admin

Membru UNJR despre durata anchetelor DNA: ”Merită o analiză specială a cauzelor acestor întârzieri”

Membru în consiliul director al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătoarea Dana Gîrbovan de la Curtea de apel Cluj susține, într-un interviu pentru ziare.com, că trebuie făcută o analiză asupra întârzierilor din unele dosare DNA pentru a se identifica factorii care au dus la scurgerea unei durate îndelungate între comiterea presupusei fapte și cercetarea sa. Magistratul mai spune că Guvernul trebuie să facă eforturi pentru recuperarea prejudiciilor din cauzele de corupție. Dana Gîrbovan este purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Cluj și a fost primul președinte al UNJR, înființată în 2007. Actual membru în consiliul director UNJR, …

Citește mai mult

Primăria și-a săpat groapa în Cartierul Tineretului. Acum dă bani la avocați să o salveze

Afacerea Cartierul Tineretului se dovedește a fi tot mai păguboasă pentru Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pe lângă că nu s-a construit nicio locuință după nouă ani de la semnarea contractului de asociere cu Polus Real Estate, primăria este pe cale să piardă 100 de hectare de teren și dă bani la avocați să o salveze. Două instanțe au decis deja dizolvarea societății Cartierul Tineretului SRL, care ar fi fatală pentru primărie. Aceasta mai are calea de atac a recursului, dar pregătește deja demersurile juridice în cazul lichidării patrimoniului societății. Consiliul Local s-a asociat în 2006, pe când era primar …

Citește mai mult

Baze de date de la Consiliul Județean, distruse irecuperabil

Baze de date cu documente importante de la Consiliul Județean (CJ) au fost distruse irecuperabil în urma unui atac informatic la site-ul instituției. Nici după trei luni de la atacul hackerilor, specialiștii IT de la CJ nu au reușit să urce înapoi pe site declarații de avere, hotărâri ale forului județean din anii precendenți sau anunțuri de atribuire de la licitații. Reprezentanții Consiliului spun că se lucrează la remediera problemei. ”La sfârşitul anului 2014 a avut loc un atac informatic asupra website-ului oficial Consiliului Judeţean Cluj, ocazie cu care o mare parte dintre bazele de date (documente, fotografii, anunţuri, formulare, …

Citește mai mult

Amenzi de la Antifraudă, reduceri de mii de lei de la instanță

Un sfert din societățile care au contestat amenzile de la Direcția Regională Antifraudă la Judecătoria Cluj-Napoca au obținut reduceri semnificative, chiar și de 15.000 de lei. Judecătorii arată că inspectorii antifraudă dau amenzi spre maxim chiar și celor care sunt la prima abatere. Nicio plângere nu a fost admisă însă în întregime. La Judecătoria Cluj-Napoca au fost înregistrate până acum 41 de plângeri contravenționale împotriva Direcției Regionale Antifraudă 6 Oradea, primele în decembrie 2013. Ultimele 13 plângeri sunt depuse în perioada martie aprilie anul curent. Din totalul plângerilor, zece au fost respinse, două declinate la alte instanțe și opt au …

Citește mai mult

Judecător-membru CSM: ”Am sesizat judecători care se cred zei, care șterg pe jos cu părțile sau cu avocații”

Judecătorul Cristi Danileț, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), susține că a întâlnit judecători care se consideră un fel de zei, procurori care poartă război cu avocații și avocați care se războiesc și cu judecătorul și cu procurorul în sala de judecată. În opinia membrului CSM, problemele pleacă de la lipsa de politețe și respect, componente ale eticii juridice, despre care spune că nu se studiază în facultățile de Drept din România. La două facultăți de Drept din Cluj există cursuri opționale de etică. Judecătorul-membru CSM Cristi Danileț a criticat dur comportamentul unor magistrați pe site-ul partener avocatura.com,  ”Uneori …

Citește mai mult

Curtea de Apel a decis: Alegeri pentru Consiliul Județean Cluj

Curtea de Apel Cluj a obligat Guvernul să organizeze alegeri pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Sentința poate fi atacată cu recurs. Secția de contencios a Curții de Apel Cluj a admis acțiunea PNL Cluj împotriva Guvernului reprezentat prin primul-ministru Victor Ponta. Soluția pe scurt: ”Admite acţiunea formulată de PNL-Filiala Cluj în contradictoriu cu pârâtul Guvernul Romaniei. Obligă pârâtul să efectueze operaţiunile prevăzute de lege în vederea stabilirii datei desfăşurării alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de …

Citește mai mult

Ochiu Mic a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni

Tudor Vancea, zis Ochiu Mic, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. A scăpat de acuzație de conducere cu o alcoolemie mai mare decât limita prevăzută de lege. Vancea este cel care în 22 februaria a intrat cu bolidul său într-un taximetru pe Calea Turzii, șoferul acestuia fiind rănit grav. Prin rechizitoriul emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 02.04.2015, s-a dispus – trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Vancea Tudor Dan pentru săvârşirea infracţiunilor de …

Citește mai mult

Contestația DNA respinsă. Uioreanu și Pogăcean se pot plimba prin județ, Bene, prin țară

Curtea de Apel Cluj a respins astăzi contestația DNA Cluj împotriva schimbării măsurii preventive în cazul lui Uioreanu, Pogăcean și Bene. De asemenea, a fost admisă contestația avocatului lui Bene. Oficial, de astăzi, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu se poate plimba din nou prin județ, fiind sub control judiciar. Curtea de Apel Cluj a respins contestația DNA Cluj la schimbarea arestului la domiciliu dispusă de instanța de fond la începutul săptămânii. ”Momentan îl astept pe fiul cel mic care vine la min. Mâine o să ies cu el undeva că până acum numai in curte am stat. …

Citește mai mult

Revizuire după 13 ani în cazul crimei din lift. A fost citat tatăl studentei ucise

Instanța Tribunalului Cluj a început astăzi judecarea revizuirii dosarului crimei din 2001, când o studentă a fost ucisă în liftul blocului din Mărăști în care locuia. La termenul următor a fost citat tatăl tinerei. Instanța a admis cererea de revizuire în urma denunțului altui bărbat care susține că a comis crima. Florin Emanuel Bodrog, un bărbat în vârstă de 34 de ani, condamnat în 2002, la 19 ani de închisoare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. Acum el are parte de revizuirea dosarului, după ce la începutul anului, un alt bărbat, Adrian Pop, s-a prezentat la parchet și a susținut că …

Citește mai mult

Memoriul părinților împotriva învățătoarei care le-a terorizat copiii: ”trăiesc cu frică” ÎNREGISTRĂRI terifiante

Câțiva părinți au depus un memoriu la Inspectoratul Școlar Cluj, încă din 18 martie, prin care semnalează că o învățătoare le înjosește copiii de clasa I, urlă la ei și îi jignește, la care au atașat înregistrări audio care dovedesc cele susținute. Este vorba chiar de șefa de catedră a învățătorilor din Liceul de Muzică ”Sigismund Toduță” din Cluj, Monica Chiorean. Conducerea școlii nu a luat nicio măsură, iar șeful Inspectoratului Școlar Cluj, Valentin Cuibus, a auzit abia astăzi înregistrare cu învățătoarea groazei. Părinții iau în calcul o plângere penală, în funcție de răspunsul de la inspectoratul școlar. Invățătoarea Monica …

Citește mai mult