Clujust.ro a stat de vorbă cu cei doi polițiști din Cluj despre care DGA a informat recent că au refuzat o mită de 1.500 de lei. De la ei am aflat că era vorba de 1.500 de lei de fiecare și că mituitorul a fost extrem de insistent. Acesta s-a ales cu 1 an și 5 luni închisoare cu suspendare. ”Să refuze orice atenție și să facă denunțuri”, este mesajul celor doi oameni ai legii pentru colegii lor. Ioan Pașcalău (49 de ani), fost șef de post în comuna Viișoara, poate spune că și-a făcut meseria până la capăt. A …
Citește mai multTag Archives: cluj
Comisia Europeană recomandă statelor membre să încurajeze și să reglementeze serviciile gen Uber
Deși funcționează de aproape doi ani în România, discuțiile despre legalitatea Uber au început odată cu lansarea la Cluj, în urmă cu patru luni. Recent, Tribunalul Specializat a pronunțat o ordonanță președințială pentru ”încetarea furnizării de către Uber a serviciilor de transport” în Cluj-Napoca, care va fi atacată. Încă din iunie, Comisia Europeană a exprimat un punct de vedere amplu în favoarea serviciilor din cadrul economiei colaborative și a noilor modele de afaceri, precum Uber sau Airbnb: ”Interdicțiile absolute și restricțiile cantitative asupra unei activități constituie, în mod normal, o măsură de ultimă instanță. Ele ar trebui să se aplice, în general, …
Citește mai multCel mai bogat om din Cluj a condus mașina fără rovinietă, dar a anulat amenda în instanță
Cel mai bogat om din Cluj, Ștefan Vuza, a câștigat definitiv un proces cu CNADNR pentru anularea amenzii de 250 de lei și a tarifului de despăgubire de 28 de euro, aplicate ca urmare a lipsei rovinietei. Instanța a decis că procesul-verbal de contravenție este nul pe motiv că nu era semnat de agentul constatator. Înalta Curte a decis practica în astfel de cazuri în primăvara lui 2015, când s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii înaintat de Avocatul poporului. Ștefan Vuza a contestat amenda în aprilie 2015 la Judecătoria Sibiu, localitate în care are domiciliul, chiar pe strada Justiției. …
Citește mai multBogații Clujului din topurile Capital și Forbes. Afaceri, asocieri și procese
Ca în fiecare an, în ambele topuri de milionari, Top 300 Capital și Forbes 500, cel mai bogat om care trăiește în Cluj este Ștefan Vuza, născut la Iași, cu domiciliul în Sibiu și cu sediul central al grupului în Piatra-Neamț. Cei mai bogați clujeni get-beget din Top 300 sunt frații Simion și Teofil Mureșan. În fiecare an, odată cu apariția Topului 300 Capital și, mai nou, Forbes 500, apar și titlurile de genul ”Ștefan Vuza, cel mai bogat clujean”. Într-adevăr, acesta trăiește în Cluj-Napoca și are afaceri și la Cluj, dar grupul Serviciile Comerciale Române, pe care îl deține, …
Citește mai multUber a fost interzis în Cluj-Napoca! Până la soluționarea procesului pe concurență neloială. Vezi poziția companiei
Tribunalul Specializat Cluj a interzis companiei Uber să mai furnizeze servicii în Cluj-Napoca, cel puțin până la soluționarea procesului pe concurență neloială! Ordonanța președințială este executorie. Oficialii Uber susțin că nu oferă, ci intermediaza servicii de transport. Soluția instanței pe scurt: ”Admite, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania, în contradictoriu cu pârâtele SC Uber Systems România SRL şi Rasier Operatiobs B.V. şi în consecinţă: Dispune încetarea furnizării de către pârâte a serviciilor de transport public, contra cost, pe raza municipiului Cluj Napoca, până la soluţionarea dosarului nr. 984/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, …
Citește mai multCurtea în dosarul ”Cecan vs. ANI”: „vădită contradicție cu funcția publică de consilier județean”
Clujust.ro vă prezintă motivarea Curții de Apel Cluj în dosarul în care directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Eugen Cecan, a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate, care a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada când a fost și consilier județean. În iunie 2015, ANI preciza despre Cecan: ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 ianuarie 2013 – 28 mai 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de Consilier județean, și funcția de Director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. …
Citește mai multMotivarea sentinței prin care o avocată din Cluj a primit despăgubiri morale de 10.000 euro
Clujust.ro vă prezintă motivarea sentinței rămase definitive prin care o avocată din Baroul Cluj a primit despăgubiri morale de 10.000 de euro pentru ”prejudiciul grav adus onoarei, demnității și reputației profesionale” de către un afacerist. Avocata reclamantă l-a chemat în judecată pe afacerist, iar în garanție a chemat mai mulți ziariști, firma care editează Gazeta de Cluj și un notar public. Cererile de chemare în garanție au fost respinse ca tardive, însă cererea pe fond de răspundere delictuală a fost admisă de Judecătoria Cluj-Napoca și menținută prin decizia definitivă de Tribunalul Cluj. Extras Sentința Civilă nr. 4425/2016 Judecătoria Cluj-Napoca ”Privitor la …
Citește mai multPedepse pentru împușcarea a doi câini din rasa ciobănesc de Bucovina. MOTIVARE
În contextul proiectului legislativ privind pedepse mai mari pentru uciderea animalelor, vă prezentăm ce pedepse au primit doi vânători din Cluj care au ucis cu intenție, prin împușcare, doi câini din rasa ciobănesc de Bucovina. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată la Judecătoria Cluj-Napoca, unde au primit următoarele pedepse: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omorârea animalelor cu intenție și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că instanț a stabilit și aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, care a fost suspendată pe …
Citește mai multCum a fost la Balul Bobocilor de la Facultatea de Drept UBB Cluj. Cine sunt Miss și Mister FOTO/VIDEO
După șase probe în care li s-au testat abilitățile fizice și intelectuale, au fost aleși Miss și Mister Boboc 2016 de la Facultatea de Drept UBB Cluj. Gazdele Balului au fost Anda Stan, studentă în anul II, și Tudor Mureșan, reprezentantul anului I, iar juriul a fost format din asistent universitar Adrian Tamba, asistent universitar Mihaela Pop, studentul senator Călin Rus, președintele ELSA Cluj-Napoca, Călin Haiduc, și un invitat special din partea Metropolitan Beauty Academy. Prima probă a fost una în care echipele au realizat un filmuleț de prezentare. Prezentarea nu trebuia să depășească două minute, ceea ce i-a făcut …
Citește mai multTribunalul Cluj a sesizat Curtea Constituțională într-un dosar penal de acces ilegal la un sistem informatic
Tribunalul Cluj a sesizat Curtea Constitutională într-un dosar penal de acces ilegal la un sistem informatic cu excepția de neconstitutionalitate a unei dispoziții din Codul Penal. Este vorba de alineatul 3 de la articolul 360 din Codul Penal, forma agravată a infractiunii de acces fără drept la un sistem informatic. Soluția pe scurt: ”Admite cererea formulata de inculpatul B.E.M. si în consecinta: În baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 republicata, dispune sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 360 alin. 3 C.pen., prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 23 alin. 12 și art. 21 …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.