Instanța a menținut amenda primită de un avocat de la judecătoarea reclamată la IJ de Baroul Cluj

Un judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca a confirmat amenda judiciară de 2.000 de lei aplicată tânărului avocat Răzvan Anghel de către șefa secției penale Mihaela Ganema Rațiu, împotriva căreia Consiliul Baroului Cluj a făcut sesizare la Inspecția Judiciară.

În motivarea hotărârii prin care s-a respins cererea avocatului de anulare a amenzii, judecătorul reține următoarele:

”Instanța observă că, la termenul din 15.01.2025, președintele completului de judecată a dorit ca inculpatul să răspundă la o întrebare, ceea ce a determinat intervenția energică a avocatului desemnat din oficiu, petentul din prezenta cauză.

Din cuprinsul încheierii întocmite în urma ședinței de judecată din data de 15.01.2025 reiese următoarele:

”În timpul audierii inculpatului …, la întrebarea adresată de apărătorul persoanei vătămate: „De ce în cadrul declarației din urmărirea penală ați afirmat că ați aflat că persoana vătămată are vârsta de 13 după 1 lună și jumătate de la momentul la care ați cunoscut-o, ocazie cu care, în cuprinsul aceleiași declarații ați arătat că ați cunoscut-o în lunile iunie-iulie 2020, iar acum ați declarat contrariul. De ce ați declarat atunci așa, iar acum altfel?”.

Apărătorul inculpatului intervine și îi spune acestuia să nu răspundă.

Instanța intervine și solicită apărătorului inculpatului să nu intervină și să îl lase pe inculpat să răspundă la întrebarea ce i-a fost adresată.

În replică, apărătorul inculpatului arată că are dreptul de a interveni și de a-l sfătui pe clientul său, drept urmare, îl sfătuiește să nu răspundă la această întrebare.

Instanța solicită apărătorului inculpatului să îl lase pe acesta să răspundă la întrebare.

În replică apărătorul învederează instanței că este dreptul său de avocat de a-l sfătui să răspundă sau nu, iar dacă el nu-l lasă să răspundă, inculpatul nu va răspunde deloc.

Instanța atrage atenția avocatului că i se va aplica o amendă judiciară în situația în care îl va sfătui pe inculpat să nu răspundă și va împiedica astfel administrarea acestui mijloc de probă.

În replică, apărătorul arată că instanța este liberă să-l amendeze dacă este nevoie, dar apreciază că are dreptul de a-l sfătui pe clientul său să nu răspundă la întrebarea adresată.

Instanța îi aduce la cunoștință apărătorului că astfel de discuții apar de fiecare dată când acesta se prezintă la cauzele aflate pe rolul acestui complet și posibil și la alte cauze aflate pe rolul altor complete, însă din nou îi atrage atenția asupra rolului pe care îl are instanța în gestionarea cauzelor, a administrării probelor, ordinea adresării întrebărilor și încuviințării acestora, drept urmare, solicită din nou inculpatului ######## ######-###### să răspundă la întrebarea ce i-a fost adresată.

În replică, apărătorul inculpatului … solicită acestuia să nu răspundă la întrebare. ”

În timp ce inculpatului i se lua declarație cu privire la acuzația adusă, petentul a intervenit și în trei rânduri a solicitat inculpatului să nu răspundă la o întrebare, în timp ce era audiat. Din înregistrarea ședinței de judecată, rezultă că petentul a spus textual în cea de a treia intervenție ”e dreptul meu să îl sfătuiesc și dacă nu-l lăsați să răspundă cum crede de cuviință nu o să răspundă deloc”. Astfel chiar petentul în dialogul purtat cu președintele de complet a spus fără echivoc că inculpatul va răspunde dar după cum crede de cuviință.

Din cuprinsul încheierii reiese fără echivoc că președintele completului de judecată i-a adus la cunoștință petentului că va fi sancționat cu amendă judiciară pentru atitudinea manifestată, respectiv prin solicitarea repetată adresată inculpatului de a nu răspunde la întrebarea adresată, nerespectând  măsurile dispuse în acest sens.

După atenționarea petentului de către președintele de complet, apărătorul desemnat din oficiu  spune textual ”Nu răspundeți”.

Analizând comportamentul petentului sancționat prin prima amenda judiciară, astfel cum acesta a fost descris în cadrul considerentele anterioare, instanța apreciază că atitudinea adoptată de petent în timpul audierii inculpatului a determinat tulburarea ordinii și solemnității ședinței de judecată, prin nerespectarea măsurilor dispuse de președintele de complet. Dreptul la apărare invocat de petent nu este absolut și nu trebuie înțeles că în virtutea acestui drept, apărătorul nu trebuie să respecte măsurile dispuse de președinte completului de judecată. Potrivit dispozițiilor art.109 al.2 cod procedură penală, inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte cât și în timpul audierii.

Așa cum transpare din cele arătate anterior, inculpatul care urma să răspundă la o întrebare, a fost atenționat/sfătuit în trei rânduri să nu răspundă de către petent. Instanța apreciază că numărul de atenționări/sfătuiri adresate de domnul avocat inculpatului au fost apte să îi transmită mesajul că sfatul său este să nu răspundă la întrebarea formulată în cauză. Prin ultimul sfat ”nu răspundeți” petentul s-a substituit inculpatului și practic a răspuns în locul acestui la întrebarea adresată de președintele de complet, ceea a determinat imposibilitatea ca inculpatul să răspundă la întrebarea formulat chiar și printr-un răspuns negativ, fiind atenționat de mai multe ori așa cum s-a arătat mai sus.

Oricât de mult ar dori apărătorul ca inculpatul să adopte o anumită atitudine în cursul procesului penal, oferind sfaturi în acest sens rămâne până la urmă la latitudinea acuzatului poziția pe care o adoptă. În ședința de judecată inculpatul a fost atenționat de trei ori să nu răspundă, deci de un suficient număr de ori ca să își poată da seama de sfatului avocatului, însă în momentul în care i s-a solicitat a patra oară să răspundă la întrebare, petentul practic s-a substituit și a răspuns în locul acestuia ”nu răspundeți” nerespectând măsurile anterior dispuse de președintele de complet în sensul ca inculpatul să dea un răspuns la întrebarea formulată, chiar și în sensul că nu dorește să răspundă la acea întrebare.

Amenda judiciară are rolul de a disciplina comportamentul procesual al participanților la procedura judiciară și al altor terțe persoane în legătură cu procesul, în scopul intrării în legalitate a acestora și al efectuării corecte și la timp a îndatoririlor ce le revin, fiind în mod evident opțiunea legiuitorul de a stabili sfera participanților la procesul penal cărora li se pot aplica amenzi judiciare ca urmare a încălcării obligațiilor instituite în cadrul procesului penal.

Împrejurarea că o anumită procedură se desfășoară în condiții de contradictorialitate nu implică și nu permite luarea cuvântului de către vreunul dintre participanții la procesul penale (inclusiv avocații părților) oricând doresc, chiar peste președintele completului de judecată.

În mod firesc, o astfel de manifestare izolată (întreruperea celui care vorbește – chiar și a judecătorului) din partea unui avocat nu poate fi considerată manifestare care ar fi aptă să fie interpretată ca o nerespectare a măsurilor dispuse, în condițiile în care ședințele de judecată poartă o anumită încărcătură emoțională pe care pot să o resimtă și avocații părților. Dacă atunci când un astfel de comportament persistă, chiar și după ce a fost chemat la ordine în mod repetat de către președintele completului de judecată, este vorba de o manifestare  față de judecătorul președinte al completului de judecată care este aptă să încalce autoritatea acestuia și măsurile dispuse în vederea desfășurării în condiții solemne a ședinței de judecată. Cu alte cuvinte, ignorarea repetată și desconsiderarea solicitărilor și avertismentelor președintelui completului de judecată care trebuie să conducă ședința de judecată și să mențină ordinea, disciplina și solemnitatea acesteia sunt manifestări la adresa judecătorului, apte de a atrage incidența dispozițiilor art.283 al. 4 lit. g din Codul de procedură penală.

După cum se poate observa, domnul avocat nu a fost sancționat după prima intervenție prin care l-a sfătuit pe inculpat să nu răspundă. ###### avocat a fost sancționat abia după ce a fost avertizat de mai multe ori și după ce judecătorul i-a solicitat revizuirea comportamentului, așa cum transpare din încheierea ședinței de judecată și înregistrarea care se regăsește la dosarul cauzei.

Oricât de convins ar fi un participant la procesul penal, inclusiv un avocat, de temeinicia propriilor susțineri (în speța de față sfătuirea inculpatului care a fost acordată) nu este permis, după ce instanța i-a atras atenția să nu mai intervină în mai multe rânduri, apărătorul practic să se substituie inculpatului și să spună ”nu răspundeți”. Practic prin poziția adoptată domnul avocat nu a respectat măsurile anterior dispuse de președintele de complet în sensul ca inculpatul să dea un răspuns la întrebarea formulată, chiar și în sensul că nu dorește să răspundă la acea întrebare, în condițiile în care inculpatului i s-a solicitat să justifice/explice diferența între cele declarate în cursul urmăririi penale și apoi în fața instanței de judecată.

În privința cuantumului primei amenzii judiciare, se observă că aceasta a fost aplicată înspre cuantumul minim prevăzut de art. 283 alin.4 Cod procedură penală, fiind așadar proporțională și este de asemenea, necesară pentru a-l determina pe petent să se conformeze pe viitor dispozițiilor autorităților judiciare, având ca scop asigurarea solemnității ședințelor de judecată, care presupun și respectarea măsurilor dispuse de președintele de complet.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că aplicarea primei amenzii judiciare este legală și temeinică, fiind corect stabilită și sub aspectul cuantumului, orientat spre minimul prevăzut de lege.

În ceea ce privește cea de a doua amendă judiciară aplicată, din cuprinsul încheierii din data de 15.01.2025 reiese următoarele:

”În continuare, instanța solicită inculpatului … să răspundă la întrebarea ce i-a fost adresată.

Apărătorul inculpatului intervine și solicită clientului său să nu răspundă.

Instanța solicită apărătorului să înceteze cu această atitudine.

În replică, apărătorul intervine și învederează faptul că potrivit Codului de procedură penală are dreptul de a-l sfătui pe clientul său de a răspunde sau de a nu răspunde, decât dacă crede el de cuviință și este dreptul său, dar și dreptul inculpatului, iar dacă instanța consideră necesar, poate să-l amendeze din nou.

Instanța solicită apărătorului să înceteze să mai vorbească și solicită inculpatului să răspundă la întrebare.

Apărătorul inculpatului intervine și din nou solicită acestuia să nu răspundă, deși inculpatul a răspuns la întrebarea instanței.

La următoarea întrebare adresată de instanță inculpatului: „Cine a dat acea declarație la poliție în cursul urmăririi penale?”, apărătorul din nou solicită acestuia să nu răspundă.”

Instanța constată că petentul deși a fost amendat, a continuat să ignore măsurile dispuse de președintele completului de judecată și să vorbească, în timp ce se încerca audierea inculpatului. Astfel petentul a intervenit și în trei rânduri a solicitat inculpatului să nu răspundă la o întrebare, în timp ce era audiat.

Din înregistrarea ședinței de judecată, rezultă fără echivoc că președintele de complet i-a atras atenția domnului avocat să nu mai vorbească și să îl lase pe inculpat să răspundă întrebării formulate, comunicându-i textual că ”l-ați sfătuit să nu răspundă, acum încetați să mai vorbiți”.

Ori analizând comportamentul petentului sancționat prin cea de doua amenda judiciară, astfel cum acesta a fost descris în cadrul considerentele anterioare, instanța apreciază că atitudinea adoptată de petent a dus la nesocotirea măsurile dispuse de președintele de complet. Astfel după ce domnul avocat i-a solicitat inculpatului de mai multe ori să nu răspundă, președintele de complet i-a atras atenția că l-a sfătuit suficient, să permită audierea inculpatului, petentul intervine din nou și spune textual ”nu doamna președinte eu vorbesc cu inculpatul ori de câte ori…”

În exercitarea dreptului la apărare, domnul avocat trebuie să adopte o atitudine care să respecte solemnitatea ședinței de judecată și să permită audierea inculpatului. Inculpatul a fost sfătuit de mai multe de către domnul avocat, urmând să dea un răspuns la întrebarea formulată în cunoștință de cauză, președintele de complet comunicându-i apărătorului că inculpatul a fost sfătuit suficient, dar nici după această atenționare și nici după prima amendă judiciară aplicată, apărătorul nu a permis audierea inculpatului, intervenind și solicitând inculpatului să nu răspundă. Prin urmare se poate constata cu ușurință că domnul avocat, în împrejurările mai sus menționate, după ce i-a fost aplicată o primă amendă judiciară, apoi l-a sfătuit/consiliat pe inculpat să nu răspundă la întrebare din nou a continuat să ignore măsurile dispuse de președintele completului de judecată și să vorbească în timp ce președintele de  complet încerca să obțină un răspuns din partea inculpatului, chiar și în sensul că acesta ar fi refuzat să răspundă.

Examinând încheierea prin care s-a dispus aplicarea celei de a doua amenzi judiciare, coroborând cu înregistrarea depusă la dosarul, instanța constată că aceasta a fost în mod corect aplicată, iar aplicarea sa a fost determinată de necesitatea asigurării solemnității ședinței care implică audierea inculpatului potrivit măsurilor dispuse de către președintele de complet, așa cum s-a arătat mai sus.

Așadar, în mod corect președintele completului de judecată a aplicat amenda judiciară din nou, în condițiile în care anterior, i-a atras atenția petentului asupra atitudinii nepotrivite, respectiv să nu mai intervină și să dea răspunsul în locul inculpatului, însă acesta a continuat discursul în același stil. Instanța observă că, nici aplicarea primei amenzi judiciare nu a fost aptă a-l descuraja pe petent, în condițiile în care în continuarea ședinței de judecată, a continuat pe aceeași linie.

Având în vedere că domnul avocat nu a înțeles să-și revizuiască conduita și a continuat să nu se supună măsurilor dispuse de către instanță, să vorbească în momentul în care se încerca audierea inculpatului, practic substituindu-se acestuia din urmă, este firesc ca următoarea amendă aplicată să fie într-un cuantum mai mare.

În privința cuantumului celei de a doua amenzi judiciare, se observă că aceasta a fost aplicată sub cuantumul mediu prevăzut de art. 283 alin.4 Cod procedură penală, fiind așadar proporțională și necesară pentru a corija comportamentul petentului care făcea imposibilă audierea inculpatului, în contextul în care petentul anterior fusese amendat tot pentru un comportament similar.

Față de considerente de fapt și drept anterior expuse, se va  respinge ca nefondată cererea petentului Anghel Răzvan de anulare/reducere a amenzilor judiciare dispuse în sarcina sa, în calitate de avocat desemnat din oficiu al inculpatului …., prin încheierea de ședință din data de 15.01.2025, pronunțată în dosarul penal nr. ####/211/2024.”

Comments

comentarii

Suntem la începutul unei transformări radicale a zonei industriale din nordul orașului, unde numeroase platforme industriale vor deveni zone mixte de tip rezidențial-comercial-birouri.... Citește mai mult
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, trimis în judecată pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare.... Citește mai mult

Lasă un răspuns