fbpx

Și Curtea de Apel Brașov a început să pună în libertate condamnați după decizia ÎCCJ privind prescripția

Dacă înainte de hotărârea prealabilă a Înaltei Curți privind aplicarea deciziilor CCR referitoare la prescripție, optica Curții de Apel Brașov era de a respinge cererile de suspendare a executării sentințelor pe calea contestației în anulare, astăzi, un complet de divergență s-a grăbit să pronunțe soluția de admitere cu o zi înainte de termenul stabilit inițial.

În 25 octombrie, instanța hotărât ”amână pronunţarea în complet de divergenţă în privinţa suspendării executării deciziei penale nr. 688/AP/09.12.2021, pentru data de 31.10.2022 amână pronunţarea în privinţa suspendării judecării cauzei în baza art. 476 alin 4 Cod procedură penală pentru data de 01.11.2022”

După ce s-a pronunțat completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în mtaerie penală de la ÎCCJ, parchetul a trimis instanței adresă că nu mai insistă cu termen de amânare a pronunțării.

Instanța nu a mai stat până în 1 noiembrie și s-a pronunțat astăzi, 31 octombrie, inculpatul fiind pus în libertate.

Solutia pe scurt: ”În baza art. 430 Cod procedură penală, admite cererea formulată de contestatorul Anuţoiu Ionică şi dispune suspendarea faţă de acesta a executării sentinţei penale nr. 1145 din data de 06 iulie 2021 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 688/Ap din data de 09 decembrie 2021, pronunţată în dosarul penal nr. 18312/197/2019 al Cur?ii de Apel Bra?ov. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Anuţoiu Ionică de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1471/2021 emis în data de 09 decembrie 2021 de Judecătoria Braşov, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în data de 31 octombrie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.”

Într-un comunicat recent, DNA susține că va sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene: ”Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE”.

Avocatul Călin Budișan, care a reprezentat condamnatul în cauza de la CA Brașov, a precizat: ”Este foate importantă și vitală pentru securitatea sistemului judiciar din România respectarea deciziilor CCR si a hotărârilor prealabile ale ÎCCJ. În alte conditii s-ar crea un haos de nedescris. Eu nu cred că orice altă instituție europeană poate să aibă o decizie contrară celor ale CCR, chiar dacă e vorba de România sau orice alt stat european. Nu cred că există vreun precendent în care CJUE să contrazică deciziile Curții Constituționale ale vreunul stat din UE”

Comments

comentarii

Ouăle umplute nu pot lipsi de pe masa de Paşte. Ele sunt aperitive gustoase care se prepară uşor.... Citește mai mult
Sunt două Cărți de Colecție superbe, tipărite în format de foto-album.... Citește mai mult

Lasă un răspuns