Forțele Ministerului Afacerilor Interne au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58.000 de lei, în cadrul misiunilor desfășurate pe perioada festivalului Untold. Polițiștii au depistat 10 șoferi care au condus sub influența alcoolului, au reținut 11 permise de conducere și au întocmit două dosare penale, în timp ce echipajele SMURD au intervenit în 365 de cazuri medicale. Totodată, autoritățile au continuat controalele pentru depistarea persoanelor implicate în consumul sau comercializarea de substanțe interzise.
”Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii au aplicat un total de 146 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 58.086,25 lei). Dintre acestea exemplificăm:
- 33 amenzi în valoare de 31.140 lei la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 7 amenzi în valoare de 6.000 lei la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
- 4 amenzi în valoare de 11.000 lei la O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
- 3 amenzi în valoare de 5.000 lei la O.U.G. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto;
- 2 amenzi în valoare de 2.000 lei la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie;
- 2 amenzi în valoare de 2.946.25 lei la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
- 5 avertismente scrise la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
- un avertisment scris la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
- 79 avertismente scrise la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 3 avertismente scrise la O.U.G. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto;
- 3 avertismente scrise la O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
- 4 avertismente scrise la H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Totodată, polițiștii au desfășurat următoarele acțiuni:
- persoane testate cu etilotest/etilometru: 224 (din care 10 pozitive);
- au fost reținute 11 permise de conducere;
- au fost reținute 7 certificate de înmatriculare;
- au fost retrase 4 plăcuțe de înmatriculare.
Polițiștii au întocmit 2 dosare penale pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, distrugere.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat.
Astfel, echipajele ISU-SMURD Cluj au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 365 cazuri medicale (traumatisme și afecțiuni diverse).
Pentru 8 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la unitățile spitalicești în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate.
I.S.U. Cluj a efectuat 11 activități de control și au aplicat 4 avertismente scrise la H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Serviciul pentru Imigrări Cluj a verificat 39 de cetățeni străini, iar în colaborare cu I.T.M. Cluj au verificat 8 societăți comerciale. D.S.P. Cluj a verificat 4 operatori comerciali. I.T.M. Cluj a verificat 38 de angajatori. D.S.V.S.A. Cluj a verificat 76 unități, aplicând 3 avertismente scrise la H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. A.N.P.C. Cluj a verificat 54 de operatori economici.”, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


