Judecătorii Curții de Apel Cluj au confirmat, azi, mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj pe numele medicului chirurg Horea Radu de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj. Judecătorul de la Tribunal a ținut cont de ”comportamentul nedemn pe care medicul l-a manifestat faţă de pacienți, acesta speculând problemele medicale pe care le prezentau pacienții pentru a obţine sume de bani sau alte foloase necuvenite”, după cum se arată în motivare.
Soluția Curții de Apel Cluj: ”In temeiul art. 204 Cod de Procedura Penala, respinge ca nefondata contestatia formulata de inculpatul R.H., impotriva incheierii penale nr. 2172/31.07.2026 pronuntate de Tribunalul Cluj in dosarul nr. 4036/117/2026. In temeiul art. 275 alin. 2 Cod Procedura Penala, obliga pe inculpatul contestator la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in prezenta cale de atac. Definitiva. ”
Extras din motivarea Tribunalului Cluj:
”Judecătorul are în vedere împrejurarea că toti cei șase pacienți în raport de care a fost documentată activitatea inculpatului până în prezent au suferit sau urmau să sufere intervenţii chirurgicale, fiind așadar aflate într-o stare de vulnerabilitate faţă de inculpat prin prisma problemelor medicale de care sufereau, stare pe care se presupune că inculpatul a speculat-o în vederea constrângerii indirecte, pentru a primi sume de bani pentru un serviciu public, la care orice asigurat are dreptul în mod gratuit.
Totodată, chiar dacă, în cazul unora dintre pacienți, inculpatul se presupune rezonabil că a primit suma de bani ulterior intervenţiei chirurgicale, împrejurare pe care acesta o indică favorabilă sieşi (invocând necondiționarea actului medical de remiterea sumelor de bani), este cvasicunoscut faptul că orice pacient mai are nevoie de consultaţii, îndrumări medicale, adeverinţe sau prescripţii medicale ulterioare unei intervenţii chirurgicale.
Chiar dacă inculpatul nu ar fi condiţionat actul medical constând în intervenţiile chirurgicale efectuate de primirea unor foloase, judecătorul reţine că acesta, prin comportamentul ulterior, ostil faţă de pacienții aflați în stare de vulnerabilitate, a transpus acestora obligaţia interzisă de lege, însă perpetuată din generaţiile anterioare, de a-i achita acestuia contravaloarea serviciului medical prestat.
Judecătorul are în vedere, așadar, comportamentul nedemn pe care medicul l-a manifestat faţă de pacienți, acesta speculând problemele medicale pe care le prezentau pacienții pentru a obţine sume de bani sau alte foloase necuvenite.
Trebuie avută în vedere atitudinea inculpatului care, spre exemplu, în cazul pacientei X, la momentul primirii doar a unei părți din suma care se presupune că a pretins-o, a recurs la adresarea unei remarci umilitoare (Vai și amar, credeți-mi-ai…umblați în zdrențe).
De asemenea, prezintă relevanță modul inacceptabil în care inculpatul se raporta la pacienții pe care îi trata, aspect ce rezultă din discuțiile pe care inculpatul le purta cu soția sa.
(…)
Totodată, este avut în vedere caracterul repetat al actelor de primire sau pretindere de către inculpat a unor foloase pentru sau urmare a îndeplinirii atribuțiilor specifice profesiei pe care o exercită, până în prezent fiind documentată de către organele judiciare 6 situații în care inculpatul se presupune că a primit bani sau foloase în mod injust.
Cu toate acestea, rezultă bănuiala ca inculpatul ar fi obținut astfel de foloase necuvenite și în trecut sau și cu alte ocazii, aceasta în condițiile în care, cu ocazia efectuării percheziței domiciliare, respectiv a percheziției autoturismului, au fost descoperite sume impresionante de bani (70.000 lei), dar și o multitudine de plicuri goale (18 plicuri albe care se aflau în dulapul din cabinetul folosit de inculpat și 7 plicuri în autoturismul proprietatea inculpatului), rezultând astfel suspiciuni cu privire la o activitate de natură infracțională mult mai amplă decât cea documentată până în prezent.
În acest sens, este avut în vedere faptul că, de regulă, sumele de bani pretinse sau primite erau remise în plicuri, astfel că prezența acelor plicuri poate reprezenta un indiciu în sensul unei activități presupus infracționale mai extinsă.
Toate acestea denotă o gravitate ridicată a faptelor reținute față de inculpat, aspect ce impune luarea măsurii preventive cele mai severe.
Gravitatea presupuselor fapte reprezintă, totodată, o gravă atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului şi a valorilor sociale şi morale a întregii societăţi, implicând afectarea încrederii în funcţionarii datori să ocrotescă sănătatea fizică şi psihică a persoanei, fiind afectata încrederea în instituţiile publice dar şi dreptul la sănătate şi viaţă al persoanei.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


