Cum desființează judecătorii Udroiu și Ninu referatul DIICOT și motivarea CAB în cazul Nordis

Judecătoriii Mihai Udroiu și Luminița Criștiu Ninu de la ÎCCJ, care au admis contestațiile inculpaților din dosarul Nordis, critică dur referatul procurorilor DIICOT cu propunerea de arestare preventivă și motivarea judecătoarei Irina Raluca Manu de la Curtea de Apel București, care îi arestase pe soții Ciorbă-Vico și pe frații Poștoacă. ÎCCJ i-a pus în libertate, Ciorbă și frații fiind sub control judiciar, iar avocata Laura Vicol nu are nicio măsură.

”Procedând la evaluarea holistică a cauzei Înalta Curte reține următoarele aspecte ce prezintă relevanță cu privire la soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de parchet:

1. Referatul întocmit de procuror prin care a solicitat luarea măsurii arestării preventive conține trimiteri relativ sumare la probatoriul pe care se sprijină suspiciunea rezonabilă a comiterii faptelor în considerarea cărora s-a formulat propunerea de arestare preventivă, reluând, în esență, conținutul ordonanțelor de extindere a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale față de inculpați, la care sunt adăugate și câteva pasaje din cuprinsul activităților de supraveghere tehnică. În același timp, acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat este descrisă generic și echivoc;

2. Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cuprinde 199 de pagini structurate astfel: primele 167 de pagini sunt redarea referatului întocmit de către procuror, în vreme ce următoarele 30 de pagini conțin în esență sinteza referatului întocmit de parchet și referiri stereotipe la funcțiile măsurilor preventive, ultimele pagini vizând măsurile procesuale dispuse în cauză. În aceste condiții, contribuția judecătorului se plasează la nivelul minimal al analizei propunerii de arestare preventivă pentru a satisface cerința unei motivări concrete din care să rezulte faptul că a analizat cauza cu care a fost învestit, fără a fi antamate la nivelul suspiciunii rezonabile principalele probleme de drept pe care le ridică cauza;

3. Deși chiar de la data începerii urmării penale, în data de 22.06.2022, parchetul a demarat o investigație cu privire la faptul că în perioada 2019 -2021 reprezentanţii NORDIS MANAGEMENT SRL au constituit un grup infracţional organizat în vederea transferării a peste 30.000.000 lei din conturile societăţii sus-menţionate în conturile bancare aparținând numiţilor Poştoacă Gheorghe Emanuel, lvan Maria şi Matei Cristian Andrei (asociaţi şi angajaţi ai societăţii) cu diferite justificări, operaţiuni urmate de retrageri repetate de la ATM sau de retransferarea sumelor în conturile unor persoane fizice, existând suspiciunea că toate acestea au avut ca scop real însuşirea sumelor respective de către membrii grupării, investigatia in rem a durat peste 2 ani și 7 luni, timp în care, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale, transferul de capital a continuat (până în anul 2024), aceasta în condițiile în care parchetul monitoriza actele societăților comerciale investigate. Acest aspect relevă fie o ineficiență probatorie în cauză, fie existența unor dubii cu privire la caracterul ilicit al acestor tranzacții, ori cu privire la tipicitatea faptelor investigate;

4. Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 13.12.2024 a fost întocmit de specialiștii din cadrul structurii specializate de parchet la peste doi ani de la data începerii urmăririi penale. Or, pe calea acestui procedeu probatoriu se realizează determinarea („constatarea”, „fixarea”) unor fapte care fac obiectul probei şi care sunt necesare pentru buna desfăşurare a urmăririi penale în condiţiile în care există în mod real un risc actual de dispariţie sau de schimbare a acestor situaţii de fapt, fără a se urmări o evaluare complexă a acestora în scopul obţinerii unei explicaţii ştiinţifice detaliate. Acesta este motivul pentru care constatarea de specialitate nu este contradictorie şi nu se poate încuviința în faza de judecată. Prin urmare, va constitui un caz de patologie a probei dispunerea nelegală şi neloială a acesteia, prin care sunt depăşite limitele stipulate de legiuitor pentru efectuarea constatării şi este restrâns dreptul la apărare al suspectului sau inculpatului în condiţiile în care, prin natura, amploarea şi complexitatea obiectivelor stabilite în ordonanţa prin care se încuviinţează procedeul probatoriu al constatării de specialitate, procurorul urmărește, de fapt, efectuarea unei expertize mascate pentru a obţine evaluarea şi explicarea științifică a unei situații de fapt, fără asigurarea exigenţei de contradictorialitate. În această situație, nelegalitatea decurgând din obiectul constatării de specialitate şi din complexitatea propozițiilor probatorii stabilite atestă o depăşire a limitelor stipulate de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală care atrage vătămarea dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului ori de câte ori raportul de constatare este folosit pentru dispunerea unei măsuri asiguratorii ori ca probă în acuzare. Deși nu intră în competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți să se pronunțe cu privire la excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, acesta nu poate reține la determinarea suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea unei infracțiuni mijloace de probă asupra cărora planează dubii semnificative relative la legalitatea și loialitatea cu care au fost dispuse și obținute în cauză;

5. Temeiurile factuale propuse de procuror pentru luarea măsurii arestării preventive prezintă numeroase vicii de natură a afecta posibilitatea reținerii unei suspiciuni rezonabile cu privire la acuzațiile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, în configurația descrisă de către procuror, în raport de probele administrate până la data formulării propunerii de luare a măsurii arestării preventive după cum urmează:

a. Relativ la acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat parchetul nu a dovedit la standardul suspiciunii rezonabile că pluralitatea de inculpați depășește limitele unei pluralități ocazionale, în condițiile în care s-a raportat la organigrama unei societăți comerciale, a omis existența unui grup fiscal permis de legislația specială, precum și natura raporturilor de familie existente între inculpați;

b. În ceea ce privește acuzația de înșelăciune procurorul s-a rezumat la audierea până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă a sub 20% dintre persoanele care au pretins că sunt subiecții pasivi ai acestei infracțiuni, nu a lămurit modalitatea în care faptele reținute pot fi distinse de actele de neexecutare culpabilă a promisiunilor de vânzare cumpărare și nu a identificat modalitatea de configurare a urmării imediate a infracțiunii. Este astfel relevat, pe de o parte, lipsa de preocupare a procurorului pentru identificarea celor mai eficiente mecanisme în scopul protejării intereselor persoanelor care au susținut că au fost prejudiciate prin actele inculpaților, iar, pe de altă parte, riscul creării unei false impresii în mediul privat cu privire la ceea ce este licit sau ilicit în modalitate de desfășurare a afacerilor atunci când sunt încheiate promisiuni bilaterale de vânzare în domeniul imobiliar, domeniu care ocupă un loc important în ansamblul economiei naționale;

c. În ceea ce privește acuzația de delapidare procurorul a realizat o prezentare globală și echivocă a unor tranzacții financiare fără a determina modalitatea în care acestea pot fi distinse de infracțiunea de folosirea cu rea – credință a creditului societăţii prevăzută de art.272 alin.(1) lit. b) din Legea nr.31/1990, care prin raportare la limitele speciale de pedeapsă nu poate constitui temei de privare de libertate. În plus, procurorul a reținut în mod netemeinic ca făcând obiect al acestei infracțiuni transferuri bancare care în mod cert nu pot face obiectul delapidării cum ar fi cele relative la plata salariilor, la întreținerea unor membri de familie ori la achiziția unor zboruri private sau autovehicule de lux, acestea din urmă putând face cel mult obiectul unor cheltuieli nedeductibile. Procedând astfel, se creează riscul transformării delapidării în mediul privat într-o infracțiune aplicabilă oricărui act desfășurat în legătură cu gestionarea unei afaceri;

d. În ceea ce privește acuzația de evaziune fiscală se remarcă, pe de o parte, lipsa unei probațiuni adecvate pentru determinarea fictivității unei tranzacții în ipoteza în care plata a fost realizată prin transfer bancar, referatul parchetului invocând actele de control ale organelor fiscale, în condițiile în care constatările acestora au valoare numai de act de sesizare a organelor judiciare, iar nu de mijloc de probă. Pe de altă parte, echivocitatea descrierii acuzației de stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat conduce la neîntrunirea standardului suspiciunii rezonabile în cazul în care cota de TVA a fost stabilită la nivelul minim de 5% și recuperată în același cuantum. Caracterul echivoc al acuzației în această din urmă privință nu este apt să justifice la nivelul suspiciunii rezonabile dacă a existat sau nu o stabilire deliberată a unei alte cote de TVA în scopul obținerii rambursării unor sume mai mari și nici de ce o astfel de neconcordanță nu este specifică emiterii unei noi decizii de impunere de către organele fiscale;

e. Reținerea suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea spălării de bani este semnificativ afectată atât de viciile descrise anterior relative la infracțiunile predicat, cât și de caracterul general și repetitiv al descrierii faptei care a avut ca efect aplicarea indistinctă a acesteia inclusiv pentru cheltuieli relative la plata salariilor, ori la întreținerea membrilor de familie etc. In plus preluarea prin copiere a actelor de spălare la fiecare inculpat în parte face ca acest temei de privare să se releve ca o „noutate” prin consacrarea faptului că toți inculpații „spală” la fel sumele de bani încasate, în absența unei particularizări a actelor reținute în acuzare;

f. În privința actelor de complicitate parchetul nu a dovedit prin probe la standardul suspiciunii rezonabile existența unor legături subiective între participanți, acuzația cantonându-se la nivelul unei prezumții judiciare.”, se arată în motivarea ÎCCJ.

Amintim că decizia a fost luată în complet de divergență.

Comments

comentarii