Record negativ în Justiție: Pronunțarea sentinței, amânată de 5 ani

Deși pare incredibil, pronunțarea sentinței într-un dosar penal a fost amânată de 180 de ori, timp de 5 ani! Avocata inculpatului a marcat recent ”aniversarea” pe Facebook, neștiind ce să facă: ”să aniversez sau să comemorez”

”Astăzi (28 septembrie – n.red) se împlinesc 5 ani de când aștept o pronunțare de la o  instanță,  într-un dosar penal. Îmi amintesc că la ultima ședință, în sală era foarte cald, purtam măști, iar dl. judecător ne ținea lecții despre celeritate, acuzându-ne pe noi, avocații, că dorim să tergiversăm. Recunosc că și eu mai cerusem un termen, să mai aduc niște înscrisuri, dar foarte grăbit să judece, mi-a respins solicitarea.

Mă gândesc la grefierul de ședință, care în tot acest timp a redactat peste 180 de încheieri de amânare a pronunțării, și cred că ar merita o mărire de salariu, numai pentru acest aspect.  Oricum grefierii merită mult peste salariile pe care le primesc, pentru că muncesc mult prea mult (doar cine n-a călcat în viața lui într-o instanță, poate susține – nejustificat – contrariul).

Nu știu ce să fac azi….. să aniversez sau să comemorez: De dosar vorbesc.

P.s.  Postarea nu este despre justiție și/sau judecători, ci despre un singur om – judecătorul despre care am scris, cunoscut fiind faptul că ” justiția târzie nu este justiție”., a postat avocata Angelica David din Baroul Giurgiu.

Dosarul este la Judecătoria Alexandria, are ca obiect înșelăciune cu un inculpat și o parte vătămată. Prejudiciul nu este mare, din ce-și mai aduce aminte avocata, și cel mai probabil fapta s-a prescris.

Judecătorul care tot amână pronunțarea se numește Samir Bosoc. Următoarea dată când ar urma să aflăm sentința este 6 octombrie.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns