CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorii ÎCCJ care au decis că inculpații din cazul Nordis pot fi anchetați în libertate arată în motivare zece motive pentru care nu ar fi înșelăciune.
”Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că faţă de materialul probator administrat până la acest moment în cauză nu sunt întrunite exigenţele art. 5 parag.1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru ca acestea să constituie bază factuală pentru privarea de libertate a inculpaţilor pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de înșelăciune în condițiile în care:
1. conduita inculpaților se obiectivează la nivelul suspiciunii rezonabile în acte de tergiversare sau de neexecutare cu rea – credință a obligației de a face rezultate din promisiunile bilaterale de vânzare. Astfel, ascunderea cauzelor pentru care nu sunt încheiate contractele de vânzare se plasează în contextul tergiversării sau neexecutării obligației de a face, neputând fi calificat drept act de inducere în eroare a promitentului – cumpărător care solicita executarea antecontractului;
2. deși parchetul a făcut referire la inducerea în eroare cu privire la executarea contractelor de vânzare nu a prezentat modalitatea în care aceasta s-a obiectivat, descrierea faptelor vizând promisiunile bilaterale de vânzare și actele adiționale acestora;
3. vremea nefavorabilă, pandemia Covid 19, războiul din Ucraina nu au fost analizate in concreto de procuror pentru a determina dacă acestea au influențat în mod efectiv activitatea de construcție desfășurată de societățile inculpaților ori dacă au fost apte să influențeze în concret prețul de construcție;
4. vânzarea imobilului care face obiectului unei promisiuni bilaterale de vânzare întocmite anterior dă naștere unui litigiu de natură civilă, iar parchetul nu a făcut dovada unei acțiuni concertate în acest sens a inculpaților;
5. plata drept avans a unui procent semnificativ din prețul de vânzare avea ca bază decizia promitentului cumpărător de a obține un preț avantajos dar și atrăgea după sine angajarea unui risc contractual;
6. impunerea unor clauze contractuale abuzive în actele adiționale la promisiunea de vânzare dădea posibilitatea anulării acestora;
7. impunerea unui contract de adeziune inclusiv în forma actului adițional la promisiunea bilaterală de vânzare nu constituie un act ce se poate încadra în tipicitatea infracțiunii de înșelăciune în raport de particularitățile cauzei;
8. publicitatea excesivă a unui proiect imobiliar, acceptată inclusiv de autorități ale statului (Federația Română de Fotbal) nu poate fi calificată ca un act tipic de inducere în eroare;
9. nu este îndeplinită cerinţa stării de eroare a persoanelor vătămate atunci când aceasta se află numai în dubiu cu privire la faptele sau împrejurările relevate de inculpați şi la credibilitatea acestora, neavând totală încredere în cele relatate de inculpați.
10. Încheierea contractului de vânzare cu privire la unitățile locative care nu erau finalizate constituie o formă de nerespectare a obligațiilor contractuale, iar nu a formă de înșelăciune. Vânzătorul are trei obligaţii principale: 1 să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut; 2 să predea bunul; vânzătorul este obligat să predea bunul vândut individual determinat şi existent în momentul încheierii contractului în starea în care se afla în momentul vânzării [art. 1.690 alin. (1) Cod civil]; 3. să îl garanteze pe cumpărător contra evicţiunii si contra viciilor bunului.”, se arată în motivarea încheierii ÎCCJ.
Completul a fost format inițial din judecătorii Elena Barbu și Mihail Udroiu, iar pentru că nu s-au înțeles, a intrat în complet de divergență Luminița Criștiu-Ninu. Aceasta și Udroiu au avut opinia majoritară.
