JURISPRUDENȚĂ

Șoferul de TIR care a provocat accidentul în care a murit o tânără avocată și fetița ei, condamnat definitiv pentru omor! 16 ani închisoare

Inconștiența criminală a unui șofer de TIR, care a dus la decesul tinerei avocate Diana Gușan și a fetiței ei de 1 an și 10 luni, a fost pedepsită definitiv cu 16 ani de închisoare, fapta lui fiind considerată din punct de vedere juridic omor calificat. Curtea de Apel Pitești a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, a respins apelurile declarate de inculpat şi părţile civile și a menținut sentința Tribunalului Argeș. Motivarea CA Pitești: ”Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existența …

Citește mai mult

Motivarea Curții de Apel București în ce privește achitarea post-mortem și nu încetarea procesului

Judecătoriii Curții de Apel București explică în motivarea deciziei de ce au optat pentru achitarea fostului polițist Dan Hosu, decedat în februarie, și nu pentru încetarea procesului față de defunct. Judecătoarele CAB Sabina-Daniela Adomnitei si Liana-Nicoleta Arsenie l-au achitat post-mortem pe Hosu pentru faptele de instigare la accesarea ilegala a unui sistem informatic si instigare la folosirea de informatii nedestinate publicitatii, pentru care politistul fusese condamnat la fond la 3 ani de inchisoare cu suspendare, CAB mentinand achitarea primei instante pentru trafic de influenta si dare de mita. Judecatoarea Claudia Jderu a fost de acord cu achitarea luiHosu pentru faptele …

Citește mai mult

Mama unui șofer ”bizon” condamnat pentru că a ucis doi oameni a cerut revizuire invocând video YouTube și comentarii de pe rețele

Mama unui șofer condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru că provocat un accident pe centura Vâlcele-Apahida în care au murit doi tineri de 22 și 31 de ani a cerut revizuirea sentinței invocând un video de pe YouTube cu mașina victimelor și comentarii de pe rețelele sociale despre șoferul decedat. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. ”În calitate de membru de familie (mamă) al persoanei condamnate ….. a solicitat revizuirea laturii penale a Sentinţei penale nr. ../21.12.2021 şi a Deciziei penale nr. ../A/30.06.2022 şi pronunţarea unei noi hotărâri de achitare a persoanei condamnate sau, în subsidiar, de condamnare …

Citește mai mult

Cum a câștigat un șofer anularea procesului verbal prin care rămânea fără permis 3 luni pentru viteză

Un șofer sancționat în Cluj pentru că a depășit cu mai mult de 50km/h viteză maximă admisă pe un sector de drum a câștigat în instanță anularea procesului verbal prin care rămânea fără permis 90 de zile și plătea o amendă piperată. Motivul anulării a fost că în înregistrarea video mai apar trei autovehicule pe lângă cel condus de șoferul sancționat și nu se poate spune cu certitudine că viteza din procesul verbal îi aparține. Starea de fapt: ”La data de 03.12.2022, orele 10:28, în timp ce conducea autoturismului marca Toyota cu număr de înmatriculare ## ## ### pe DN1C …

Citește mai mult

Un fost primar achitat în dosar DNA a câștigat în civil cheltuieli de judecată de peste 100.000 lei împotriva Statului

Tribunalul București a obligat Statul Român să-i achite fostului primar din Bacău, Romeo Stavarache, peste 100.000 de lei, reprezetând cheltuielile de judecată pe parcursul procesului de 3 ani într-un dosar DNA în care a fost trimis în judecată și achitat. Minuta Tribunalului București: ”Admite in parte cererea. Obliga paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor la plata catre reclamantul Stavarache Romeo a sumei de 101.462 lei, reprezentand cheltuieli de judecata aferente dosarului penal nr. 1590/110/2014. Respinge in rest ca neintemeiata cererea. In temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedura civila, obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 3134,24 lei cu …

Citește mai mult

Clemență de la CA Cluj pentru un avocat prins băut la volan, deși a negat caracterul infracţional al faptei

Un avocat din Baroul Cluj, care acum lucrează la Comisia Europeană, a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 6.000 lei pentru că a condus băut și a lovit o altă mașină parcată. ”Un motiv în plus pentru aplicarea unei pedepse cu amenda penală este şi faptul că inculpatul lucrează în străinătate, astfel că ar fi împovărătoare executarea unor obligaţii corelative unei soluţii de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.”, se arată în motivarea Curții de Apel Cluj. Sentința a fost atacată cu apel, dar se judecă la Înalta Curte. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă …

Citește mai mult

Un alt complet de la Curtea de Apel Cluj l-a lăsat pe un arestat preventiv la înmormântare

Aceeași instanță, spețe similare, completuri diferite, decizii diferite. La câteva zile distanță de la decizia prin care judecătorii Oana Ivanciuc și Valentin Marian de la Curtea de Apel Cluj au hotărât că e inadmisibilă cererea unui arestat preventiv de a participa la o înmormântare, completul format din experimentatele judecătoare Simona Trestian și Georgiana Fărcaş-Hîngan a admis o astfel de cerere! ”Soluția pe scurt: ”In temeiul art. 8 si 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului coroborat cu art. 16, art. 20, art. 21 si art. 26 din Constitutia Romaniei admite cererea formulata …

Citește mai mult

Cum a fost desființată hotărârea prin care li s-a permis unor inculpați arestați preventiv să meargă la o înmormântare

Judecătorii Oana Ivanciuc și Valentin Marian au motivat decizia prin care i-au desființat hotărârea judecătorului Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj, considerând că cererea inculpaților arestați preventiv era inadmisibilă. Ghica le-a admis prin hotărâre executorie, în baza CEDO, să participe la înmormântarea tatălui vitreg. În temeiul art. 8 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului coroborat cu art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 şi art. 26 din Constituţia României şi art. 203 alin. (6) din C. proc. pen., judecătorul de la Tribunalul Cluj a admis cererile formulate de inculpaţii …

Citește mai mult

Un judecător celebru care vrea la ÎCCJ a respins o recuzare chiar dacă judecătorul i-a fost client avocatului

Judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea, cunoscut pentru cărțile de drept penal după care învață mulți studenți, s-a înscris din nou la concursul de promovare la Înalta Curte, după ce în 2022 s-a retras, iar în 2021 a picat interviul. În acest context, am primit pe e-mail o motivare halucinantă de respingere a unei cereri de recuzare dintr-un dosar de la Tribunalul Bihor. Judecătorul Udroiu a considerat că nu este nicio problemă că un avocat din acel dosar este acuzat de infracțiuni asupra judecătorului din dosar și că acesta din urmă i-a fost client! Redăm motivarea Încheierii …

Citește mai mult

Detaliile unui caz uluitor: Preot psiholog de 82 de ani, condamnat la închisoare pentru șantajarea unei tinere doctorițe cu care a avut relație

Un ”parapsiholog”, care este la bază preot, ce oferea consultanță la televiziuni acum câțiva ani, se află în închisoare, unde ispășește o pedeapsă de peste 4 ani de închisoare pentru șantaj. Pedeapsa rezultată s-a cumulat din două dosare penale de același tip. În al doilea dosar, victima este o tânără doctoriță de la un spital de copii din Capitală. Aceasta a fost șantajată cu fotografii compromițătoare și amenințată cu moartea. ”În baza art. 96 alin. 5 din Codul penal raportat la art. 43 alin. 2 din Codul penal s-a adăugat la pedeapsa anterioară neexecutată de 2 ani închisoare , pedeapsa …

Citește mai mult