Studenții de anul III de la Facultatea de Drept din Cluj a Universității Creștine Dimitrie Cantemir s-au judecat într-un proces simulat de față cu zeci de elevi de clasa a 12-a. Facultatea de Drept “Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca a organizat în perioada 7-8 aprilie Zilele Porţilor Deschis pentru elevi din tot Clujul. Scopul a fost atragerea lor al această facultate şi de a le arăta toate variantele ce le pot urma după terminarea ei. În cadrul acestei acţiuni, elevii au putut să cunoască ofertele de studii a Facultăţii de Drept “Dimitrie Cantemir”. De asemenea, elevii au vorbit cu studenţii, absolvenţii şi …
Citește mai multTag Archives: proces
Primăria și-a săpat groapa în Cartierul Tineretului. Acum dă bani la avocați să o salveze
Afacerea Cartierul Tineretului se dovedește a fi tot mai păguboasă pentru Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pe lângă că nu s-a construit nicio locuință după nouă ani de la semnarea contractului de asociere cu Polus Real Estate, primăria este pe cale să piardă 100 de hectare de teren și dă bani la avocați să o salveze. Două instanțe au decis deja dizolvarea societății Cartierul Tineretului SRL, care ar fi fatală pentru primărie. Aceasta mai are calea de atac a recursului, dar pregătește deja demersurile juridice în cazul lichidării patrimoniului societății. Consiliul Local s-a asociat în 2006, pe când era primar …
Citește mai multTradiție stricată: Aniversare fără miting aerian la Aeroport din cauza unei fraude la cartea funciară.
Un eveniment mult așteptat de clujeni în fiecare an, mitingul aerian de la Aeroportul Internațional Avram Iancu, nu se va mai organiza anul acesta din cauza unei situației juridice în care este platforma pe care parcau avioanele participante la demonstrații. Platforma este sub sechestrul unei firme, care s-a judecat și a câștigat împotriva firmei Aviatrans, despre care președintele Consiliului Județean, Vakar Istvan, a spus astăzi că și-a intabulat platoforma prin fraudă. Mitingul aerian de la Aeroportul clujean, o tradiție de circa zece ani, la care participau peste 10.000 de oameni, cu mic cu mare, nu se va organiza anul acesta …
Citește mai multMotivul pentru care Guvernul nu a organizat alegeri pentru CJ, invocat in procesul cu PNL Cluj
Secretarul general al Guvernului recunoaște în întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Cluj că trebuiau organizate alegeri și că a fost pe ordinea de zi a unei ședințe de Guvern proiect în acest sens, care a fost respins la cererea Ministerului Afacerilor Interne. Motivul il puteți citi mai joc. Cu toate acestea, reprezentanții Guvernului au cerut respingerea acțiunii in contencios a PNL Cluj inițiată de Mihai Seplecan prin care a cerut Guvernului să organizeze alegeri pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu. Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat prin adresa nr.1597/09.02.2015 Secretariatului General al …
Citește mai multMartorii nu au cerut ședință secretă, dar instanța a hotărât să fie
Martorii, oameni cu funcții în administrația județeană, spun că nu au cerut să fie audiați în secret în procesul lui Uioreanu, dar instanța din oficiu a hotărât ca ședință de astăzi să fie nepublică. Unul dintre avocați s-a opus vehement invocând ”publicitatea ședinței de judecată” din Codul de procedură penală. După ce la termenul din 18 martie, martorul acuzării, Răzvan Pop, a fost audiat în ședință secretă, la cererea lui, astăzi, instanța a dispus, din oficiu, audierea în ședință nepublică a trei martori, șefi de direcții și servicii din Consiliul Județean (CJ). “Din oficiu, instanţa va pune în discuţie audierea …
Citește mai multIonel Ganea câștigă irevocabil 89.000 de euro de la ”U”
Fostul antrenor al Universității Cluj, Ionel Ganea, a câștigat la Curtea de Apel Suceava, irevocabil, includerea la plată cu suma de 89.000 de euro pentru perioada o perioadă în care practic nu a muncit la ”U”. Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat astăzi cu privire la recursul împotriva sentinței Tribunalului Botoșani, prin care vara trecută i se admitea lui Ganea plata a 24.000 de euro ”reprezentând remuneraţie aferentă perioadei 01.01.2014 – 30.06.2014 cuvenită acestuia în baza art. 3.1 din Convenţia civilă de prestări servicii nr. 67 din 02.07.2013”. Amintim că Ganea a fost demis de la ”U” la sfârșitul lunii …
Citește mai multFuncționari CJ Cluj, audiați în ședință secretă în procesul lui Uioreanu
Instanța Tribunalului Cluj a dispus audierea în ședință secretă a trei funcționari cu funcții de conducere din Consiliul Județean Cluj. Instanța a dispus din oficiu audierea ca martori a trei funcționari șefi din Consiliul Județean (CJ) Cluj invocând presiuni mass-media care i-ar face pe aceștia să nu spună în sala de judecată exact cum s-au întâmplat evenimentele despre care sunt întrebați. Cei trei funcționari audiați astăzi sunt Mariana Rațiu – director de dezvoltare locală și investiții, Claudiu Salanță – arhitect șef și Alexandru Crețu – șef serviciu lucrări și achiziții publice. Amintim că la termenul de judecată anterior a fost audiată …
Citește mai multIoan Petran, prins la mijloc în disputa dintre doi pensionari, foști profesori la UTCN
De parcă nu avea destule probleme în dosarul ”Uioreanu”, consilierul județean Ioan Petran a ajuns pârât într-un dosar civil în care un fost coleg de la Universitatea Tehnică îi cere 60.000 de euro. Inițial, reclamantul i-a dat banii unui alt profesor pentru un procent dintr-o firmă, dar Petran a încheiat cu acesta din urmă un contract de cesiune prin care se oferea să restituie el banii în anumite condiții. Banii însă n-au mai venit din cauza falimentului unei societăți. Trei foști colegi de la catedra de construcții a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) au compărut în fața unui judecător de la …
Citește mai multCum a apărut ”monstrul” urbanistic din Gruia. Poveste de dosarele X sau DNA
Ansamblul de trei blocuri între case din cartierul clujean Gruia, un monstru urbanistic, a apărut din cauza nepăsării, incompetenței sau corupției din administrația locală din perioadele Boc și Apostu. Totul a început cu un certificat de urbanism și o hotărâre de Consiliu Local din 2007. Apoi, în 2008 și 2009, primarii au încercat sau s-au făcut că încearcă să dreagă busuiocul, refuzând să emită autorizație de construire. Investitorii s-au săturat să aștepte și au mers la instanță să obțină autorizația. Cu o apărare subțire a municipalității, judecătorii au întors cazul pe toate fețele până să decidă irevocabil că faptul se …
Citește mai multAsociați și prieteni, senatorul Nicoară și fotograful de la Revoluție se judecă în comercial
Deși sunt parteneri de afaceri de 23 de ani și prieteni, senatorul liberal Marius Nicoară și Răzvan Rotta, celebru pentru fotografiile realizate la Revoluție în Cluj, au ajuns să se judece la Tribunalul Specializat (Comercial) Cluj. Motivul: Răzvan Rotta și fiica lui, Sorana, vor să se retragă din afacerile grupului Compexit, iar ceilalți asociați, Nicoară, fratele lui și Radu Pălăgheanu, nu sunt de acord cu suma cerută pentru ”exit”. Răzvan Rotta, autorul fotografiilor din 21 decembrie 1989 din Cluj, care au făcut înconjurul lumii, a povestit pentru CLUJUST de ce dorește să se retragă din afaceri și cum este să …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.