admin

Judecător cu suflet la Tribunalul Cluj în dosarul ”Fany-ARR”

Judecătorul de cameră preliminară din dosarul ”Fany-ARR” i-a aprobat șefei din ARR, Daniela Dobrilă, arestată la domiciliu, cererea de a-și însoți copilul la spital pentru o intervenție chirurgicală. Procurorul DNA s-a opus cererii. Șefa direcției licențe din cadrul Autorității Rutiere Române, Daniela Dobrilă, poate părăsi domiciliul în cursul zilei de 16 iunie pentru a-și duce copilul de 7 ani la spital. ”A picat cu bicicleta și s-a lovit la față. Și-a rupt doi dinți și este nevoie de o intervenție chirurgicală. Vă dați seama că avea nevoie de mamă la o astfel de intervenție”, a declarat Dobrilă pentru CLUJUST.ro.  Procurorul …

Citește mai mult

Cine trebuie să completeze declarație de avere

Potrivit legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate, sunt 40 de categorii de persoane care au obligația să-și declare averile anual, până la data de 15 iunie. LEGE Nr. 176 din 1 septembrie 2010  privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea  şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor  acte normative PARTEA I TITLUL I Obligaţii de integritate şi transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice CAPITOLUL I Declararea averii şi a intereselor ART. 1 (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii …

Citește mai mult

Uioreanu si-a completat în arest declaraţia de avere

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi-a completat declaraţia de avere în arestul IPJ Cluj pentru a nu încălca legea ANI. Aceasta prevede termenul de 15 iunie pentru declararea averilor de către persoanele ce exercită funcţii şi demnităţi publice. Deşi aflat în arest preventiv, Horea Uioreanu şi-a completat declaraţia chiar mai repede decât anul trecut, când a stat până în 14 iunie. Noua declaraţia de avere este datata 11 iunie şi a fost postată recent pe site-ul Consiliului Judeţean.     În ce priveşte terenurile şi clădirile, situaţia este neschimbată faţă de declaraţia din 2013. Diferenţele apar la capitolul …

Citește mai mult

Noul ”golden boy” al politicii clujene a avut în 2013 patru surse de venit, toate de la Stat!

Noul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, în vârstă de 32 de ani, cel pentru care s-au dat dispute puternice în CJ între PNL-PDL și PSD, a câștigat anul trecut bani de la Hidroserv, Electrica Furnizare, Primăria Sânmartin și Consiliul Județean. Consilierul județean PNL, Mihai Seplecan, fost Szeplekan (și-a schimbat numele anul acesta -n.red.), a fost până în primăvara anului trecut director de dezvoltare la Hidroserv, unde câștiga net, potrivit propriilor declarații, 6.000 de lei pe lună. Tot el a spus că și-a dat demisia pentru a fi solidar cu oamenii disponibilizați. Sprijinit puternic de Ludovic Orban, așa cum …

Citește mai mult

Emil Boc a devenit latifundiar…prin moștenire

Dacă în fiecare an declarația de avere a primarului Emil Boc era mai mult goală, anul acesta s-a umplut de terenuri dobândite prin moștenire. Fostul premier a moștenit cote părți din nouă terenuri localitatea Răchițele. de unde este originar. De asemenea, primarul municipiului Cluj-Napoca  a primit cotă parte dintr-o casă și o cabană de lemn tot în Răchițele. Declarația de avere depusă recent de primarul Emil Boc arată că acesta a moștenit cote de 3/20 din nouă terenuri, păduri și fânețe cu suprafețe între 5.000 și 16.000 mp. Amintim că tatăl lui Emil Boc din Răchițele, Ioan Boc, a murit …

Citește mai mult

DNA anchetează adoptarea unei legi. Actul a fost avizat și de un deputat de Cluj

Procurorul șef DNA, Laura Codruța Koveși, a declarat în emisiunea ”În linia întâi” de la TVR că în premieră există suspiciuni că s-ar fi dat bunuri unor parlamentari pentru adoptarea unei legi. Potrivit EVZ.ro, este vorba de legea pentru adoptarea OUG 94 din 2013, pentru care și-ar fi dat semnătura și un parlamentar PSD de Cluj. ”Atunci când un senator sau un deputat comite o faptă de corupţie, solicită bani sau bunuri sau alte foloase pentru a vota în un anume fel, pentru a introduce în lege un anume amendament şi comite o faptă de natură penală, atunci nu sunt …

Citește mai mult

Fostul șef teritorial ISCTR, acuzat de 42 de acte de abuz în serviciu

Vicepreședintele PNL Cluj-Napoca, Rareș Pop, demisionar din funcțiile de consilier județean și șef teritorial ISCTR, este acuzat de procurorii anticorupție de abuz în serviciu constând în nu mai puțin de 42 de acte materiale. Referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventivă arată că principala acuzație adusă lui Rareș Pop este de ”abuz în serviciu comis în formă continuată cu obținere de foloase necuvenite, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată prin Legea 187/2012 rap. la art. 297 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (42 de acte materiale, comise în perioada 2012-mai 2014)” Procuroriii DNA Cluj detaliază …

Citește mai mult

Patronul Fany i-a făcut denunț lui Rareș Pop pentru mită

Una dintre acuzațiile care i se aduce șefului teritorial ISCTR, Rareș Pop, cea de luare de mită, a pornit de la două denunțuri: al patronului firmei Fany, Ștefan Cadar și al directorului firmei, Cristian Măhălean. Banii ar fi ajuns la consiliera deputatului Elena Uioreanu. Ștefan Cadar a susținut în fața anchetatorilor că Rareș Pop (foto) i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru plata unor bunuri folosite de PNL. Surse judiciare spun că este vorba de plata unor pachete cu fructe împărțite de deputatul Elena Uioreanu în colegiul său. Încheierea de arestare preventivă a lui Pop emisă de judecătorul de drepturi …

Citește mai mult

Ce reguli trebuie să respecte presa în timpul procesului penal

Ghidul elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) arată ce acte poate primi presa și ce se poate filma în fazele de urmărire penală, de cameră preliminară și de judecată a unui proces penal. EXTRAS DIN Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii  nr. 573 din 6 mai 2014 Reguli aplicabile în PROCESUL PENAL, în faza de URMĂRIRE PENALĂ, în procedurile desfășurate ÎN FAŢA JUDECĂTORULUI DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, în …

Citește mai mult

Șeful Controlului Rutier vindea tot ce au nevoie transportatorii: tahografe, diagrame, stații….

Șeful teritorial al ISCTR, Rareș Pop, s-a retras treptat, în anii 2012 și 2013, din firmele Universal Auto Special și UAS Service la registrul comerțului, dar a uitat să-și șteargă numele și numărul de telefon de pe site-ul firmelor. Procurorii DNA Cluj susțin că tot Rareș Pop era cel care se ocupa de activitatea lor și nu soția căreia i-a cedat societățile în acte. Prima firmă a șefului teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier,  Rareș Pop, este Universal Auto Special, ce are ca principal obiect de activitate ”Activitati de testare si analize tehnice”. Pop era asociat unic …

Citește mai mult