fbpx

Univers T – primul hotel din Cluj cu staţie de încărcare a autovehiculelor electrice

Complexul hotelier Univers T S.A., societate comercială aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a luat decizia de a amenaja în perioada imediat următoare, în parcarea proprie, o staţie de încărcare pentru maşinile electrice.

Reprezentând o premieră pentru hotelurile din Cluj, iniţiativa implementării acestui proiect a pornit de la ideea de a veni în sprijinul turiştilor care aleg să se cazeze în complexul hotelier Univers T, oferind clienţilor posesori de automobile eco oportunitatea de a beneficia, în mod gratuit, de avantajele acestei tehnologii ultramoderne.

,,Marele merit al proiectului propus de echipa managerială a Univers T este legat atât de preocuparea pentru un mediu curat şi pentru tehnologiile nepoluante cât, mai ales, acela de a fi în ritm cu ultimele tendinţe sau chiar cu un pas înaintea celorlalţi operatori din domeniu”, a declarat preşedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tişe.

Managementul Univers T preconizează ca serviciile de reîncărcare electrică ce urmează a fi oferite în mod gratuit clienţilor posesori de autoturisme electrice să contribuie la atragerea unui număr suplimentar de clienţi, cu atât mai mult cu cât se previzionează ca în viitorul apropiat automobilele electrice să fie din ce în ce mai utilizate. În acelaşi timp, numărul hotelurilor din ţară care oferă deja clienţilor un asemenea serviciu este unul extrem de redus.

În momentul de faţă hotelul Univers T dispune de o parcare proprie cu o capacitate de circa 80 de locuri, accesibilă atât autoturismelor cât şi autocarelor cu turişti.

Comments

comentarii

Realitatea Plus a fost amendată de CNA cu 20.000 de euro pentru că l-a lăsat pe Călin Georgescu să propage o teorie a războiului.... Citește mai mult
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu, a fost scos încătuşat, duminică seară, din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, după mai multe ore de audieri.... Citește mai mult

Lasă un răspuns