Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, astăzi, cererea de apărare a independenței profesionale formulată de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care soluționează recursul în procesul privind plata drepturilor salariale restante ale magistraților.
Cererea a fost depusă de judecătoarele Violeta Chiriac și Mădălina Elena Vladu Crevon și de judecătorul Emilian Meiu, membri ai completului de la Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme.
CSM susține că independența celor trei magistrați a fost afectată după ce Guvernul României a folosit obiectul procesului aflat încă în desfășurare drept fundament pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Executiv și ÎCCJ.
Potrivit Secției pentru judecători, argumentele invocate de Guvern în fața Curții Constituționale sunt similare celor prezentate de Executiv în procesul aflat pe rolul Înaltei Curți.
„Acest context reprezintă o imixtiune fără precedent în actul de justiție al unei instanțe, în cauză chiar instanța supremă”, a transmis CSM. Instituția consideră că demersul Guvernului creează o presiune publică incompatibilă cu independența justiției și induce percepția că soluția ar trebui stabilită în funcție de interesele Executivului, care este parte în proces, nu exclusiv prin aplicarea legii.
”O astfel de conduită este contrară garanţiilor de independenţă ale judecătorilor, care trebuie să decidă liberi de orice influenţe, presiuni ori imixţiuni, în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în cauza dedusă soluţionării.”, se arată în comunicatul CSM.
Un proces cu o miză de aproximativ 4,8 miliarde de lei
Litigiul care a declanșat disputa instituțională a fost deschis de Înalta Curte împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor. Dosarul nr. 1844/2/2026 privește asigurarea fondurilor necesare achitării unor drepturi salariale restante din sistemul judiciar, devenite scadente în 2026.
Suma indicată de Guvern este de aproximativ 4,8 miliarde de lei. Unele estimări privind impactul total al litigiului, inclusiv accesoriile, au urcat la aproximativ 5,2 miliarde de lei.
Restanțele provin din majorări salariale stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. În 2023, Înalta Curte și Parchetul General au decis majorarea cu 25% a salariilor judecătorilor și procurorilor, invocând necesitatea alinierii la soluții pronunțate anterior de instanțe.
Pe 5 mai 2026, Curtea de Apel București a admis în primă instanță acțiunea ÎCCJ și a obligat Guvernul și Ministerul Finanțelor să asigure fondurile necesare, inclusiv prin rectificare bugetară, pentru plata drepturilor restante. Hotărârea a fost atacată cu recurs, cauza ajungând la completul format din cei trei judecători care au cerut ulterior CSM să le apere independența profesională.
Pronunțarea unei soluții definitive a fost amânată succesiv în lunile iulie, august și septembrie, cel mai recent termen fiind stabilit pentru 17 septembrie 2026.
Guvernul invocă separația puterilor în stat
Executivul susține că instanțele nu pot obliga Guvernul să suplimenteze bugetul ori să efectueze o rectificare bugetară, deoarece elaborarea și modificarea bugetului sunt atribuții ale puterii executive și ale Parlamentului.
La 2 iulie, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională, reclamând un conflict juridic de natură constituțională cu Înalta Curte. Potrivit argumentației Executivului, obligarea sa printr-o hotărâre judecătorească să aloce fonduri suplimentare ar reprezenta o ingerință a puterii judecătorești în atribuțiile autorităților responsabile de politica bugetară
Înalta Curte susține, de cealaltă parte, că litigiul nu urmărește stabilirea unor drepturi salariale noi și nici substituirea instanței în atribuțiile Guvernului, ci executarea unor obligații deja recunoscute prin hotărâri judecătorești și ajunse la scadență.
Disputa are astfel două planuri distincte, dar strâns legate: procesul administrativ în care ÎCCJ solicită finanțarea drepturilor salariale restante și procedura constituțională prin care Guvernul contestă posibilitatea instanțelor de a-i impune asemenea măsuri bugetare.
Curtea Constituțională urmează să dezbată pe 23 septembrie sesizarea privind conflictul dintre Guvern și Înalta Curte.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


