cât și obligații în privința copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepția “motivelor întemeiate”.
În scopul determinării soluției judicioase , se impune ca, prin prisma materialului probator, instanța să realizeze un echilibru obiectiv între dorințele părinților împătimiți de sentimentele personale față de minor, de ei înșiși, dar și față de cealaltă parte. În ajutorul soluționării acestei cereri, se va reține că art. 19 al. 1 din Legea nr. 272/2004 actualizată și republicată stabilește că minorul „separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți. Relevant este și art. 35 din aceeași lege care consacră dreptul copilului, stabilind textual că ”( 1) copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. ( 2) părinții au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege. (3) părinții copilului au dreptul să primească informațiile și asistența de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creșterii și educării acestuia”.
De asemenea, art. 47 din aceeași lege stabilește că „(1) copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. (2) părinților sau, după caz, altor reprezentanți legali le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională”.
Trebui reținute în cauză, de asemenea, și concluziile reiterate în fiecare cauză de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a soluționat cauze având ca temei art. 8 din Convenție, instanța statuând că ingerința statului în dreptul la viața de familie a minorului este justificată atunci când urmărește un scop legitim, respectiv protecția sănătății și dezvoltării copilului.
Pe de altă parte, instanța europeană statuează că analiza, la măsurile luate cu privire la minor, trebuie făcută de către instanța națională în raport de interesul superior al minorului, sens în care, în estimarea acestuia, este lăsată instanțelor naționale o marjă de apreciere destul de largă, instanța națională fiind, însă, obligată să aducă o minimă motivare a interesului minorului (hotărârea Maniglio – Mathlouthi și hotărârea Monroy).
În cauză, instanța apreciază că ambii părinți au obligația de a manifesta o conduită activă în dezvoltarea armonioasă a minor elor, aspect ce se poate realiza doar prin aplicarea efectivă a interesului superior al acestora.
În cauză, reclamantul a depus la dosar planșe fotografice care atestă expunerea pe contul de facebook al pârâtei a minorelor în costum de baie, dar și filme cu minorele în timp ce acestea își desfășurau programul de somn.
Din declarațiile testimoniale administrate în cauză – f. 90-93 – a rezultat aspectul că aceste fotografii nu au fost postate cu acordul reclamantului, dar acestea au fost șterse de pe conturile de socializare, aspect necontestat de către reclamant. Așadar, capătul doi din cererea de chemare în judecată este, actualmente, fără obiect, considerent pentru care acesta va fi respins în consecință.
În cazul unui divorț sau separări a părinților planul parental reprezintă modalitatea prin care se implementează autoritatea parentală comună. În general instanța se așteaptă ca cei doi părinți să negocieze prevederile acestui plan parental datorită faptului că ambii părinți au drepturi egale cu privire la creșterea și educarea minorilor.
În cauză, se apreciază că apărările reclamantului cu privire la încălcarea propriilor drepturi nu se impun a fi analizate, aceasta deoarece fotografiile în sine nu prejudiciază în niciun fel onoarea și demnitatea reclamantului. Însă, la fel de adevărat este și faptul că publicarea unor filme ale minorelor în timp ce își fac programul de somn fără consimțământul reclamantului, în condițiile în care cei doi soți sunt divorțați, golește de conținut dreptul părintelui necustode de a fi consultat cu privire la expunerea unor părți din viața privată a minorelor, ceea ce este de esența autorității părintești. (…)
În ceea ce privește fotografiile, CEDO a subliniat că imaginea unei persoane este unul din principalele atribute ale personalității sale, având în vedere că exprimă originalitatea sa și îi permite să se diferențieze de ceilalți. Dreptul persoanei la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din condițiile esențiale ale dezvoltării sale personale.
Curtea europeană a menționat că orice ingerință asupra unuia dintre drepturile garantate de art. 8 trebuie să îndeplinească trei condiții și anume ca ingerința să fie: 1) legitimă și justificată; 2) în concordanță cu legea; 3) necesară într-o societate democratică.
Comisia europeană pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția) definește într-o opinie spațiul public drept un spațiu care poate fi accesat, în principiu, de către orice persoană, în mod liber, oricînd și în orice circumstanță.
Un răspuns univoc, uniform pentru toate cauzele unde se pretinde încălcarea dreptului la viață intimă nu există.
Procedând la analizarea condițiilor mai sus enunțate, instanța reține că ingerința este legitimă și justificată, apărând dreptul de exercitare a autorității părintești al reclamantului, este justificată, întrucât are ca scop protejarea intereselor minorelor și este necesară într-o societate democratică, deoarece autoritatea părintească comună a fost instituită tocmai pentru a ”educa” părinții să pună înaintea propriilor dorințe și interese ori sentimente interesul superior al minorilor. Așadar, cererea reclamantului ca pârâții să fie obligați de a nu mai posta/distribui imagini, fotografii, video-uri cu minorele C. O. și C. A, pe facebook/instagram sau alte site-uri de socializare , cel puțin nu fără consimțământul tatălui, până la vârsta la care minorele dobândesc capacitatea de exercițiu, este întemeiată, considerent pentru care instanța o va admite.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în lumina soluției data în cauză, instanța va dispune compensarea acestora, fiecare dintre părțile litigante urmând să suporte onorariul avocațial achitat pentru prezentul demers judiciar.”
