În dosarul DNA apar numele vicepreședintelui CJ Cluj, Ioan Oleleu, și consilierului județean Remus Lăpușan, ambii membri PSD de vază. Cei doi au fost luați la ochi de procurorul șef DNA Cluj, Elena Botezan, care s-a sesizat din oficiu în ianuarie cu privire la grupurile de interese din Consiliul Județean Cluj. Potrivit actului se sesizare, grupul Oleleu-Lăpușan a intrat în conflict cu grupul Uioreanu-Răzvan Pop în decembrie 2013, pentru atribuirea traseelor de transport. PSD-iștii ar fi susținut Alis Group, iar Uioreanu-Pop societatea Fany. Surse judiciare au dezvăluit pentru CLUJUST.ro că ancheta DNA Cluj în cazul Uioreanu i-a vizat și pe …
Citește mai multTag Archives: uioreanu
Arest prelungit pentru Uioreanu. A invocat probleme medicale
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj a menţinut starea de arest preventiv a preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Avocaţii acestuia au invocat in instanţă problemele medicale pentru care a fost internat la Spitalul Penitenciar Dej. Are o problema de nevralgie la mana dreapta. O problema care se agraveaza pe zi ce trece, nu si-o poate misca. A stat internat circa 2 saptamani in Spitalul Penitenciar Dej, timp in care i s-au facut analize, radiografie si i s-au dat cateva calmante. Nu exista proceduri pentru aceasta afectiune care sa poate fi aplicate la Spitalul Penitenciar din Dej”, a declarat …
Citește mai multPrefectul a atacat în contencios desemnarea lui Seplecan ca președinte CJ Cluj
Prefectul de Cluj Gheorghe Vușcan a atacat în contencios administrativ trei hotărâri de Consiliu Județean prin care a fost revocat vicepreședintele CJ Ioan Oleleu (PSD), a fost ales vicepreședinte Mihai Seplecan (PNL) și a fost desemenat acesta din urmă se exercite atribuțiile de președinte cât este suspendat Horea Uioreanu. Și în luna iunie prefectul a atacat două HCJ pe aceeași temă. Procesul are termen de judecată în septembrie. Prefectul Judeţului Cluj a atacat în contencios administrativ Hotărârile Consiliului Judeţean Cluj nr.183/31.07.2014, nr. 184/31.07.2014, respectiv nr. 185/31.07.2014, solicitând instanţei de judecată anularea acestora, ca fiind nelegale. Acţiunea a fost înregistrată la …
Citește mai multDe ce sunt ținuți in arest preventiv Uioreanu, Bene și Pogăcean. MOTIVARE
Judecătorul de cameră preliminară amintește în motivare de Bica și Apostu. Uioreanu &CO sunt ținuți în arest preventiv căci „o altă măsură preventivă nu este plauzibilă că ar fi eficientă tocmai datorită experienței acestora în aranjarea lucrurilor subterane, feriți de privirile celorlalți.”, potrivit judecătorului. Extrase din motivarea Încheierii penale din 29 iulie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj ”S-a subliniat că temeiul de arestare avut în vedere este acuzația de comitere a unor infracțiuni de corupție – acuzație care nu s-a modificat, aşa cum chiar apărătorii inculpatului au arătat, alături de constatarea faptului că …
Citește mai multFOTO. Ce cabană și-a ridicat Uioreanu cu peste 41.000 euro
Președintele CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, și-a ridicat o cabană într-o zonă selectă, chiar pe malul lacului Tarnița, cu plajă la scară. Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că Uioreanu a cheltuit peste 41.000 de euro pentru edificarea cabanei. Deși este soare și numeroși clujeni merg să se răcorească la lacul Tarnița, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, nu se poate bucura de cabana pe care o deține pe malul lacului deoarece este la ”răcoare” la Gherla. Vecinii spun că singura care a mai trecut în ultima vreme pe la cabană este mama lui Uioreanu. Procurorii DNA …
Citește mai multUioreanu, Bene și Pogăcean rămân după gratii
Președintele suspendat CJ Cluj Horea Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean rămân în arest preventiv. Curtea de Apel Cluj a respins contestațiile celor trei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunal din 22 iulie. După trimiterea în judecată a celor trei, judecătorul de cameră preliminată a prelungit starea de arest preventiv cu 30 de zile. Uioreanu, Bene și Pogăcean sunt încarcerați la Penitenciarul Gherla la secția pentru arestați preventiv. Cei trei au fost arestați în 29 mai și sunt judecați pentru fapte de corupție. Dosarul se află în cameră preliminară, procedură în care avocații …
Citește mai multUioreanu, Bene și Pogăcean, ținuți în arest preventiv
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a menținut starea de arest preventiv pentru Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Cei trei au fost trimiși în judecată în 23 iunie, alături de consilierul județean Ioan Petran și directorul UTI, Gabriel Davidescu, cu toții acuzați de fapte de corupție. Ultimii doi sunt în libertate. Imediat după trimiterea rechizitoriului la camera preliminară a fost verificată măsura arestului preventiv, iar astăzi măsura a fost menținută pentru încă 30 de zile. Hotărârea poate fi contestată la un judecător de de la Curtea de Apel Cluj. ”Noi am solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu …
Citește mai multToți oamenii președintelui Uioreanu. SCHEMA GRAFICĂ
CLUJUST.ro vă prezintă în premieră o schemă grafică cu toate legăturile președintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, ce reies din ancheta penală de la DNA. Cine, cu cât și pentru ce a cotizat, a vrut sau urma să cotizeze. Evidența electronică a banilor ținută de Răzvan Pop (foto), fostul șef de cabinet al președintelui arestat al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, declarația de martor a aceluiași Pop și interceptările DNA au scos la iveală conexiunile pe care le avea Uioreanu între afaceriști și politicieni. Dintre aceștia, doi oameni de afaceri, Ioan Bene și Vasile Pogăcean, sunt arestați preventiv și trimiși în …
Citește mai multCJ Cluj poate pierde banii europeni pentru drumul Răchițele-Ic Ponor
Directorul de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Mariana Rațiu, a declarat astăzi că dacă se constată prin sentință judecătorească că este vorba de fraudă la lucrările pe drumul Răchițele-Ic Ponor, atunci instituția poate pierde toții banii europeni primiți pentru proiect, dar atunci se va îndrepta împotriva constructorului pentru recuperarea banilor. Între timp, Tribunalul a dispus rezilierea contractului de execuție a drumului și a oferit constructorului 3,3 milioane lei, garanția de bună execuție. Un drum turistic de 20 de kilometri din Munții Apuseni, început în 2009, nu are nici în ziua de azi nici măcar un metru de asfalt. Contractul …
Citește mai multEXPERTIZĂ: MBS, firma suspectului Gabriel Silagy, și-a bătut joc de drumul Răchițele-Ic Ponor
O expertiză tehnică efectuată la începutul acestui an arată că MBS Group, firma lui Gabriel Silagy, suspect în dosarul ”Uioreanu II”, a folosit materiale inferioare față de cele prevăzute în proiectul tehnic, care ”nu vor rezista în timp la acţiunile mediului înconjurător, neavând clasa minimă de rezistenţă”. Interesant este că patronul MBS Group, fostul consilier local PDL din Turda Gabriel Silagy este suspect în dosarul rămas în anchetă la DNA Cluj pentru că i-ar fi dat, prin intermediari, președintelui Consiliului Județean Cluj, liberalul Horea Uioreanu, peste 33.000 de lei, la începutul lui 2013. Numai că în februarie 2014, Consiliul Județean Cluj, …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.