fbpx
Mariana Rațiu, Alexandru Crețu și Claudiu Salanță

Martorii nu au cerut ședință secretă, dar instanța a hotărât să fie

Martorii, oameni cu funcții în administrația județeană, spun că nu au cerut să fie audiați în secret în procesul lui Uioreanu, dar instanța din oficiu a hotărât ca ședință de astăzi să fie nepublică. Unul dintre avocați s-a opus vehement invocând ”publicitatea ședinței de judecată” din Codul de procedură penală.

După ce la termenul din 18 martie, martorul acuzării, Răzvan Pop, a fost audiat în ședință secretă, la cererea lui, astăzi, instanța a dispus, din oficiu, audierea în ședință nepublică a trei martori, șefi de direcții și servicii din Consiliul Județean (CJ).  “Din oficiu, instanţa va pune în discuţie audierea martorilor în şedinţă nepublică. Aceşti martori, datorită presiunilor la care sunt supuşi în mod constant de mass-media, s-ar putea să nu relateze faptele exact aşa cum s-au întâmplat în urmă cu un an. Datorită interesului mediatic excesiv, consider că se impune audierea acestora în şedinţă secretă”, a spus judecătorul Alina Țopan, la începutul ședinței de judecată.

La ieșirea din sală, directorul de investiții al CJ, Mariana Rațiu, a spus că nu ar fi afectat-o dacă erau jurnaliști în sală. ”Absolut nu, n-am cerut nimic. Eu personal nu am cerut să nu fie ședință publică. Declarația era identică și dacă erau jurnaliști în sală. Am declarat că Uioreanu mi-a spus anul trecut că urmează atacuri, nu neapărat în presă. Categoric a fost o amenințare. Cu câteva zile în urmă îi spusesm că dacă este o problemă poziția pe care o susțin cadrul Consiliului să-mi spună că fac un pas în spate”, a spus Mariana Rațiu, director de investiții.

”Mie mi-e indiferent. Nu mă pricep”, a spus Alexandru Crețu, șef serviciu lucrări și achiziții publice.

”Eu n-am avut preferință. N-am cerut ședință secretă. Cred că judecătorul se referă la presiunea care s-a făcut în perioada aceea. E o presiune în sensul că e un stres, toată lumea analizează fiecare virgulă.”, a spus Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului. Acesta a fost amânat pentru data de 9 aprilie din cauză că audierea Marianei Rațiu a durat circa cinci ore.

avocat mihai neamtu (1)Avocatul omului de afaceri Ioan Bene a fost singurul care s-a opus secretizării audierilor. ”Eu m-am opus, am fost singurul. Din punctul meu de vedere publicitatea procesului e o garanție procesuală, de aceea e prevăzută în cod. E o garanție pentru un proces echitabil. Excepția să fie excepție. Oricum trebuie motivată în încheiere. Publicitatea ședinței de jucată e prevăzută în codul de procedură penală pentru ca orice om, inclusiv jurnaliștii, să poate participa la proces, să vadă cum se ajunge la o sentință. În plus, funcționarii Consiliului Județean nu sunt copii”, a spus avocatul Mihai Neamț (foto).

”A fost declarată ședință nepublică doar astăzi din cauza că martorii de astăzi au fost supuși unor presiuni mediatice”, a precizat avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara.

Urmează să vedem în motivarea încheierii ședinței de judecată de astăzi cum va motiva judecătorul dispoziția de a fi ședință nepublică și la ce alineat din Codul de procedură penală se va raporta.

Art. 352 Cod Procedură Penală –  Publicitatea şedinţei de judecată

(1) Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică.
(2) Nu pot asista la şedinţa de judecată minorii sub 18 ani, cu excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de părţi sau martori, precum şi persoanele înarmate, cu excepţia personalului care asigură paza şi ordinea.
(3) Dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.
(4) Instanţa poate de asemenea să declare şedinţă nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii.
(5) Declararea şedinţei nepublice se face în şedinţă publică, după ascultarea părţilor prezente, a persoanei vătămate şi a procurorului. Dispoziţia instanţei este executorie.
(6) În timpul cât şedinţa este nepublică, nu sunt admise în sala de şedinţă decât părţile, persoana vătămată, reprezentanţii acestora, avocaţii şi celelalte persoane a căror prezenţă este autorizată de instanţă.
(7) În tot timpul cât judecata se desfăşoară în şedinţă nepublică, dosarul cauzei nu este public. Părţile, persoana vătămată, reprezentanţii acestora, avocaţii şi experţii desemnaţi în cauză au dreptul de a lua cunoştinţă de actele dosarului.
(8) Preşedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunoştinţa persoanelor ce participă la judecata desfăşurată în şedinţă nepublică obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor obţinute pe parcursul procesului. Încălcarea acestei obligaţii poate fi sancţionată cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 10.000 lei, cu excepţia situaţiilor în care această divulgare nu constituie infracţiune.
(9) Pe durata judecăţii, instanţa poate interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor, în condiţiile prevăzute la alin. (3) sau (4).
(10) Toate actele dosarului, cu excepţia celor clasificate, potrivit legii, sunt publice, cu respectarea protecţiei datelor cu caracter personal şi a vieţii private a subiecţilor procesuali.
(11) În cazul în care informaţiile clasificate cuprinse în dosar sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare şi permiterea accesului la acestea de către apărătorul inculpatului.
(12) Dacă autoritatea emitentă nu declasifică total sau parţial ori nu permite accesul la informaţiile clasificate apărătorului inculpatului, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Comments

comentarii

Un incendiu violent a izbucnit marți dimineață la un hotel din stațiunea de schi Kartalkaya din nord-vestul Turciei.... Citește mai mult
România va traversa o perioadă neobișnuit de caldă în următoarea lună, arată prognoza meteorologică pentru perioada 20 ianuarie - 17 februarie 2025.... Citește mai mult

Un comentariu

  1. Asa, si daca martorul a spus presei ca declaratiile ar fi fost identice si cu presa in sala, nu inseamna ca nu spune asta pentru a nu supara pe nimeni, in primul rand jurnalistii. Judecatorul este suveran in dosar. El stie ce trebuie facut. Degeaba sugerati ca realitatea este alta decat a constatat judecatorul.

Sărbători fericite!

Lasă un răspuns