fbpx

Tag Archives: pogacean

Arest prelungit pentru Uioreanu. A invocat probleme medicale

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj a menţinut starea de arest preventiv a preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Avocaţii acestuia au invocat in instanţă problemele medicale pentru care a fost internat la Spitalul Penitenciar Dej. Are o problema de nevralgie la mana dreapta. O problema care se agraveaza pe zi ce trece, nu si-o poate misca. A stat internat circa 2 saptamani in Spitalul Penitenciar Dej, timp in care i s-au facut analize, radiografie si i s-au dat cateva calmante. Nu exista proceduri pentru aceasta afectiune care sa poate fi aplicate la Spitalul Penitenciar din Dej”, a declarat …

Citește mai mult

De ce sunt ținuți in arest preventiv Uioreanu, Bene și Pogăcean. MOTIVARE

Judecătorul de cameră preliminară amintește în motivare de Bica și Apostu. Uioreanu &CO sunt ținuți în arest preventiv căci „o altă măsură preventivă  nu este plauzibilă că ar fi eficientă tocmai datorită experienței acestora în  aranjarea lucrurilor subterane, feriți de privirile celorlalți.”, potrivit judecătorului. Extrase din motivarea Încheierii penale din 29 iulie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj ”S-a subliniat că temeiul de arestare avut în vedere este acuzația de  comitere a unor infracțiuni de corupție – acuzație care nu s-a modificat, aşa cum chiar apărătorii inculpatului au arătat, alături de constatarea faptului că …

Citește mai mult

Uioreanu, Bene și Pogăcean rămân după gratii

Președintele suspendat CJ Cluj Horea Uioreanu și oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean rămân în arest preventiv. Curtea de Apel Cluj a respins contestațiile celor trei împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Tribunal din 22 iulie. După trimiterea în judecată a celor trei, judecătorul de cameră preliminată a prelungit starea de arest preventiv cu 30 de zile.  Uioreanu, Bene și Pogăcean sunt încarcerați la Penitenciarul Gherla la secția pentru arestați preventiv.  Cei trei au fost arestați în 29 mai și sunt judecați pentru fapte de corupție. Dosarul se află în cameră preliminară, procedură în care avocații …

Citește mai mult

Uioreanu, Bene și Pogăcean, ținuți în arest preventiv

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a menținut starea de arest preventiv pentru Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean. Cei trei au fost trimiși în judecată în 23 iunie, alături de consilierul județean Ioan Petran și directorul UTI, Gabriel Davidescu, cu toții acuzați de fapte de corupție. Ultimii doi sunt în libertate. Imediat după trimiterea rechizitoriului la camera preliminară a fost verificată măsura arestului preventiv, iar astăzi măsura a fost menținută pentru încă 30 de zile. Hotărârea poate fi contestată la un judecător de de la Curtea de Apel Cluj. ”Noi am solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu …

Citește mai mult

Toți oamenii președintelui Uioreanu. SCHEMA GRAFICĂ

CLUJUST.ro vă prezintă în premieră o schemă grafică cu toate legăturile președintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, ce reies din ancheta penală de la DNA. Cine, cu cât și pentru ce a cotizat, a vrut sau urma să cotizeze. Evidența electronică a banilor ținută de Răzvan Pop (foto), fostul șef de cabinet al președintelui arestat al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, declarația de martor a aceluiași Pop și interceptările DNA au scos la iveală conexiunile pe care le avea Uioreanu între afaceriști și politicieni. Dintre aceștia, doi oameni de afaceri, Ioan Bene și Vasile Pogăcean, sunt arestați preventiv și trimiși în …

Citește mai mult

Uioreanu, Bene și Pogăcean, încă 30 de zile de arest

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a prelungit cu 30 de zile starea de arest preventiv în cazul lui Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean.  Hotărârea a fost atacată cu contestație, care se va judeca la Curtea de Apel.   Avocata lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, a declarat la ieșirea din sala de judecată că a solicitat măsura arestului preventiv. ”Nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea inițială a arestului preventiv, nu au apărut temeiuri noi. S-a finalizat urmărirea penală, au fost trimiși în judecată pentru o serie de fapte, motiv pentru care pericolul concret pentru …

Citește mai mult

Uioreanu a fost trimis în judecată alături de Ioan Petran, doi oameni de afaceri si un director UTI SA

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Cluj Horea Uioreanu, consilierul judetean PNL Ioan Petran, oamenii de afaceri Ioan Bene si Vasile Pogacean si directorul de dezvoltare al UTI SA, Gabriel Davidescu Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: UIOREANU HOREA DORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de : – 3 infracţiuni de luare de mită din care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale); – fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 …

Citește mai mult

DNA a acordat statut de martor amenințat unei persoane în cazul Uioreanu

Procurorii DNA au arătat în fața judecătorului că au acordat statut de martor amenințat unei persoane care a predat anchetatorilor un laptop care conținea evidența sumelor de bani primite de Uioreanu de la Bene și Pogăcean.  Banii ar fi fost cheltuiți de Uioreanu pentru acoperirea unor credite luate de mama lui, pentru plata ratelor la mașini și pentru contruirea unei cabane la munte. Potrivit DNA, în cauză, s-au folosit şi mijloace speciale de investigare acordându-se statutul de martor ameninţat unei persoane căreia i s-a atribuit o altă identitate şi care a predat procurorului un laptop care conţinea evidenţa sumelor de …

Citește mai mult

Uioreanu a primit 20.000 de lei de la Pogăcean la o nuntă

Motivarea Curții de Apel în cazul arestătii lui Horea Uioreanu arată că președintele Consiliului Județean Cluj a recunoscut că a primit 20.000 de lei de la omul de afaceri Vasile Pogăcean. Banii i-au fost dați efectiv la o nuntă, iar Uioreanu susține că erau pentru campania electorală.  Procurorii DNA: ”nu există campanii electorale în fiecare lună”. În schimb Pogăcean, ala cum spunea în interceptări, nu a spus nimic la parchet ”nici să-l tai cu drujba” EXTRAS DIN MOTIVAREA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI DE LA CURTEA DE APEL ”În declaraţia de la fila nr. 51 dosar urmărire penală, inculpatul …

Citește mai mult

Interceptări DNA: ”Îmi bag p…a.. de socoteala asta tăt ce trebe, numa să apuc la prima decontare”

Omul de afaceri Vasile Pogăcean, patron al firmei Sinai Comimpex, ce are numeroase contracte cu comune din județ, a fost interceptat când s-a întâlnit cu șeful de cabinet al lui Horea Uioreanu, Răzvan Pop. Omul de afaceri vroia detalii despre alocărule bugetare și a promis o sumă de bani pentru președintele Consiliului Județean. Firma Sinai are contracte de introducere a apei în comune conduse de primari PNL. EXTRAS DIN REFERATUL DNA: ”La data de 21 martie 2014 inculpatul Pogăcean Vasile l-a contactat pe Pop Răzvan Marius căruia i-a cerut o întâlnire ce s-a derulat în restaurantul „Fabrica de Bere” din …

Citește mai mult
error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina