Grădina pentru care regia Consiliului Județean a plătit circa 30.000 de euro în 2011-2012 a fost amenajată de firma unui consilier local PNL din Gilău. Deși ați putea crede că este o grădină de vis cu așa investiție din bani publici, acum locul este mai mult în paragină. Contractele au fost semnate când la conducerea CJ era Alin Tișe (PDL), iar la RAADPP era director Mircea Avram, omul pus din nou în funcție de PDL. Beneficiarul contractelor este un susținător al liberalului Mihai Seplecan, care în ultima vreme este apropiat de PDL…oficial. Într-un articol anterior, v-am prezentat mai multe contracte …
Citește mai multadmin
Nașul ”cârtiței” de la DNA Cluj, urmărit penal
Senatorul PSD Alexandru Cordoș este urmărit penal de către procurorii DNA pentru favorizarea făptuitorului. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de senatorul Alexandru Cordoș, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Potrivit procurorilor, în cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2014, suspectul Cordoș Alexandru a ajutat persoanele cercetate de procurorii anticorupție, într-un dosar penal, avertizându-le că le sunt interceptate convorbirile telefonice. Aceste informații le-a aflat de la finul său, ofițerul de poliție judiciară Tătar Valentin care, …
Citește mai multFondatorul Teatrului de balet din Cluj, trimis în judecată
Regizorul Ilie Alexandru Wolff, fondatorul Teatrului de balet din Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată pentru că i-a cerut unei tinere să execute un salt de la înălțime, fără a-i pune la dispoziție mijloace de siguranță. Tânăra minoră a căzut și a rămas paralizată, fiind acum într-un scaun cu rotile. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ilie Alexandru Wolff, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: Inculpatul, în calitate de organizator şi …
Citește mai multLux pe bani publici: Locuri de fumat de 8.000 de euro la o regie a CJ Cluj
Achiziții supraevaluate și lux pe bani publici la o regie a Consiliului Județean (CJ) Cluj. Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) a cheltuit peste 8.000 de euro pentru amenajarea in curtea institutiei a două locuri pentru fumat. Alti 4.000 de euro au mers pentru panoul cu numele regiei de la poartă. Un gărduleț de la o clădire din Gheorgheni a RAADPP a costat circa 8.000 de euro. Amenajarea unei grădini de la o altă clădire a regiei din Andrei Mureșanu a costat aproape 30.000 de euro. Directorul care a condus regia acum 2 ani, cand s-au …
Citește mai multConstructorii de pe Măceșului fug de instanțele clujene
Constructorii blocurilor de pe strada Măceșului, împotriva cărora locuitorii de la case au protestat de mai multe ori, au reușit să strămute din Cluj procesul în care peste 40 de oameni au cerut anularea autorizațiilor de construire și a planului urbanistic zonal. Mai au un proces la Cluj, în care prefectul a atacat autorizațiile și hotărârea de Consiliu Local care a stat la baza lor. După șase termene de judecată, procesul în contencios început în februarie de locuitorii străzii Măceșului, din zona Bună Ziua, pentru anularea actelor emise de primăria Cluj-Napoca a fost strămutat la Tribunalul Maramureș. Decizia de strămutare a …
Citește mai multMormane de moloz, depozitate clandestin în Bună Ziua
Un teren privat, lăsat de izbeliște, din cartierul Bună Ziua s-a transformat în loc de depozitare a resturilor de la construcții și săpături. Mormanele de moloz vor acoperi în curând pârâul care trece pe lângă teren. Mormanele sunt pe un teren cu intrare de pe strada Măceșului, în spatele restaurantului Da Vinci. Vecinii din zonă au luat legătură cu patronul restaurantului, Septimiu Pop, care construiește o clădire în zonă, dar acesta le-a spus că nu are nicio legătură cu deșeurile. În cursul zilei de sâmbătă, 9 august, un locatar de pe strada Măceșului a fotografiat camioane încărcate cu pământ care …
Citește mai multEroii de la Revoluție, călcați în picioare de huligani
Placa comemorativă pentru eroii de la Revoluție morți în zona fostului hotel Astoria, de pe strada Horea, a fost spartă în bucăți de către persoane necunoscute. Bucăți din placa comemorativă a eroilor de la Revoluție zăceau pe asfalt în zona Astoria în noaptea de 9 spre 10 august. Muncitorii care reparau în zonă o conductă de apă au spus că au găsit placa spartă în dimineața zilei de sâmbătă, când au început lucrul. ”Am găsit-o sparte de dimineață. Probabil au spart-o noaptea unii care au ieșit beți de la club”, a spus șeful de șantier. În apropiere este clubul de …
Citește mai multDe ce sunt ținuți in arest preventiv Uioreanu, Bene și Pogăcean. MOTIVARE
Judecătorul de cameră preliminară amintește în motivare de Bica și Apostu. Uioreanu &CO sunt ținuți în arest preventiv căci „o altă măsură preventivă nu este plauzibilă că ar fi eficientă tocmai datorită experienței acestora în aranjarea lucrurilor subterane, feriți de privirile celorlalți.”, potrivit judecătorului. Extrase din motivarea Încheierii penale din 29 iulie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj ”S-a subliniat că temeiul de arestare avut în vedere este acuzația de comitere a unor infracțiuni de corupție – acuzație care nu s-a modificat, aşa cum chiar apărătorii inculpatului au arătat, alături de constatarea faptului că …
Citește mai multDOCUMENT. Minuta sentinţei în procesul ICA-Voiculescu are câteva pagini
Minuta sentinţei definitive în procesul ICA-Voiculescu se întinde pe câteva pagini şi arată exact încadrarea juridică a inculpaţilor şi numeroasele imobile şi sume de bani confiscate de la familia Voiculescu. Pronunţarea sentinţei în sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a durat circa o oră. Solutia pe scurt: Decizia penala.888/A În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p. admite apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanţii inculpaţii Voiculescu Dan, Popa Corneliu, Sandu Jean Cătălin, Mencinicopschi Gheorghe, Pantiş Sorin, Săvulescu Vlad Nicolae, Pop …
Citește mai multÎncă o condamnare pentru un “greu” apărat de Gheorghiţă Mateuţ
Mogulul media, Dan Voiculescu, apărat de celebrul avocat Gheorghiţă Mateuţ, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul “ICA”. Potrivit anchetatorilor, Voiculescu a adus un prejudiciu de 60 de milioane de euru Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Foşti clienţi ai avocatului Gheorghiţă Mateuţ, prefesor de drept penal la Facultatea de Drept a UBB Cluj, condamnaţi definitiv la pedepse cu executare: Sorin Apostu – 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru mită de 127.000 de euro Radu Bica – 5 ani de închisoare pentru o mită de 10.000 de euro Adrian Năstase …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.