Avocata Smaranda Bara a avut dublă calitate în procesul ei și al soțului împotriva Volksbank pentru anularea unor clauze abuzive dintr-un contract de credit în franci elvețieni. Noutatea este că, pe lângă comisionul de risc, instanța a anulat definitiv și dobânda!

Avocata Smaranda Bara, cunoscută ca unul dintre avocații lui Uioreanu, și soțul ei Silviu Sabin Bara au dat în judecată Volksbank (bancă preluată de Banca Transilvania), în 2013, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

• Să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenţia de credit nr. …. din data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum şi a clauzelor contractuale incluse în actul adiţional nr. … la convenţia de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;
• Să fie obligată pârâta la eliminarea acestor clauze contractuale;
• Să se constate că până la data formulării acţiunii reclamanţii au achitat suma de 9223 CHF, reprezentând comision de risc, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută şi pe cale de consecinţă să se constate că această plată este una nedatorată;
• Să se constate că până la data formulării acţiunii reclamanţii au achitat suma de 3699,52 CHF, reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută şi pe cale de consecinţă să constataţi că această plată este una nedatorată .
• Să se dispună restituirea sumei de 9223 CHF, precum şi a sumei de 3699,52 CHF achitate până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la plata efectivă a acesteia.

 

Motivarea anonimizată a sentinței Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă la Tribunalul Specializat:

Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei, pe excepţii şi pe fond, instanţa reţine următoarele:

Prin Convenţia de credit nr. …./24.01.2008 pârâta Banca …. a împrumutat reclamanţilor BSS şi BS suma de 102.300 CHF pentru o durată totală de 25 ani. Clauzele iniţiale ale Convenţiei au fost modificate succesiv, prin semnarea a trei Acte adiţionale: …/23.12.2010, …/23.12.2010 şi …/29.12.2011.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanţii solicită să se constate caracterul abuziv al unor clauze din Convenţia încheiată cu pârâta, prin prisma prevederilor legislaţiei consumului, în special a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi şi consumatori, respectiv a clauzelor inserate în convenţie la art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum şi a clauzelor contractuale incluse în actul adiţional nr. 1 si 2 la convenţia de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

Astfel, instanţa reţine că, potrivit art. 3 lit. a) din contract, părţile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei.

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi litera c din Condiţiile Generale ale Convenţiei, „în cazul în care se iveşte vreuna din situaţiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului şi garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenţiei dacă:

a) 2″-„împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenţii încheiate de împrumutat cu Banca sau

3″-„conform altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare de credit;

1. în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform Convenţiei;
2. în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.”

în Secţiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1 s-a prevăzut: „Referitor la Convenţie pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală şi dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenţie cu privire la creditele acordate sau la obligaţia sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcţionează şi este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerinţă similară (de ex în corelaţie sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiţie care afectează creditele acordate sau obligaţia de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creşterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanţe a Băncii în baza Convenţiei”.

Potrivit art. 10.2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei “în oricare din cazurile de mai sus menţionate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări”.

Analizând clauzele convenţionale anterior citate prin prisma susţinerilor părţilor şi ale dispoziţiilor legale în vigoare instanţa va reţine că, clauza înscrisă la art. 3 lit. a) din contract este abuzivă pentru următoarele argumente:

Cu privire la incidenţa art. 4 din Legea nr. 193/2000 în cauza de faţă instanţa reţine că, potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ “se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii“. Potrivit art. 4 alin. 1 “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor“. La alineatul 2 se arată că “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţele natura ei cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv“.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul românesc Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În preambulul acestei directive se arată că evaluarea caracterului inechitabil nu se efectuează asupra condiţiilor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preţ al mărfurilor sau serviciilor furnizate; obiectul principal al contractului şi raportul calitate/preţ pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la evaluarea corectitudinii altor condiţii.

Aşadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiţii pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecţia adecvată a intereselor consumatorului.

În prezenta cauză, instanţa nu analizează preţul creditului astfel cum a fost agreat de părţi şi nu se substituie acestora, ci doar constată că anumite clauze îi permit uneia din părţi să modifice obiectul unei obligaţii.

În ceea ce priveşte nulitatea clauzei inserată la art. 3 lit. a din convenţie, deşi pârâta susține ca acele clauze cuprinse în conditiile speciale sunt negociate, în realitate nu toate clauzele din conditiile speciale pot fi considerate ca au fost negociate efectiv.

Împrejurarea că, anterior încheierii contractului cu reclamanții, banca a făcut publica o prezentare a produselor, care conținea condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre produsele oferite de catre banca, faptul ca reclamanții a luat la cunoștința de cuantumul dobânzii si au optat pentru dobânda variabila, prin comparație cu alte oferte, nu echivalează cu negocierea efectiva a clauzei a carei nulitate se cere a se constata, în lipsa unei dovezi clare a bancii în acest sens.

Contractul de credit este un contract de adeziune, standard, preformulat de banca, în care consumatorul nu putea sa intervina, putând doar sa adere sau nu la el.

Potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000, daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte dovezi în acest sens.

Ori, în cauza banca nu face astfel de dovezi cu care sa dovedească ca a fost negociata clauza de la art. 3 lit. a, din convenția de credit încheiată cu reclamanţii. Deci banca nu a răsturnat prezumția relativa instituita de lege a lipsei negocierii în cazul contractului preformulat, cu reclamanții.

Aşa cum am reţinut, în spiritul legii si al directivei este exclus din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv elementele obiectului principal al contractului prin raportare la pret dar, cu conditia ca acea clauza care le determina sa fie clara, neechivoca, exprimata într-un limbaj usor inteligibil.

Faptul ca dobânda si toate comisioanele fac parte din pretul contractului nu exclude pur si simplu clauza de la controlul instantei, instanta trebuind sa analizeze si cealalta conditie, si anume daca clauza este clara, neechivoca si exprimata într-un limbaj usor inteligibil.

Cât priveste conditia bunei credinte, nu se poate retine o rea credinta generala a bancii, legea de altfel necerând sa existe acesta, ci doar ca o clauza sa nu creeze în detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.

Este evident ca partile au încheiat un contract de credit cu dobânda variabila, stabilind dobânda curenta la data încheierii contractului si posibilitatea bancii de a modifica rata ei pe parcursul derularii contractului.

Potrivit art. 1 lit. a din Lista anexa la Legea nr. 193/2000, este considerata abuziva clauza care da dreptul profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul carora un furnizor de servicii financiare îsi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii “daca exista o motivatie întemeiata”, în conditiile în care profesionistul este obligat sa informeze consumatorul despre acesta iar consumatorul are libertatea de a rezilia imediat contractul ca urmare a neacceptarii ratei dobânzii, astfel cum a fost modificata. Din aceasta perspectiva a claritatii motivelor poate fi analizata clauza, deși dobânda face parte din prețul contractului.

Din modul în care este formulata regula si excepția, reiese ca banca poate sa îsi rezerve dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii cu conditia ca în contract sa stipuleze o clauza clara, neechivoca privind determinarea motivului întemeiat care o poate îndreptati sa modifice dobânda convenita. Evident ca aceasta clauza trebuie prevazuta în contract pentru ca consumatorul sa ia cunostinta de ea efectiv si sa stie ca atunci când împrejurarea respectiva se produce obligatiile sale se modifica. Totodata, motivul aratat în contract trebuie sa fie suficient de clar descris ca, în eventualitatea unui litigiu în legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta sa poata verifica daca acea situatie chiar s-a produs, asa cum corect a reținut prima instanta. Motivele care sa îndreptateasca banca sa ajusteze rata dobânzii nu pot fi arătate ulterior, nici în scris, nici verbal.

Astfel, CJUE a statuat ca din perspectiva protecției consumatorului împotriva conditiilor de creditare inechitabile si pentru a-i permite sa cunoasca pe deplin conditiile executarii ulterioare a contractului, art. 4 din Directiva 97/102 impune ca la încheierea contractului debitorul sa fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligatiei sale. (hotarârea Berliner Kindl Brauerei).

De asemenea, expresia cuprinsa în art. 3 lit. d) de “schimbari semnificative pe piata monetara” nu poate fi apreciata ca o clauza clara privind motivul întemeiat. Expresia este atât de larga si de nedefinita încât practic în acesta se poate include aproape orice, având în vedere ca piata financiara evolueaza diferit în functie de indicele la care se raporteaza.

Observând jurisprudenta publicata în cazul acestui tip de contract preformulat, dar si pe cea depusa la dosar, care desi nu constituie izvor de drept este relevana, banca a justificat majorarea ratelor dobânzilor în temeiul aceleasi clauze predefinite în multiple moduri prin întâmpinarea formultă.

Ori, toate aceste justificari care a determinat-o pe banca sa majoreze rata dobânzii în contractele de acest tip încheiate demonstreaza practic caracterul total nedefinit al clauzei exprimate general “schimbari semnificative pe piata monetara” .

În consecinţă, nu este prevazut în concret nici un element de referinta care sa permita cuantificarea acestor schimbari si sa se determine de catre instanta sau consumator daca majorarea este necesara si proportionala cu motivul care a determinat-o.

Conditiile generale ale conventiei definesc numerosi termeni ai contractului dar, nu exista nici o definitie referitoare la “schimbari semnificative pe piata monetara”. Modul în care clauza este exprimata da dreptul discriminatoriu bancii sa o foloseasca pentru a servi doar intereselor sale.

Banca se poate pune la adapost de eventuale evenimente care ar putea aparea pe piata financiara, mai ales în contractele pe perioada lunga, riscurile urmând a fi distribuite în contractele cu dobânda variabila, dar nu discriminatoriu si unilateral, ci în mod previzibil pentru consumator, prin descrierea în concret a motivelor care vor conduce la ajustarea dobânzii si a metodei de calcul.

Pe lângă caracterul neclar al clauzei, instanţa reţine şi lipsa posibilitatii consumatorului de a rezilia contractul daca acesta nu va accepta noul cuantum al dobânzii dar si dezechilibrul semnificativ pe care îl poate genera aplicarea acestei clauze neclare. Aplicarea acestei clauze, astfel cum a fost inserata în contract, transfera practic toate riscurile modificarii pietei financiare în patrimoniul consumatorului, fara ca banca sa suporte o parte din acest risc, desi riscurile trebuie sa se distribuie nediscriminatoriu între parti. Astfel se creeaza un dezechilibru major între drepturile si obligatiile partilor, contrar bunei credinte.

Faptul ca banca si-a asumat obligatia de a comunica noua rata a dobânzii nu este suficient ca respectiva clauza sa nu fie considerata abuziva.

În ceea ce priveşte clauza înscrisă la art. 5, lit. a) din contract, instanţa reţine că, în condiţiile speciale ale convenţiei se regăseşte printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanţi şi comisionul de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenţiei (pct. 5 lit. a ).

Nicăieri în convenţia părţilor sau în condiţiile speciale sau generale ale convenţiei, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condiţiile în care pârâta şi-a luat garanţii imobiliare conform pct. 7, iar reclamanţii au încheiat o poliţă de asigurare pentru aceste imobile, pe care au cesionat-o pârâtei, poliţă menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanţie conform pct. 7 lit. a .

Instanţa reţine că raporturile contractuale dintre reclamanţi şi pârâtă intră sub incidenţa Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori aşa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.

Or, Legea nr. 193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziţie imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzei respective şi nu a nulităţii relative aşa cum susţine pârâta, acţiune care este imprescriptibilă, excepţia prescripţiei invocată de pârâtă în acest sens fiind neîntemeiată şi respinsă în consecinţă de instanţă.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Clauza de la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, aşadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidenţa art. 4 alin. 6 din lege cu consecinţa imposibilităţii analizării caracterului abuziv. Totuşi, art. 4 alin. 6 nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea preţului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum şi la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar şi inteligibil. Or, conform menţiunilor de la secţiunea 3 „Costuri” din Condiţiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziţie a creditului exact la fel ca şi dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informaţii cu privire la destinaţia şi justificarea acestui comision de risc.

În consecinţă, instanţa constată că pentru acelaşi serviciu , respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincţia dintre cele două să fie exprimată în mod clar şi inteligibil aşa cum cer dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Împrejurarea că reclamanţii au avut cunoştinţă atât de existenţa cât şi întinderea obligaţiilor ce le reveneau şi sub aspectul valorii şi sub cel al perioadei şi au fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raţionament ar echivala cu ignorarea interdicţiei instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte clauzele abuzive interdicţie menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianţii.

Prin urmare, instanţa apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi.

Pârâta pretinde că reclamanţii au avut cunoştinţă de clauzele contractuale la care au achiesat de bună-voie.

Or, din probele administrate – interogatoriu părţilor, instanţa reţine că pârâta nu a făcut nici o dovadă a negocierii comisionului de risc cu reclamanţii la data încheierii contractului, în condiţiile în care această clauză era una standard preformulată. Sarcina acestei probe revenea pârâtei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanţa consideră ca îndeplinită condiţia lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Pentru a fi incidente dispoziţiile 4 alin. 1 din lege în privinţa comisionului de risc, este însă necesar şi ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Susţine pârâta că, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă şi datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziţie a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenţiei există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor şi nesigur cum este cel legat de fluctuaţiile pieţei sau căderea pieţei imobiliare.

Se poate observa însă că, riscurile la care face referire pârâta sunt independente de comportamentul consumatorului şi nu pot fi imputate acestuia.

Instanţa reţine că, prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanţilor toate riscurile contractului posibile şi viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadenţă.

Se ajunge astfel la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei şi creîndu-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Avându-se în vedere că instanţa a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei şi va constata nulitatea absolută a acesteia.

De menţionată că, urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 50/2010, precum şi a recomandării făcute de către Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorilor, pârâta avea obligaţia de a elimina acest comision de risc din cadrul convenţiei de credit si din scadenţar şi de a stopa încasarea acestuia.

Or, aşa cum rezultă fără echivoc din planul de rambursare credit, acest comision de risc a fost transformat în comision de administrare. Conform art. 35 pct. a din OUG 50/2010 „se interzice introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevăzute în contract şi care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia.” Prin urmare, transformarea comisionului de risc în comision de administrarea contravine în continuare legislaţiei in materie in vigoare.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al respectivelor clauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanţi, instanţa va dispune restituirea către reclamanţi a comisionului de risc încasat de pârâtă de la aceştia precum şi a comisionului denumit în continuare de administrare inserat în actele adiţionale încheiate între părţi, sume de altfel necontestate ca şi cuantum de către pârâtă.

Instanţa reţine de asemenea că sunt abuzive şi clauzele menţionate în cuprinsul art. 8.1 lit.a liniuţa a doua şi a treia, lit. c, d din Condiţiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenţiei.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părţi, iar nu cele încheiate de client cu alte unităţi de creditare sau chiar cu aceeaşi bancă, pentru că scadenţa anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, consumatorul se vede în situaţie în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obţinut, cu toate că plata ratelor se face constant şi la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deşi neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situaţie nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziţie defavorabilă faţă de banca împrumutătoare, care are la discreţie stabilirea momentului scadenţei anticipate, inclusiv în situaţii care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, caracterul abuziv al dispoziţiilor art.8.1 lit.c şi d transpare din formulările generale şi echivoce folosite pentru alte situaţii de declarare anticipată a scadenţei, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

De asemenea, abuzive sunt şi clauzele cuprinse în art. 10.1 şi art.10.2 din condiţiile generale ale convenţiei referitoare la costurile suplimentare.

Conform acestor clauze, în situaţiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creştere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Faţă de cele reţinute şi în temeiul dispoziţiilor legale invocate instanţa va admite ca întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii.

Având în vedere modalitatea în care instanţa a analizat fondul cauzei, acţiunea fiind admisă, pentru considerentele anterior reţinute va respinge ca neîntemeiate excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata caracterul abuziv al clauzei de la punctele 3.a din convenţie, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor de a contesta prevederile Actelor adiţionale 1 şi 2.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata caracterul abuziv al clauzei de la punctele 3.a din convenţie, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor de a contesta prevederile Actelor adiţionale 1 şi 2.

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii: BSS, CNP … şi BS, CNP …, ambii cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-Napoca, …, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâţii: …. – cu sediul în Bucureşti, …., înregistrata la ORC sub nr. …., având CUI …. şi …. – Sucursala Cluj, cu sediul in Cluj-Napoca, …., jud. Cluj, înregistrata la ORC sub nr. …., având CUI …., şi în consecinţă:

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale incluse în Convenţia de credit nr. …. din data de 24.01.2008, respectiv art. 3 lit. a, art. 5 lit. a, art. 8.1, art. 10 precum şi a clauzelor contractuale incluse în actul adiţional nr. .. si … la convenţia de credit din data de 23.12.2010, respectiv pct 3, pct 5.1;

Obligă pârâta la eliminarea acestor clauze contract.

Constată că până la data formulării acţiunii reclamanţii au achitat suma de 9223 CHF, reprezentând comision de risc, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută.

Constată că până la data formulării acţiunii reclamanţii au achitat suma de 3699,52 CHF, reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, în baza unei clauze lovite de nulitate absolută.

Dispune restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanţilor a sumei de 9223 CHF, precum şi a sumei de 3699,52 CHF achitate până la data introducerii acţiunii şi în continuare până la plata efectivă a acesteia.”

Volksbank nu se conformează

După ce sentința a rămas definitivă, juriștii de la Volksbank s-au adresat Judecătoriei cu cerere de îndreptare eroare pentru a modifica decizia în ce privește anularea dobânzii, însă cererea le-a fost respinsă. Banca a returnat soților Bara contravaloarea comisionului de risc, însă nu au pus în aplicarea eliminarea dobânzii, în ciuda a numeroase cerere înaintate de avocata Smaranda  Bara. În ultimă instanță, aceasta va înceape executarea silită a băncii dacă nu-și primește banii înapoi și dacă banca îi mai percepe dobândă la credit în continuare. Potrivit legii, dacă o clauză este lovită de nulitate, atunci sumele încasate în temeiul acesteia trebuie restituite integral.

Comments

comentarii