fbpx

DNA a acordat statut de martor amenințat unei persoane în cazul Uioreanu

Procurorii DNA au arătat în fața judecătorului că au acordat statut de martor amenințat unei persoane care a predat anchetatorilor un laptop care conținea evidența sumelor de bani primite de Uioreanu de la Bene și Pogăcean.  Banii ar fi fost cheltuiți de Uioreanu pentru acoperirea unor credite luate de mama lui, pentru plata ratelor la mașini și pentru contruirea unei cabane la munte.

Potrivit DNA, în cauză, s-au folosit şi mijloace speciale de investigare acordându-se statutul de martor ameninţat unei persoane căreia i s-a atribuit o altă identitate şi care a predat procurorului un laptop care conţinea evidenţa sumelor de bani primite de inculpatul Uioreanu Horea Dorin de la inculpaţii Bene Ioan şi Pogăcean Vasile  în perioada 2012-2014, dar şi de la alte persoane, precum şi destinaţia dată acestor bani. Asupra acestui calculator a fost efectuată percheziţia informatică autorizată în prealabil de judecătorul de drepturi şi libertăţi, fiind descoperit în memoria hardului un document în format excel, încriptat, parola fiind spartă de specialistul IT, care a realizat percheziţionarea. Documentul conţine datele reţinute în acuzare referitor la sumele date inculpatului Uioreanu de inculpaţii Bene şi Pogăcean., sume care au fost recunoscute de inculpatul Uioreanu., aşa cum rezultă din cuprinsul înregistrării ambientale. Potrivit acestei înregistrări, inculpatul Uioreanu. a primit peste un miliard (lei vechi n.red.) de la inculpatul Pogăcean, discuţia fiind redată integral în cuprinsul dosarului.

FOTO monitorulcj.ro
FOTO monitorulcj.ro

În referatul DNA se arată că preşedintele CJ Cluj a cerut de la  consilierul său Pop Răzvan Marius (foto) date concrete privind cuantumul mitei datorate de omul de afaceri, suma plătită de acesta până în prezent, şi i-a cerut să-i reamintească exact detalii legate de obiectivele finanţate pe anul în curs şi comunele beneficiare ale fondurilor unde activităţile sunt desfăşurate de firmele inculpatului Pogăcean. Cu prilejul discuției, Uioreanu Horea a recunoscut că omul de afaceri i-a remis suma de aproximativ 100.000 lei și, după ce a verificat calculul şi evidenţa consilierului său, ţinute în format electronic într-un tabel, a concluzionat că, potrivit înțelegerii stabilite cu omul de afaceri mai avea de primit cu titlu de mită suma de circa 300.000 lei.

 

ÎNREGISTRARE AMBIENTALĂ:

POP RĂZVAN MARIUS: Deci ai avut aşa, în 2012 arierate la Fizeş, 1200, în 2013 la Câţcău OG 28, 200, la Fizeş 1000 şi aşa…

UIOREANU HOREA DORIN: Da.

POP RĂZVAN MARIUS: La arie….OG 28 a doua tură, la Câţcău atâta

UIOREANU HOREA DORIN: Astea s-au încasat deja.

UIOREANU HOREA DORIN: Bun, şi el o dat…

POP RĂZVAN MARIUS: El o plătit…

UIOREANU HOREA DORIN: Şi total cât îi? Îmi spunea că …un miliard şi ceva până la urmă.

POP RĂZVAN MARIUS: El o plătit un miliardrazvan_pop_uioreanu

UIOREANU HOREA DORIN: Da.

POP RĂZVAN MARIUS: O sută până acuma.

UIOREANU HOREA DORIN: Bun, deci îi

POP RĂZVAN MARIUS: Şi mai are …

UIOREANU HOREA DORIN: Deci trei.

POP RĂZVAN MARIUS: Aproape trei.

 

”În ceea ce priveşte destinaţia sumelor primite de inculpatul Uioreanu., acestea au fost cheltuite în interes propriu pentru acoperirea unor credite contractate de mama sa, a unor rate la maşini sau pentru construirea unei cabane la munte, toate fiind expuse în detaliu la dosar”, a precizat procurorul DNA.

Anchetatorii au arătat ”mişcările din conturi, extrasul de cont obţinut cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, observându-se corelări între aceste mişcări şi tranşele primite cu titlu de mită. Spre exemplu, arată că dacă azi inculpatul Pogăcean preda suma de 30 000 euro inculpatului Uioreanu, mâine, în contul mamei acestuia din urmă este depusă suma de 20.000 euro. Pe lângă aceste corelări, mai există documentul în format excel în cuprinsul căruia se regăsesc exact aceleaşi sume. Învederează caracterul obiectiv al acestor probe obţinute la dosar, spre deosebire, spre exemplu, de declaraţiile unor persoane care pot fi subiective”

Comments

comentarii

Ioan Ovidiu Sabău a fost cel mai bun în luna septembrie și și-a adjudecat trofeul pentru performanțele reușite în ultima lună.... Citește mai mult
Nerecomandat celor cu frică de înălțime. Clujenii pot urca toată luna octombrie în turnul Bisericii „Sfântul Mihail” din Piața Unirii.... Citește mai mult

Lasă un răspuns