Tag Archives: proces

Argumentele judecătorului Andrea Chiș pentru obligativitatea încercării de mediere înainte de procese

Judecătorul Andrea Chiș de la secția civilă a Curții de Apel Cluj a ridicat ideea introducerii obligativității încercării de mediere a unui conflict înainte ca părțile să se adreseze Justiției, cu ocazia Conferinței ”Conflict Resolution Day” organizată de Institutul de Mediere, Negociere și Arbitraj pe tema malpraxisului. Amintim că a existat obligația de informare cu privire la mediere, care a fost declarată neconstituțională. Judecătoarea Andrea Chiș a început prezentarea în fața medicilor și a mediatorilor prin a spune că magistratura și medicina sunt două profesiuni care se aseamănă, ambii profesioniști având în mâini soarta oamenilor. ”Eu cred suntem în aceeași …

Citește mai mult

Avocata Smaranda Bara a învins Volksbank așa rău încât instanța i-a șters și dobânda la credit!

Avocata Smaranda Bara a avut dublă calitate în procesul ei și al soțului împotriva Volksbank pentru anularea unor clauze abuzive dintr-un contract de credit în franci elvețieni. Noutatea este că, pe lângă comisionul de risc, instanța a anulat definitiv și dobânda! Avocata Smaranda Bara, cunoscută ca unul dintre avocații lui Uioreanu, și soțul ei Silviu Sabin Bara au dat în judecată Volksbank (bancă preluată de Banca Transilvania), în 2013, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa: Să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenţia de credit nr. …. din data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a, …

Citește mai mult

Care e de fapt supărarea celor de la Indaco: Au pierdut o licitație de 16 milioane de lei

În urma articolelor în care arătam că Indaco Systems a dat în judecată Ministerul Justiției pe motiv că i-ar face concurență neloială, după ce firma a avut contracte grase cu același minister, reprezentanții Indaco au trimis pe adresa CLUJUST explicații cu privire la litigiul în care sunt implicați. ”Referitor la implementarea sistemului informatic prin care se pune la dispoziţia publicului întreaga legislaţie a României, sistem integrat în Proiectul N-Lex, dezvoltat şi susţinut de către Uniunea Europeană, Indaco Systems contestă nu scopul proiectului, ci modalitatea de desfăşurare a achiziţiei publice. La momentul respectiv, în calitate de participant, compania a observat că în caietul …

Citește mai mult

Achitare în procesul notarului care a dus la eliminarea articolului 6 din Legea evaziunii fiscale

Curtea de Apel Cluj a pronunțat o soluție de achitare în procesul notarului public în care a fost sesizată Curtea Constituțională și, prin urmare, a fost eliminat articolul 6 din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Notarul public Mihaela Chiș, trimisă în judecată în noiembrie 2013 pentru evaziune fiscală în sensul că nu ar fi plătit impozit cu reținere la sursă ca și impozit privind transferul proprietăților imobiliare, a fost achitată de Curtea de Apel Cluj.  ”In baza disp. art. 16 al. 1 lit. “b” C.p.p., achita pe inculpata Chiș Mihaela Liliana de sub învinuirea infractiunii de evaziune …

Citește mai mult

Mateuț jr., încă în proces cu UNBR și INPPA, a picat din nou examenul pentru avocatură

Fiul celebrului avocat Gheorghiță Mateuț, George, care se judecă cu UNBR și INPPA după examenul din 2013, a dat din nou examen pentru avocatură, dar fără succes. Cel mai mare punctaj l-a avut la procedură penală, la care este expert tatăl, iar cel mai mic la procedură civilă, unde a fost dezastru anul acesta. După ce a picat examenul din toamna lui 2013, George Mateuț, s-a adresat Curții de Apel Cluj, unde a cerut anularea Hotârii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România privind validarea rezultatelor de la examen. A și câștigat parțial: ”Admite în parte actiunea formulata de reclamantul …

Citește mai mult

Decanul Baroului Cluj: ”Abuzurile fiscale trebuie să înceteze! Hotărârea CJUE e de importanță națională”

Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat astăzi că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată ieri, trebuie să producă efecte în toată țara, unde sunt sute de mii de procese cu CNAS deschise de persoane care practică profesii liberale. Curtea (Camera a treia) declară: Articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care …

Citește mai mult

Nu plătește pensia alimentară pentru 6 copii, dar se laudă cu teancuri de bani și mașini scumpe

Tatăl a șase copii și-a părăsit familia acum 13 ani, când cel mai mic copil încă nu se născuse, și nu a mai revenit. Pe deasupra, a plătit cu țârâita sau deloc pensia alimentară, care și așa a fost stabilită la o sumă derizorie de 45, ulterior 62,5 lei de copil pe lună. În schimb, bărbatul se pozează cu teancuri de euro și mașini scumpe. Fosta soție caută un avocat care să o ajute pro bono să obțină banii restanți pentru a-și hrăni copiii și a-i trimite la școală. Ana Dzitac, în vârstă de 45 de ani, și copiii ei …

Citește mai mult

Indaco Systems a dat în judecată Ministerul Justiției pentru că publică legislație online!

Firma privată Indaco Systems s-a plâns la Consiliul Concurenței că Ministerul Justiției îi face concurență prin publicarea legislației online. Consiliul a trimis-o la plimbare, astfel că firma s-a plâns la instanță, fiind pârâți Ministerul și CC. Culmea, Indaco a dezvoltat prima dată portalul instațelor de judecată (portal.just.ro) al MJ. Indaco Systems a contestat la Curtea de Apel București actul Consiliului Concurenței prin care era responsă plângerea firmei împotriva Ministerului Justiției, pe motiv că publică legislație online. Informația a fost publicată pe site-ul Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership) România de către Andrei Nicoară, consilierul secretarului de stat Radu Puchiu, coordonator al Departamentului …

Citește mai mult

Profesorul Liviu Zăpârțan și-a învins definitiv vecinii care vor să construiască balcoane

Profesorul Liviu Zăpârțan și alți cinci reclamanți au câștigat definitiv procesul împotriva Asociației de Proprietari care hotărâse în 2012 să construiască balcoane pe o coloană până la etajul 8. Scandalul a început în octombrie 2012, când la blocul de pe strada Dorobanților nr.74 din Cluj-Napoca au început lucrările la niște balcoane pe o coloană a imobilului, aflată aproape de colț. Vecinii de pe partea opusă a colțului au spus încă de atunci că nu sunt de acord cu noua construcție pe motiv că le umbrește geamurile de la bucătărie și le încalcă intimitatea. Șase reclamanți, între care profesorul Liviu Zăpârțan …

Citește mai mult

O avocată a pierdut circa 25 de clienți în dosarul Tower: ”Nu au fost de acord cu adevărul”

Avocata care reprezenta încă din faza de anchetă circa 50 de păgubiți din dosarul Tower a pierdut pe parcurs jumătate dintre ei. Aceștia spun că atitudinea ei în proces s-a schimbat de vreo doi ani. În replică, avocata Bianca Ramona Marian spune: ”Am pierdut jumătate din ei pentru că nu au fost de acord cu adevărul pe care îl spun. Adevărul deranjează. Cu riscul să pierd clienții, le spun adevărul.” Mai mulți păgubiți din dosarul de înșelăciune ”Tower”, foști clienți ai avocatei Bianca Marian, au declarat pentru Clujust.ro, sub protecția anonimatului, că ”de vreo doi ani bate în retragere, s-a schimbat”. Avocata …

Citește mai mult