Instanţa a întors la parchet dosarul celor 12 poliţişti de la Poliţia Rutieră Cluj, trimişi în judecată la începutul anului pentru că ar fi luat mită de la şoferi chiar şi un bax de bere. 12 agenţi de la Rutieră au fost trimişi în judecată la în luna ianuarie pentru luare de mită. După un termen de judecată, a intrat în vigoare Noul Cod de Procedură Penală, astfel că instanţa Tribunalului Cluj a decis trimiterea dosarului unui judecător de cameră preliminară: “transpune cauza pe cameră preliminară şi fixează termen pentru depunere cererilor sau excepţiilor la data de 21.03.2014″. Analiza dosarului …
Citește mai multadmin
De ce a crescut preţul iniţial al stadionului Cluj Arena
Prețul inițial al stadionului Cluj Arena a crescut cu 8,9 milioane euro. Fostul președinte al CJ Cluj Alin Tișe a explicat că lucrările adiționale au fost generate de pista de atletism, care a dus la înălțarea și îngustarea tribunelor, iar din această cauză a fost nevoie de noi dotări. Pista de atletism din jurul gazonului de pe Cluj Arena nu era prezăvută în studiul de fezabilitate, realizat pe vremea când CJ era condus de Marius Nicoară, dar a apărut în proiectul stadionului din vremea lui Alin Tișe. Potrivit acestuia, introducerea pistei a provocat modificări ale stadionului: tribune mai înalte, scune …
Citește mai multTişe face plângere penală împotriva Corpului de control al premierului
Senatorul Alin Tişe, fost presedinte al Consiliului Judetean Cluj, spune ca va depune plangere penala impotriva corpului de control al primului ministru Victor Ponta care a inceput ieri verificarea modului în care CJ Cluj a folosit banii primiti de la Guvern in perioda 2010-2011 pentru stadionul Cluj Arena. “Voi face plangere penala la parchet, la DNA. Consider ca ei sunt intr-o grava eroare sau sunt intr-o fapta penala care tine de abuz in serviciu, atata timp cat o fac in mod voluntar si nu o fac din eroare”, a declarat Alin Tişe. Tişe a explicat că doar Curtea de conturi …
Citește mai multAl doilea instructor auto prins băut în 24 de ore
Poliţişti rutieri au prins în trafic un nou instructor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, după cel găsit ieri Instructorul i-a spus elevului care era la volan să treacă pe roşu la un semafor. Controalele poliţiei din ultimele 24 de ore au făcut o nouă victimă în rândul instructorilor auto. Un instructor care era în timpul cursurilor pe strada Aurel Vlaicu a fost prins de poliţişti cu o alcoolemie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Instructorului i-a fost retras atestatul profesional, iar permisul i-a fost suspendat pentru 120 de zile, 90 pentru că era băut şi 30 pentru că a trecut …
Citește mai multDOCUMENT. Control de anvergură la Consiliul Judeţean Cluj
Corpul de control al primului ministru a început de ieri o verificare la Consiliul Judeţean Cluj cu privire la stadionul Cluj Arena. Sursele CLUJUST spun că inspectorii vor rămâne câteva zile în Cluj pentru a finaliza cercetările. Membrii Corpului de control au stat ieri opt ore la Consiliul Judeţean pentru a verifica documentele privitoare la construirea stadionului Cluj Arena şi cheltuielile legate de acest proiect. Au cerut toate documentele, începând de la studiul de fezabilitate, autorizaţia de construire şi până la recepţia lucrărilor. Corpul de control a solicitat documente de la arhitectul judeţului, Direcţia Economică, Direcţia de Investiţii, RAADPP, …
Citește mai multInstructor auto, prins băut la cursuri
Poliţiştii clujeni au depistat un instructor auto sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce efectua cursuri. Acestuia i s-a reţinut permisul de conducere, i s-a aplicat o amendă de 810 lei şi i s-a retras atestatul profesional. Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Cluj, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, au acţionat astăzi pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere. Au fost vizate, cu precădere, activităţile derulate de către instructori din cadrul şcolilor de şoferi care nu respectă normele rutiere în trafic. Politistii au avut în vedere şi respectarea de către aceştia a metodologiei de …
Citește mai multPatria Credit despre executarea bătrânilor: ”regretabilă eroare de procesare”
După patru ani în care a terorizat cu somații mai mulți bătrâni, Patria Credit susține că a suspendat procedurile de executare după începerea urmăririi penale a fostei angajate acuzate de delapidare și că într-un singur caz a emis somație pe parcursul procesului penal dintr-o ”regretabilă eroare de procesare”. Detalii despre cazul bătrânilor din Iclod AICI. Avocata a doi bătrâni executați silit nu este de aceeași părere și spune că s-a încercat pe toate căile executarea păgubiților în timpul urmăririi penale a fostei angajate Patria Credit. Executarea silită a fost oprită prin hotărâri judecătorești. Ca urmare a articolului din 2 august, …
Citește mai multLocotenentul protestatar, reintegrat in Armata de instanta
Locotenentul de la Campia Turzii care a protestat in uniforma in Piata Universitatii din Bucutesti in ianuarie 2012 a fost reintegrat in Armata. Alexandru Gheorghe fusese trecut in rezerva ca urmare a protestului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în iulie, printr-o sentinţă definitivă, reintegrarea lui Alexandru Gheorghe în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naţionale, care este obligat să-i plătească locotenentului salariile începând cu data trecerii în rezervă şi până la reintegrarea efectivă. Minuta Deciziei nr. 3117/02.07.2014: Admite recursul declarat de reclamantul Gheorghe Alexandru împotriva sentintei civile nr. 5491 din 2 octombrie 2012 a Curtii de Apel …
Citește mai multFOTO. Ce cabană și-a ridicat Uioreanu cu peste 41.000 euro
Președintele CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, și-a ridicat o cabană într-o zonă selectă, chiar pe malul lacului Tarnița, cu plajă la scară. Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că Uioreanu a cheltuit peste 41.000 de euro pentru edificarea cabanei. Deși este soare și numeroși clujeni merg să se răcorească la lacul Tarnița, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, nu se poate bucura de cabana pe care o deține pe malul lacului deoarece este la ”răcoare” la Gherla. Vecinii spun că singura care a mai trecut în ultima vreme pe la cabană este mama lui Uioreanu. Procurorii DNA …
Citește mai multBătrâni executați silit de Patria Credit pentru credite false
Mai mulți bătrâni din comuna Iclod, județul Cluj, au fost executați silit de către Patria Credit IFN pentru că nu și-au plătit creditele. Numai că bătrânii nu au știut de creditele luate pe numele lor de către o fostă angajată Patra Credit și o altă femeie din satul lor. Cele două sunt trimise în judecată pentru înșelăciune din ianuarie, dar păgubiții încă primesc notificări de executare silită de la instituția financiară nebancară. Opt bătrâni din satul Orman, comuna Iclod, au ajuns la capătul răbdării. Oamenii, unii trecuți de 80 de ani, au fost bombardați în ultimii doi ani cu somații …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.