Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat astăzi că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată ieri, trebuie să producă efecte în toată țara, unde sunt sute de mii de procese cu CNAS deschise de persoane care practică profesii liberale.
Curtea (Camera a treia) declară: Articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare. Hotărârea integrală AICI.
CNAS a cerut contribuții pe perioada 2002-2009 de la avocați, notari și alte profesii liberale, retroactiv. ”Oricum ai privi e nelegal”, a spus Mircea Pop. După ce au început procesele, a apărut un ordin al președintelui CNAS in 2007 prin care dădea dreptul caselor județene să emită decizii de impuneri. În baza acelui ordon s-a semnat protocol între ANAF si CNAS prin care ANAF furniza informatii personale caselor judetene de sănătate ca să se poate emite deciziile de impunere. ”Am aflat doar în procese de acest demers. Atunci mai multi avocati ne-am strans si am inceput un proces colectiv in care am atacat ordinul si protocolul. In timpul judecarii acestui proces Kapcza Mikolt si Flavia Maier au venit cu ideea: hai sa atacam acest protocol ca nelegal solicitand curtii de apel sa adreseze intrebari preliminare catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene”, a spus decanul Baroului.
Cauza se numește Bara vs. CNAS deoarece prima din lista avocaților este colega noastră Smaranda Bara. Chiar i-am zis colegei că a devenit celebră căi dacă va fi invocată în alte procese se va numi cauza Bara vs. CNAS”, a declarat decanul Baroului Cluj, Mircea Pop.
Reprezentantii avocatilor clujeni la CJUE au fost avocatii Cosmin Costas si Kapcza Mikolt. ”Cosmin Costas este specializat in astfel de litigii, iar avocata Miki Kapca a fost sufletul acestor intrebari preliminar. La proces a fost prezent si reprezentantul Guvernului Romaniei, care in continuare a sustinu ca acel protocol e legal. In iulie, Avocatul general al CJUE a depus concluzii care ne erau favorabile. Acum s-a pronuntat hotararea, care ajunge la o concuzie dura fata de institutiile Statului Romana. Putem spune că este procesul Bara contra Romanie. Curtea se opune transmiterii datelor personale intre
De ce e important? Pentru ca Fiscul in momentul in care si-a permis sa furnizeze informarii pe care contribuabilii le declara, aceste declaratii personale se dau conform legii. In schimb ANAF nu are voie sa foloseasca aceste date in alt scop decat in cel provazut de lege. Fiscul a dat mai departe in baza unui protocol. Importanta pe care credem noi ca o are hotararea CJUE nu se rezuma doar la acest caz. Pentru ca se aplica in mod obligatoriu in Romania incepand de ieri. Se aplica la institute care prelucreaza date cu caracter persoanale in sensul ca nu mai au voie sa le transmita intre ele.
Hotararea CJUE e importanta in cazul oricarui transfer de date personale intre institutii. Trebuie sa aiba atributii conform legii, altfel orice schimb de informatii e nelegal. DNA de exemplu are atributii. Hotararea aceasta demontreaza un abuz fiscal al Statului Roman impotriva propriilor cetateni. La nivelul tarii sunt sute de mii de oameni, nu doar avocati, notari, arhitecti, toti care sunt pe norma de venit. Abuzurile fiscale trebuie sa inceteze!”, a precizat decanul Baroului Cluj, Mircea Pop. Potrivit acestuia, institutile trebuie sa informeze cetatenii in prealabil ca li se prelucreaza datele cu caracter personal: vezi ca-ti trimit datele in scopul cutare la institutia x.
”Nu exista o lege prin care ANAF sa aiba voie sa transmita aceste date en-gros. Daca ai fost informat ca ti se prelucreaza datele si tu consideri ca este contrara legii, tu poti sa contesti. In cazul nostru, daca eram informati nu se ajungeau la majorarile exorbitante, pe care nici nu le pot spune”, a declarat avocata Kapcza Mikolt.
”Nimeni nu se ascunde de venituri, dar trebuie sa stim regulile jocului cand il practicăm. Hotararea CJUE este de importanță națională. In mod procedural această hotărâre CJUE trebuie să producă efecte. Un judecător care va soluționa un caz de acest gen în țară va trebui să se raporteze la ea. Dacă o va face sau nu, rămâne de văzut”, a spus decanul Baroului Cluj, Mircea Pop.
”In momentul in care esti obligat prin lege sa declari date personale, e stabilit prin lege cu ce scop le declari. Hotararea spune foarte clare ca acele date depuse in acel scop nu pot fi utilizate in acest scop”, a explicat Kapcza Mikolt.
”S-a ajuns ca aceste litigii cu CNAS si cu ANAF, care a preluat atributiile de colectare in 2012, au ajuns sa fie a doua taxa auto. Important e ca pana a ajuns sa se judece litigiul la CJUE, ICCJ a pronuntat doua decizii care au anulat articolul 35 din ordinul 617 care permitea CNAS sa emita decizii de impunere, spunand ca niciodata nu au avut dreptul sa emite acte de impunere fiscala pentru ca nu e organ fiscal”, a spus Pop. Acesta consideră că președinții ANAF si CNAS de atunci trebuie să răspundă: ”Nu poți să emiți astfel de acte care afectează sute de mii de oameni și să te speli pe mâini. Cine va mai emite o astfel de decizie de impunere comite o faptă penală”
Din 1 iuli2 2012, ANAF stabileste contributiile de sanatate si emite decizii de impunere. Si aici e o problema.
”Acesta abuz fiscal continua si astazi in alte forme. Faptul ca noi am lamurit in sensul litigiului CJUE nu stinge problema asigurarilor de sanatate. Ei sunt obligati sa-ti trimita o scrisoare recomandata pe care o ridici de la posta. Termenul de ridicare e de 10 zile. Daca este plecat in concediu, te duci apoi la oficiul postal, exista protocol ca aceste scrisori se tin 3 zile, in contra legii care spune ca se tin 10 zile. Pe de alta parte, in momentul in care Fiscul a preluat atributiile de colectare, trimit contribuabililor neinsotite de acte doveditoare. Aceste acte se tiparesc intr-un regim de tiparire masiva la Ramnicu Valcea. Se trimit tabele, se listează zeci de mii de plicuri si se trimit oamenilor, fără ca aceste acte sa fie insotite de documente doveditoare. Toate procesele in care a fost contestata aceasta procedura au fost catigate”, a precizat decanul.
”ANAF nu poate emite decizii de impunere pentru trecut, adica inainte de iulie 2012”, a adăugat avocata Kapcza Mikolt.