Judecătorul și profesorul clujean Mircea Ștefan Minea a scris o opinie separată distrugătoare cu privire la OUG 13 în Decizia Curții Constituționale a României prin care a fost respinsă ca devenită inadmisibișă excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatului Poporului.
”Pentru ”îndreptarea” Codului penal au fost depuse la Parlament, anterior adoptării ordonanței criticate, proiecte de lege consacrate înlăturării neajunsului menționat; de asemenea, este de reținut faptul că transpunerea directivei europene nu era urgentă, termenul final indicat în cuprinsul ei fiind anul 2018.”, arată judecătorul CCR Mircea Minea în opinia separată pe care o redăm în continuare:
”În dezacord cu soluția adoptată cu majoritate de voturi, considerăm – prin punctul de vedere pe care îl vom prezenta – că în speța dedusă judecății n-ar fi trebuit să se evite totalmente verificarea constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017, întrucât prin excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, instanța de control constituțional este investită să exercite un control abstract de constituționalitate.
Cunoscând (și recunoscând) consistența, constanța și valoarea jurisprudenței anterioare a Curții Constituționale, apreciem – totuși – că aceasta nu acoperă toate situațiile juridice care se pot ivi în planul complex al vieții sociale, politice și juridice. Astfel, speța de față prezintă unele particularități care oferă prilejul unei analize distincte de cea care se face, în mod obișnuit, în cazul excepțiilor de neconstituționalitate.
În prezentul dosar, starea de fapt obliga Curtea să aibă în vedere împrejurarea că, la data sesizării (3 februarie 2017), actul normativ care forma obiectul criticilor de neconstituționalitate era în vigoare, abia la data de 5 februarie 2017 fiind abrogat prin Ordonanța de urgență nr.14/2017. Așa fiind, la data soluționării excepției de neconstituționalitate – 9 februarie 2017 – Curtea ar fi trebuit să constate că a fost investită să verifice constituționalitatea unei ordonanțe de urgență aflată în vigoare, dar care – ulterior, dar înainte de termenul stabilit pentru judecată – a fost abrogată.
În aceste condiții, trebuie să distingem între momentul când Curtea a fost sesizată (de către Avocatul Poporului care a formulat atât critici extrinseci cât și intrinseci prin raportare la dispozițiile art.115 alin.4, art.1 alin.3 și 5, art.16 alin. 1, 2, și 3, art.147 alin.4 și art. 11 alin.1 și 2 din Constituție) și momentul când Curtea a purces la analiza excepției de neconstituționalitate.
Cu privire la criticile intrinseci, într-adevăr, Curtea nu se mai putea pronunța, motivat de faptul ieșirii actului normativ din fondul activ al legislației, fără ca el să producă în continuare efecte juridice cuantificabile. Într-o asemenea situație, nefiind aplicabile prevederile Deciziei nr.766/2011 a Curții Constituționale, analiza fondului (conținutului) reglementării a devenit inadmisibilă.
Referitor însă la criticile extrinseci, Curtea ar fi trebuit să le analizeze și să se pronunțe dacă ordonanța de urgență a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor constituționale incidente.
Ordonanța de urgență nr.13/2017 fiind în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, premisa analizei instanței de contencios constituțional, aceea ca actul normativ să fie în vigoare ori să fi făcut parte din dreptul pozitiv, era îndeplinită Controlul abstract de constituționalitate poate avea ca obiect și un act normativ care a ieșit din vigoare până la data soluționării excepției de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului, dacă se raportează la critici extrinseci care privesc modul său de adoptate. Motivarea Curții, bazată pe jurisprudența anterioară, potrivit căreia un act normativ abrogat nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, este excesiv de formalistă. Așa cum am arătat deja, în speța dedusă controlului de constituționalitate soluția legislativă nu mai subzista la data judecării cauzei și din acest motiv excepția a devenit inadmisibilă, dar numai sub aspectul verificării temeiniciei criticilor intrinseci (care vizau fondul reglementării).
Constituția României statuează prin art.1 că România este stat de drept (alin.3, prima teză), că statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor (alin.4) și că respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie (alin.5). În același timp, Constituția stabilește clar condițiile în care pot fi adoptate ordonanțele de urgență: conform art.115 alin.4 ”Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementată nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora”. În aceste condiții, Curtea Constituțională – garantul supremației Constituției (potrivit art.142 alin.1 din Legea fundamentală) – nu poate neglija verificarea constituționalității unei ordonanțe de urgență cu care a fost sesizată direct de Avocatul Poporului (și care critică în primul rând adoptarea respectivului act normativ cu încălcarea dispozițiilor art.115 alin.4 din Constituție).
În legătură cu cerințele care trebuie întrunite pentru ca Guvernul să poată adopta, conform art.115 alin.4 din Constituție, o ordonanță de urgență, se impune a sublinia că ceea ce se susține în Preambulul OUG nr.13/2017 (și anume că situația extraordinară și urgența adoptării reglementării au fost impuse de nevoia punerii de acord a unor dispoziții din Codul penal cu deciziile Curții Constituționale, precum și a punerii de acord a Codului de procedură penală cu Directiva 2016/343/UE) nu este real, întrucât pentru ”îndreptarea” Codului penal au fost depuse la Parlament, anterior adoptării ordonanței criticate, proiecte de lege consacrate înlăturării neajunsului menționat; de asemenea, este de reținut faptul că transpunerea directivei europene nu era urgentă, termenul final indicat în cuprinsul ei fiind anul 2018.
Așadar, cum nici la data și nici în perioada de timp dinaintea adoptării OUG nr.13/2017 nu a existat o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată și ținând seamă de faptul că necesitatea adoptării de urgență a ordonanței nu a fost explicată și dovedită credibil în cuprinsul actului normativ, Curtea ar fi trebuit să constate că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 a fost adoptată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.115 alin.4 din Constituție.”
(Art.115 alin.(4) din Constituție – Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.)
Și judecătoarea Livia Doina Stanciu, fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a făcut opinie separată. O puteți citi mai jos, alături de motivarea deciziei.