De ce a primit 3 ani cu suspendare un tânăr cu Audi Q8 care a rupt în două un pieton pe trecere

Trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, un tânăr din Iași, care a ucis cu bolidul Audi Q8 un pieton ce traversa regulamentar, a primit o primă pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, după ce Tribunalul a schimbat încadrarea juridică în ucidere din culpă. Rămâne de văzut ce vor spune judecătorii de la Curtea de Apel Iași, care vor avea ultimul cuvânt în acest caz.

UPDATE Curtea de Apel Iași a schimbat radical sentința: ”Rejudecând: Înlătură dispoziţiile din sentinţa apelată privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, precum şi dispoziţia de obligare a părţii responsabile civilmente la plata dobânzii legale pentru sumele acordate părţilor civile cu titlu de despăgubiri. Majorează cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Berihoi Rareş Andrei prin sentinţa apelată pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.”

Accidentul a avut loc în noaptea de 26 septembrie 2021, pe Bulevardul Independenței din Iași, Inculpatul (în vârstă de 19 ani atunci), aflat la volanul unui autoturism de mare putere, a circulat cu o viteză de 148,5 km/h într-o zonă unde limita era de 50 km/h, lovind un bărbat de 58 de ani, care traversa regulamentar strada pe trecere de pietoni.. Impactul a fost atât de violent încât corpul victimei a fost secționat în două, iar părțile acestuia au fost proiectate la distanțe de zeci de metri.

În urma cercetărilor și expertizelor criminalistice, instanța a concluzionat că inculpatul a ignorat în mod conștient regulile de circulație, punând în pericol viața pietonilor. Inițial acuzat de omor, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată pe parcursul procesului în ucidere din culpă. Procurorii au demonstrat că șoferul nu a frânat înainte de impact și că viteza excesivă a făcut imposibilă evitarea tragediei.

Judecătorul de la Tribunalul Iași arată în motivare că tânărul șofer s-a bazat pe sistemele de frânare autonomă și de detectare a pietonilor pe care le are mașina și că este vorba de culpă cu prevedere:

”În speța dedusă analizei, în mod indiscutabil, față de valoarea vitezei legale pe acel sector de drum, care era de 50 km/h, viteza de deplasare a autoturismului marca Audi Q8, condus de către inculpatul Berihoi Rareș Andrei, stabilită pe cale de expertiză la valoarea de 148,5 km/h, este una semnificativă, excesivă, aproape de trei ori mai mare faţă de cea legală. Această viteză l-a împiedicat pe inculpat să observe faptul că pietonul era angajat în traversarea străzii și a condus la o coliziune frontală, fără manifestarea prealabilă a vreunei intenţii de frânare.

Pe de altă parte, însă, nu poate fi ignorat faptul că, la ora producerii accidentului, respectiv ora 00:27, traficul pe Bd. Independenței din mun. Iași, după cum reiese în mod clar din înregistrările video aflate la dosar, era, în acel moment exact, unul absent din perspectiva traficului auto. În conținutul înregistrării video nu se remarcă alte autovehicule pe Bd. Independenței, semafoarele indicau culoarea galben intermitent, iar în opinia instanței tocmai acest context a determinat inculpatul, o persoană neexperimentată în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, care recent obţinuse permisul, să aprecieze în mod greșit, cel mai probabil raportându-se și la caracteristicile tehnice ale mașinii la volanul căreia se afla, că, independent de valoarea vitezei, deprinderile sale de conducător auto și sistemele de frânare autonomă și de detectare a pietonilor pe care această mașină le-ar fi deținut, ar fi fost de natură să înlăture posibilitatea producerii oricărui eveniment rutier.

Acestea sunt, în aprecierea instanței, elementele de ordin obiectiv și subiectiv pe care inculpatul le-a avut în vedere şi evaluat eronat, în mentalul propriu, care au fost de natură să îl conducă la concluzia că producerea unui accident soldat cu moartea victimei nu ar putea avea loc.

Prezenţa acestei analize greşite din mentalul autorului confirmă forma de vinovăţie a culpei cu prevedere, neputându-se considera că factorii depăşirii semnificative a vitezei legale pe segmentul de drum în discuţie şi neacordarea priorităţii de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc marcat, constituie, în sine şi în mod singular, elemente suficiente pentru a se considera că acţiunea inculpatului a avut la bază nepăsarea, indiferenţa relativă la consecinţele potenţiale şi acceptarea implicită a rezultatului produs, acela al decesului victimei.

Secționarea corpului victimei ca urmare impactului nu trebuie să reprezinte un factor de natură să influențeze concluziile anterior menționate, întrucât, astfel cum a rezultat din probatoriul științific administrat în cauză, acest rezultat este consecința cumulată a doi factori, respectiv viteza de impact extrem de ridicată și particularitatea formei capotei autotrismului marca Audi Q8, care prezintă o muchie la extremitatea exterioară. Cu toate că impactul emoțional pe care îl produce o astfel de imagine este unul puternic, este important a se sublinia faptul că independent de această particularitate, efectul tanatogenerator al impactului oricum s-ar fi instalat. Este greșit a se aprecia că moartea victimei a survenit în urma secționării corpului la nivel abdomino-pelvin, deoarece decesul s-ar fi produs indiferent de menținerea integră a corpului victimei, drept consecință a magnitudinii impactului, care oricum ar fi generat leziuni incompatibile cu viața. Această împrejurare nu poate fi avută în vedere la stabilirea formei de vinovăție a inculpatului şi nu reprezintă decât urmarea cumulată a celor două elemente deja menționate, anume valoarea foarte mare a vitezei și structura capotei autoturismului implicat în accident.

Raţiuni argumentative similare şi deplin aplicabile în prezenta cauză au fost reţinute prin decizia nr. ###/RC/20.06.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în casaţie, arătându-se că „Elementele de fapt reţinute relevă situaţia tipică a unui accident de circulaţie care a avut drept rezultat decesul unei persoane din culpa exclusivă a conducătorului auto (inculpatul) care nu a respectat dispoziţiile legale ce reglementează regimul circulaţiei pe drumurile publice (a circulat cu viteză excesivă, peste limita legală, aflat sub influenţa băuturilor alcolice şi a substanţelor interzise).

Infracţiunea prevăzută de art.188 Cod penal se comite, din punct de vedere al elementului material, printr-o acţiune (sau chiar inacţiune), care trebuie să fie îndreptată asupra victimei. Or, situaţia de fapt relevă, aşa cum s-a menţionat anterior, un accident rutier, definit prin chiar prescripţia normativă ca fiind un eveniment (art. 75 din OUG nr.195/2002).

Un eveniment este, în sine, fortuit, şi nu voit, are caracter imprevizibil. „Acţiunea” autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acţionând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecinţa lovirii victimei căruia i-a cauzat decesul, elemente de fapt ce au valenţele unei fapte care, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv se încadrează în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal.

(…) Infracţiunea de omor ar fi posibilă doar în situaţia în care autovehiculul ar fi fost folosit sau acceptat a fi fost folosit drept mijloc în scopul suprimării vieţii victimei.”

Evaluarea laturii subiective nu se raportează numai la declaraţiile autorului inculpat, fiind în sarcina organelor judiciare să determine care a fost poziţia subiectivă a acestuia la momentul comiteri faptei, ce riscuri şi-a asumat şi ce urmări a acceptat, iar nu ce ar fi trebuit să prevadă sau ce ar fi prevăzut o persoană diligentă şi prudentă. La identificarea formei vinovăţiei se are în vedere un set de criterii exterioare procesului psihic, cum ar fi nivelul riscului asumat, măsurile de precauţie luate, nivelul de previzibilitate a urmărilor faptei comise ori gradul de probabilitate de producere a rezultatului infracţional, în acest sens avându-se în vedere vârsta, pregătirea şi educaţia persoanei.

Reţinerea comiterii faptei cu intenţie indirectă este operantă exclusiv atunci când aceasta rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din probele administrate (…)

Față de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa constată că fapta sesizată există, a fost săvârşită de inculpatul Berihoi Rareș Andrei şi constituie infracţiune, în baza art. 396 alin. (2) Cod procedură penală urmând să îl condamne pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 74 Cod penal., urmând să stabilească pedeapsa și modalitatea de individualizare a executării acesteia cu luarea în considerare a circumstanțelor reale ale comiterii faptei, precum și a celor personale, relative la persoana inculpatului.

Raportat la gradul de pericol social concret al faptei ce formează obiectul prezentei analize, instanța notează că circumstanțele specifice comiterii faptei sunt circumscrise conduitei imprudente a inculpatului în calitate de conducător auto, care, fără a manifesta diligența impusă de natura activității de conducere a unui autovehicul, care să se ralieze dispozițiilor legale în materie, a produs urmări ireparabile, de o gravitate deosebită, respectiv decesul victimei.

Inculpatul era direct și personal răspunzător de siguranța celorlalți participanți la trafic, impunându-se ca acesta să conștientizeze că viteza de rulare la momentul declanșării stării de pericol este în măsură să producă consecințe cu potențial de gravitate sporită asupra celorlalți participanți la trafic, consecințe care s-au produs efectiv.

Din perspectiva circumstanțelor personale, instanţa va reţine în favoarea inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din cazierul judiciar anexat la dosarul cauzei, săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată constituind, cel mai probabil, un context accidental prin raportare la profilul comportamental al inculpatului, ce nu prezintă risc infracțional și care deține resursele interne necesare adoptării unei atitudini viitoare responsabile, aptă să elimine ocazionarea unui nou conflict de drept penal.

Limitele de pedeapsă prevăzute de textul art. 192 alin. (2) Cod penal, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, sunt cele prin raportare la care se va stabili pedeapsa concretă în prezenta cauză, reținând elementele anterior expuse sub aspectul individualizării pedepsei.

Cuantumul pedepsei concret aplicate va fi orientat spre mediu, în acest sens avându-se în vedere circumstanţele reale ale faptei, care nu sunt de natură a angaja concluzia unei periculozităţi extreme a conduitei infacţionale, în ciuda rezultatului dramatic survenit în baza ei. Este important a se reţine faptul că orice accident rutier soldat cu decesul unei persoane prezintă o gravitate exponenţială derivată din însuşi rezultatul infracţional produs, însă, în varietatea şi multitudinea conduitelor rutiere care se pot suprapune în determinarea unui astfel de rezultat, luând în considerare jurisprudenţa amplă sub acest aspect, încălcările punctual reţinute în sarcina inculpatului nu se remarcă printr-o gravitate extremă, astfel cum poate părea la o analiză superficială.

Tocmai factorul jurisprudenţial comparativ care permite decelarea diferenţelor dintre situaţii factuale cu acelaşi specific rutier este cel care conduce la dezvoltarea concluziei că acţiunea culpabilă a inculpatului Berihoi Rareș Andrei se situează la un nivel mediu pe scara gravităţii şi periculozităţii, nivel la care va fi dozată şi pedeapsa ce îi va fi aplicată.

Circumstanţele personale ale inculpatului, raportat la înscrisurile depuse şi martorii audiaţi, sunt favorabile acestuia, este student şi, totodată, implicat în câmpul muncii, nu se evidenţiază apartenenţa la medii şi anturaje cu potenţial infracţional, iar conduita generală a acestuia pare a fi una subscrisă tendinţelor vârstei, acesta fiind şi motivul pentru care a supraevaluat abilităţile proprii la volan. Nu se remarcă o periculozitate socială caracteristică, ci se concluzionează că la săvârşirea faptei au concurat lipsa unei maturizări suficiente şi greşita gestionare a impulsurilor pe fond emoţional, din depoziţiile martorilor reieşind faptul că inculpatul tocmai avusese un moment de furie interioară pe fondul geloziei. În acest sens, instanţa opinează că o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare răspunde în concret circumstanţelor reale şi personale ce se identifică în cauză, anterior referite.    

Instanța nu va reţine incidența prevederilor articolului 396 alin. (10) Cod procedură penală, sens în care notează că, anterior debutului cercetării judecătorești, inculpatul a declarat, strict în mod formal, că dorește să acceseze procedura recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 Cod procedură penală. Chiar în aceste condiţii, la momentul respectiv a rezultat faptul că inculpatul contesta nu doar încadrarea juridică a faptei sub aspectul căreia fusese trimis în judecată, cât mai ales valoarea vitezei stabilite pe cale de expertiză, sub aspectul căreia a depus la același termen solicitări probatorii.

Prevederile art.  396 alin. (10) Cod procedură penală ar fi putut fi reținute în favoarea inculpatului în ipoteza în care unicul element contestat din economia dosarului ar fi fost reprezentant de încadrarea juridică dată faptelor de către organele de urmărire penală. Contrar acestei situații, în realitate inculpatul a obiectat în privința unuia dintre elementele principale ale caracterizării factuale a infracțiunii reținute în sarcina sa, anume viteza de rulare. Or, o astfel de poziție procesuală apare ca fiind vădit contrară, opusă recunoașterii învinuirii, care presupune recunoașterea integrală a elementelor de fapt descrise prin conținutul actului de sesizare a instanței.

Strict procedural, apărarea a încercat să etapizeze accesarea beneficiului prevăzut de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, începând prin a da o declarație limitată la afirmația de recunoaștere a descrierii faptei reţinute prin actul de sesizare a instanței, cu mențiunea că această recunoaștere nu vizează și forma de vinovăție a intenției și arătând că se solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod penal în cea prevăzută de art. 192 alin. (1),  (2) Cod penal. În realitate și concomitent acestei situații, prefigurând respingerea cererii de accesare a procedurii recunoașterii învinuirii în considerarea faptului că cererea de schimbare a încadrării juridice impunea administrarea de probe (în acord cu art. 377 alin. (5) Cod procedură penală), inculpatul a prezentat o notă de probe prin care a solicitat efectuarea unei noi expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice.

Poziția procesuală exprimată în mod constant de către inculpat pe întreaga durată a judecății în primă instanță s-a circumscris negării unuia dintre elementele principale ale descrierii factuale din conținutul actului de sesizare, respectiv acela al valorii vitezei cu care inculpatul se deplasa la momentul producerii accidentului, pe care acesta o susținea ca fiind semnificativ inferioară celei reținute prin rechizitoriu. În concluzie, atât din probatoriul punctual propus cât și din poziția implicit exprimată prin propunerea probelor, inculpatul a contestat descrierea faptei în elementul său central, acela al dinamicii producerii accidentului.

Această dinamică nu este reprezentată doar de coordonatele de timp și spațiu în care s-a produs accidentul rutier, cât mai ales de elementul principal care a determinat pierderea vieții victimei, anume încălcarea vitezei legale, fiind deosebit de relevantă în stabilirea modalității concrete de comitere a faptei valoarea exactă sau cât mai precisă a acestei valori. Nu este suficient ca inculpatul să fi recunoscut faptul că a condus cu o viteză superioară celei legale, de egală importanță fiind și însușirea rezultatului probatorului științific administrat în faza urmăririi penale, care indica o anumită valoare a vitezei, valoare de fundamentală importanță atât în fixarea corectă a încadrării juridice cât și în evaluarea globală a circumstanțelor reale ale faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată.

În virtutea acestor argumente, instanța reține că nu este posibilă reținerea prevederilor articolului 396 alin. (10) în favoarea inculpatului, întrucât acesta nu a recunoscut în integralitate fapta în modalitatea în care a fost descrisă prin rechizitoriu, iar cercetarea judecătorească a condus la reținerea exactă a aceleiași situații de fapt, aceleiași descrieri a evenimentului rutier, astfel cum a fost prezentată prin actul de sesizare a instanței.

Astfel, instanţa va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2) Cod penal, la pedeapsa închisorii, apreciind că, pentru a se realiza un just echilibru între fapta concret comisă şi persoana inculpatului, o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare corespunde pe deplin rolului preventiv şi educativ avut în vedere.

Față de considerentele expuse, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul Berihoi Rareș Andrei la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), alin. (2) Cod penal.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) Cod penal, luând în calcul modalitatea de comitere a faptei, instanţa va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 (cinci) ani, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, cu excepţia bicicletelor, trotinetelor electrice şi a vehiculelor lente, definite de art. 6 pct. 10, pct. 101 şi art. 351 din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) Cod penal, instanţa va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, cu excepţia bicicletelor, trotinetelor electrice şi a vehiculelor lente, definite de art. 6 pct. 10, pct. 101 şi art. 351 din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei, instanța va avea în vedere profilul socio-moral al inculpatului, astfel cum a fost reliefat anterior, cu luarea în considerare inclusiv a formei de vinovăție care a stat la baza comiterii infracţiunii pentru care se va dispune condamnarea.

Instanța notează că procesul de individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei prezintă caracter distinctiv raportat la individualizarea cuantumului pedepsei,  răspunzând aprecierilor asupra îndeplinirii rolului preventiv și educativ al acesteia asupra persoanei condamnate.

În acest sens, instanța stabilește dacă se impune ca executarea pedepsei să se realizeze în regim penitenciar, prin izolarea persoanei de ceilalți membri ai societății în vederea asigurării dezideratului reeducativ prin natura ei represivă, respectiv dacă pronunțarea unei hotărâri de condamnare reprezintă un avertisment suficient de serios pentru a contribui la reflectarea asupra conduitei infracționale, cu finalitatea prevenirii reiterării acesteia de către condamnat.

În acest sens, în cauza penală de față, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, iar suspendarea sub supraveghere a executării acesteia este de natură a asigura procesul de reinserție socială și de conștientizare a consecințelor faptei săvârșite.

Instanţa reţine dispoziţiile art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa constată întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în considerarea stabilirii unei pedepse de 3 ani închisoare în sarcina inculpatului. Acesta nu prezintă antecedente penale (fapt care rezultă din copia cazierului judiciar depus la dos. fond). Inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel cum reiese din cele precizate dată la termenul de judecată din data de 18.01.2024.

Cu privire la persoana inculpatului, instanţa notează că acesta deţine posibilităţi reale de îndreptare, acesta având capacitatea de a înţelege gravitatea faptei sale şi de a crea premisele conformării la rigorile legii, astfel că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate. Totodată, din caracterizările și înscrisurile depuse reiese faptul că inculpatul este o persoană adecvat integrată în mediul social, privită în manieră pozitivă de ceilalţi membri ai comunităţii. Imediat după comiterea faptei inculpatul însuşi a apelat SNUAU 112 şi a anunţat producerea accidentului, neavând vreo tendinţă de părăsire a locului faptei ori de alterare a realităţii celor petrecute. Afirmaţia inculpatului privind faptul că ar fi rulat cu o viteză inferioară celei stabilite pe cale de expertiză, deşi nu a fost probată, nici nu poate fi considerată a reprezenta o încercare a acestuia de a obstacula aflarea adevărului în prezenta cauză. 

În considerarea acestor rațiuni, în baza art. 91 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.”, se arată în motivarea sentinței.

Comments

comentarii