Uluitoarea poveste penală a unei păduri dispărute din zona Borșa, Maramureș! Într-un dosar deschis acum 10 ani de DNA Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, în care ar trebui să fie trași la răspundere cei care au acoperit furtul masiv, a fost desființată de către Tribunalul Maramureș a patra ordonanță de clasare! CluJust scrie din 2018 despre acest caz cu multe implicații și cu prejudiciu mare.
Clasarea precedentă a fost desființată de un judecător curajos de la Tribunalul Maramureș în 2022. Ulterior, așa ”bine” s-a lucrat în dosar, încât judecătoarea Diana Horj (care culmea are același nume ca patronul firmei care a exploatat pădurea – Lupu Horj) a desființat recent ordonanța de clasare emisă în septembrie 2023.
Soluția Tribunalului Maramureș pe scurt: ”În temeiul art. 341, alin. 6, lit. b Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul G.C.I împotriva Ordonanţei din data de 18.09.2023, dată în dosarul nr. 260/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare şi, în consecinţă, desfiinţează în parte ordonanţa atacată sub aspectul soluţiei de clasare dispuse cu privire la infracţiunile de fals informatic, prevăzută de art. 325 Cod penal (pct. 2 din dispozitivul ordonanţei) şi abuz în serviciu asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 Cod penal (3 fapte) (pct. 10 din dispozitivul ordonanţei) şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.”
Motivarea hotărârii nu este încă redactată. Aceasta este așteptată și de comisarul șef Cristian Radu, șef de serviciu în IPJ Maramureș, care a și depus la dosare cerere să-i fie comunicată Încheierea penală căci ”poate servi ca mijloc de probă” în altă cauză instrumentată de poliție, sub coordonarea Parchetului Vișeu de Sus, cu privire la tăiere și furt de arbori, dosar disjuns de la DNA Baia Mare în 2012! Culmea este că persoana vătămată din dosarul DNA a depus plângere penală împotriva comisarului șef Cristian Radu pentru fals informatic și abuz în serviciu, existând suspiciuni că ar fi protejat firme de exploatare forestieră care ar trebui anchetate în dosar ajuns de la DNA la Parchetul Vișeu și Poliție.
Potrivit concluziilor scrise ale avocatului Mihai Achimeț de la SCA Iordăchescu și Asociații, care îl asistă de la începutul cauzei pe proprietarul de pădure păgubit, Crin Gălățean din Cluj, ”procurorul de caz nu a analizat în mod concret existența infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuă, în raport cu neexecutarea controlului de fond prin care sa se constate si cuantifice si ulterior recupereze prejudiciul adus persoanei vătămate pe suprafața de 146,1 ha padure. Aceasta, în condițiile în care, chiar în cuprinsul ordonanței – paragraful L, pct. 7 – procurorul reține că: „Distinct de poziția instituțională adoptată de către Direcția Silvică Maramureș, chiar în condițiile în care contractul de administrare nr. 158/2007 și-a încetat efectele în data de 31.12.2007, prin ajungere la termen, reținem faptul că, în tot intervalul 2008-prezent, suprafața de 146,1 ha care a fost preluată în administrare în baza contractului susmenționat a fost și este în gestiunea Direcției Silvice Maramureș, mai precis a Ocoalelor Silvice Borșa (pentru intervalul 2007-2013), Dragomirești (pentru intervalul 2013-2020) și Borșa (pentru intervalul 2020-prezent).”
Prin urmare, deși se admite în mod implicit că suprafața de teren nu a fost inspectata si nici până în prezent, iar persoanei vătămate nu i s-a identificat si cuantificat prejudiciul, procurorul omite să analizeze această conduită a organelor silvice prin prisma art. 297 alin. (1) Cod penal și a normelor juridice incidente, atât primare cât și secundare, ignorând astfel dispozițiile date de Judecătorul de cameră preliminară.”
Cu privire la neînceperea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic, avocatul arată următoarele:
”Astfel cum se menționează și în cuprinsul ordonanței atacate, printr-o adresă depusă la dosar anterior soluționării cauzei, în luna octombrie 2021, numitul Crin Iosif Gălățean a solicitat declanșarea cercetărilor penale privind săvârșirea infracțiunii de fals informatic în legătură cu fișele de proprietate întocmite în sistemul SUMAL. Acesta a arătat că în baza de date SUMAL au fost introduse informații false privind proprietarii tabulari ai unor terenuri forestiere din U.P. VIII Țibău, de pe care s-a exploatat masă lemnoasă. (conform art. 72 din legea 46/2008 masa lemnoasa trebuia sa aiba provenienta legala, potrivit art. 9 din anexa la O.M. 583/2008, Ocolul Silvic Borșa avea obligația de a introduce în sistemul SUMAL toate partizile în lucru, inclusiv cele constituite și ne reprimite anterior datei de 01.10.2008 precum și cele întocmite după data de 1 octombrie 2008.)”
În plângerea clujeanului Crin Gălățean se vorbește despre ”pasarea sistematică a responsabilității între instituțiile silvice”, care refuză de mai bine de 15 ani să efectueze control de fond, ceea ce ar însemna calcularea prejudiciului:
”În dosar există dovezi clare, inclusiv răspunsul Ministerului Mediului – Direcția Corp Control nr. 778/24.06.2021, care confirmă omisiunea efectuării controlului de fond și identificarii si cuantificarii prejudiciului cauzat proprietarului – persoana vătămată, Gălățean Crin Iosif.
Probațiunea arată că reprezentanții Ocoalelor Silvice Dragomirești și Borșa, precum și ai Direcției Silvice Maramureș, au refuzat să participe la controlul de fond prin care sa se idectifice si cuantifice prejudiciile de pe suprafata de 146,1 ha de padure, deși au fost sesizați în mod legal. Procesul-verbal din 08.07.2019 consemnează absența reprezentanților Ocolului Silvic Dragomirești, la indicația expresă a Direcției Silvice Maramureș, care le-a transmis să nu se prezinte fără acordul instituției. De asemenea, Garda Forestieră Cluj nu a prezentat dovezi privind comunicarea oficială a convocării.
Această situație denotă o pasare sistematică a responsabilității între instituțiile silvice, în ceea ce privește efectuarea controlului și predarea terenului. Motivele par a fi legate de acoperirea tăierilor ilegale începute în 2007 și de evitarea asumării răspunderii pentru prejudiciile cauzate proprietarului.
Dimensiunea finală a prejudiciului nu poate fi stabilită cu exactitate decât după efectuarea controlului de fond prin care sa se faca constatarea, cuantificarea prejudiciul adus persoanei vătămate, conform normelor silvice.”
Revenim cu motivarea Tribunalului Maramureș și cu detalii legate de plângerea penală împotriva șefului Biroului delicte silvice din cadrul IPJ Maramureș.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


