Înalta Curte trebuia să se pronunțe astăzi în dosarul jafului de la Banca Transilvania, însă a repus cauza pe rol pentru a se lămuri cu privire la expertizele ADN, care au născut multe discuții în acest caz și pe care se bazează în mare parte acuzarea. ”Repune cauza pe rol şi fixează termen la 28.01.2015 pentru punerea în discuția părților relațiile referitoare la datele originale brute în urma tuturor analizelor ADN, existența extractului ADN conservat, audierea experților ce au semnat expertizele ADN şi a expertului parte”, se arată în soluția judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, obținută …
Citește mai multTag Archives: sentinta
Uite terenul, nu e terenul! Joaca pentru care o primărie din Cluj este pusă la plată
O primărie din Cluj este obligată de instanță să plătească despăgubiri unui om căruia i-a dat un teren în 1997, iar după zece ani i l-a luat pe motiv că i-a fost atribuit abuziv. În ambele cazuri era același primar! În anul 1978, Gheorghe Pop din Căpușu Mare a încheiat un Contract de vânzare-cumpărare având ca obiect casa moștenită de la părinți împreună cu dependințele acesteia, fără terenul din jurul casei, deoarece era al CAP Dumbrava, părinții fiind deja expropriați, iar vânzarea de teren în zonele cooperativizate era interzisă de lege. Ca urmare a adoptării legii 18/1991 privind fondul funciar, …
Citește mai multMedic condamnat cu suspendare pentru distrugerea unui copil. Sentința va fi atacată
Medicul ginecolog Ovidiu Lupșan din Turda a fost condamnat în primă instanță la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că i-a administrat, în 2008, unei femei gravide un medicament neomologat care i-a provocat un travaliu violent. Copilul a rămas traumatizat pe viață. Are șapte ani și este o ”legumă”. Medicul Ovidiu Lupșan a fost trimis în judecată în 30 octombrie 2013 în dosarul penal 5764/328/2013 de la Judecătoria Turda. Solutia pe scurt:”În temeiul art. 396, alin. 2 din Codul de procedură penală CONDAMNĂ pe inculpatul Lupșan Ovidiu după cum urmează: I. La o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea …
Citește mai multFostul șef al Poliției Rutiere Cluj, condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu executare!
Fostul șef al Poliției Rutiere Cluj, Alexandru Mureșan, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la 2 ani și 11 luni de închisoare cu executare pentru înșelăciune. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Avocatul Eugen Iordăchescu spune că soluția este nelegală și netemeinică .” Ne aștetam la achitare. Pe înșelăciune trebuia achitare. Vom ataca sentința”, a spus Iordăchescu pentru CLUJUST. Alexandru Mureșan, vizibil afectat, nu a dorit să comenetze, spunând doar că ”aștept să se facă dreptate la instanțele superioare” Fostul șef al Poliției Rutiere Cluj, Alexandru Mureșan, a fost condamnat de Curtea de Apel …
Citește mai multÎncă o lovitură pentru clubul CFR 1907! Obligat de instanță să plătească 2,6 milioane lei
Fotbal Club CFR 1907 SA a pierdut la Tribunalul Comercial procesul cu clubul sportiv Luceafărul 2000 din Dej, căruia trebuie să-i achite 2,63 milioane lei ca procent din transferul jucătorului Ciprian Deac la Schalke 04. În data de 31 mai 2006, Clubul sportiv Luceafărul 2000 Dej a semnat un contract de cesiune cu clubul de fotbal CFR Ecomax Cluj (în prezent cu denumirea de Societatea Comerială Spotivă Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA ), având ca obiect cesionarea către CFR a drepturilor pe care Luceafărul le avea asupra jucătorului potrivit contractului de transfer din 2005 încheiat cu FC Unirea Dej. …
Citește mai multClujul cu sutană. Revendicările romano-catolice: școli, instituții și clădiri-monument
Sub genericul ”Clujul cu sutană”, CLUJUST pornește campania în care va prezenta revendicările cultelor religioase din Cluj. Începem cu Arhiepiscopia Romano-Catolică, care are cea mai lungă listă de revendicări la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase. O parte din clădiri au fost retrocedate, iar celelalte sunt în așteptarea unei decizii. Adresele la care sunt revendicările romano-catolice și ce a funcționat sau mai funcționează în respectivele clădiri: Str. O.Petrovici nr.5 și Str. V.Deleu nr.2-4 – Liceul de Muzică Sigismund Toduță – clădire retrocedată În vara lui 2011, după 62 de ani de la înfiinţare, Liceul de …
Citește mai multSă se audă la Primărie! NU se pot transforma locuințe în birouri fără autorizație, spune instanța. MOTIVARE
Motivarea instanței într-un caz în care vecinii au dat în judecată un constructor care a transformat locuințele autorizate în birouri pentru o firmă este devastatoare pentru investitorul imobiliar și pentru specialiștii din primărie. CLUJUST vă prezintă motivarea unei sentințe civile a Judecătoriei Cluj-Napoca, care poate deveni un etalon în domeniul urbanistic. Este vorba de procesul intentat de Asociația de proprietari str.Cetății nr.37 împotriva societății Tomșa Import Export SRL, care construiește un bloc de locuințe lângă proprietatea reclamanților, pe dealul Cetățuii, între strada Cetății și strada Emil Racoviță. Acolo, sunt autorizate locuințe terasate, dar constructorul a închiriat în vară primele trei …
Citește mai multSindicatul Aeroportului clujean a câștigat în instanță dreptul la informații de la CJ Mureș
Sindicatul Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj a câștigat proces pe celebra lege 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public împotriva Consiliului Județean Mureș. Sindicatul Independent al Regiei Autonome Aeroportul Cluj a câştigat încă un proces important cu Consiliul Judeţean Mureş care este obligat să furnizeze informaţiile de interes public solicitate privind fundamentarea sumei de 8.330.000 lei pe an, alocată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş nr. 16 din 30 ianuarie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Aeroportului Transilvania Târgu Mureş pe anul 2014 Prin sentința din 28 octombrie, Tribunalul Cluj obligă Consiliul Judeţean Mureş să furnizeze informaţiile de …
Citește mai multRetrocedările Romano-Catolice au la bază o sentință-blat dată la Miercurea Ciuc
Toate retrocedările din Ardeal în favoarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice au la bază o sentinţă judecătorească dată pe şest la Judecătoria Miercurea-Ciuc în vremea Guvernării Năstase. Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia revendică imobile şi terenuri în oraşele ardelene, cu precădere în Cluj-Napoca, în calitate de continuatoare a Statusului Romano Catolic. Această calitate a fost atestată, în 2001, prin sentinţa nr.1515 dată de Judecătoria Miercurea Ciuc într-un proces în care Statul nu s-a apărat. Partea opozantă Arhiepiscopiei în proces, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), condus atunci de PSD-istul Mihai Tănăsescu (foto), a făcut – cu voie sau fără voie – doar figuraţie, permiţându-şi să piardă …
Citește mai multAjutat de judecătoarea Adam, prințul Sturdza a câștigat procesul intentat de cumpărătorii din Cluj
Clujenii Ioan Gheorghe Varga și Daniel Călugăr l-au dat în judecată pe prințul Paltin Sturdza după ce au văzut că acesta din urmă a încheiat un alt contract pentru același teren de 43.000 de hectare cu Dan Bengescu. Cumpărătorii din Cluj au cerut instanței să parafeze contractul de promisiune de vânzare. Potrivit DNA, judecătoarea Anca Adam de la Tribunalul Brașov l-a consiliat pe Sturdza în proces. Recent, un alt judecător de la Tribunalul Brașov, Cristina Florea, a dat sentința, care este favorabilă lui Paltin Sturdza. Afaceriștii clujeni pot să o atace cu apel. Cumpărătorii clujeni au intrat în scenă la …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.