CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Decizia Curții Constituționale (CC) prin care au fost declarate neconstituționale unele prevederi referitoare la camera preliminară din Noul Cod de Procedură Penală și motivarea ei au fost publicate în Monitorul Oficial, în data de 5 decembrie.
Motivarea deciziei arată că sesizările de neconstituționalitate au venit de la Cluj și Harghita: Prin încheierea de camera preliminara din data de 14 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 9/752/2014, Tribunalul Militar Cluj – Judecatorul de camera preliminara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 345 si art. 347 din Codul de procedura penală, excepție ridicată de patru inculpați prin avocații lor, iar prin Incheierea de camera preliminara din data de 7 august 2014 pronuntata in Dosarul nr. 325/43/2013, Tribunalul Harghita – Sectia penala – Judecatorul de camera preliminara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) si art. 347 alin. (3) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de cinci inculpați prin avocații lor.
La ședința Curții Constituționale a fost prezent avocatul clujean Sergiu Bogdan, pentru doi dintre inculpații din dosarul din Harghita, căruia i-a fost acordat cuvântul:
”Arata ca dispozitiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala incalca dreptul la un proces echitabil in componenta sa referitoare la principiul contradictorialitatii, in conditiile in care cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu de judecatorul de camera preliminara se comunica doar parchetului, care poate raspunde in scris. Astfel, inculpatul nu poate avea cunostinta de exceptiile ridicate din oficiu de judecatorul de camera preliminara, dar nici de raspunsul parchetului, acestea nefiindu-i comunicate. In continuare, face referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului concretizata in pronuntarea unor hotarari impotriva Frantei si Turciei, in care instanta europeana a sanctionat statele respective pentru faptul ca pozitiile avocatului general formulate intr-o cale de atac nu erau comunicate apararii, incalcandu-se astfel principiul contradictorialitatii. Referitor la etapa camerei preliminare, precizeaza ca nici in etapa de fond a acesteia si nici in etapa contestatiei nu se respecta principiul contradictorialitatii. O alta problema care se pune este problema egalitatii de arme intre aparare si acuzare, deoarece, astfel cum a statuat instanta de la Strasbourg, desi Ministerul Public are un rol deosebit in protejarea ordinii publice aceasta nu justifica crearea ab initio pentru procuror a unei pozitii privilegiate in cadrul procedurilor care sa plaseze celelalte parti intr-un net dezavantaj. De asemenea, in ceea ce priveste administrarea echitabila a probelor, arata ca odata ce in procedura camerei preliminare se pune in discutie legalitatea probelor, element esential al oricarui proces penal, hotarandu-se definitiv asupra acestuia, este evident ca textul de lege criticat incalca si acest principiu”, se arată în decizie.
”Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate. Arata ca trebuie sa se plece de la natura juridica a acestei proceduri, care este o procedura inovatoare, prin care legiuitorul a dorit sa se solutioneze acele chestiuni care tin exclusiv de competenta si legalitatea sesizarii instantei, pe de-o parte, sau de legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala, pe de alta parte, pentru a se evita situatiile intalnite anterior cand inceperea cercetarii judecatoresti era amanata tocmai pentru ca nu se epuiza faza prealabila. Prin instituirea acestei proceduri s-a dorit ca in termen de 60 de zile sa se solutioneze aceste exceptii pentru a se evita restituirea dosarului dupa epuizarea mai multor faze ale procesului penal. Totodata, trebuie avuta in vedere integrarea acestei proceduri in ansamblul procesului penal. Din aceasta perspectiva, trebuie observat ca aceasta procedura precede inceperea cercetarii judecatoresti. Inclusiv Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca principiul contradictorialitatii trebuie sa primeze atunci cand se pune problema cunoasterii observatiilor, pieselor dosarului in legatura cu aspecte care tin de fondul cauzei, iar publicitatea trebuie sa beneficieze de maximul de garantii procesuale atunci cand este vorba de discutarea unor aspecte ce tin de acuzatia in materie penala. Instanta europeana a prevazut, de asemenea, ca pot exista exceptii atunci cand o procedura presupune doar discutarea unor anumite aspecte de drept sau aspecte tehnice, ceea ce este cazul si in speta. Din aceasta perspectiva, apreciaza ca nu se poate pune problema incalcarii principiului contradictorialitatii si publicitatii. In ceea ce priveste egalitatea de arme, arata ca se pune problema unor chestiuni tehnice, unor chestiuni de drept pe care inculpatul le ridica, iar procurorul nu face decat sa raspunda acestor exceptii care sunt circumscrise strict problemei competentei si legalitatii sesizarii instantei sau legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. De asemenea, cand exceptiile sunt ridicate de instanta din oficiu, aceasta nu face decat sa se subroge inculpatului manifestand un rol activ. Apreciaza ca hotararile invocate nu sunt incidente in cauza.”
Avand cuvantul in replica, avocatul face referire la Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in Cauza Brandstetter contra Austriei.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca institutia camerei preliminare presupune judecarea unor exceptii si nu pronuntarea asupra temeiniciei acuzatiei pe fondul cauze
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) si art. 347 din Codul de procedura penala, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010
CURTEA
”Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca institutia camerei preliminare a fost conceputa, in acceptiunea legiuitorului, ca o institutie noua si inovatoare care are ca scop inlaturarea duratei excesive a procedurilor in faza de judecata, fiind, in acelasi timp, un remediu procesual menit sa raspunda exigentelor de legalitate, celeritate si echitate a procesului penal (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedura penala nr. 412/2009). In prezent, institutia camerei preliminare este reglementata in cuprinsul Codului de procedura penala la art. 342- 348, unde se gasesc elementele referitoare la obiectul si durata, masurile premergatoare, procedura, solutiile ce pot fi pronuntate si contestatia impotriva acestor solutii.
In continuare, Curtea retine ca dispozitiile mentionate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedura penala, care dispun asupra competentei judecatorului de camera preliminara, in sensul ca acesta verifica legalitatea trimiterii in judecata dispuse de procuror; verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala; solutioneaza plangerile impotriva solutiilor de neurmarire sau de netrimitere in judecata; solutioneaza alte situatii expres prevazute de lege. Totodata, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedura penala, in procesul penal, se exercita urmatoarele functii judiciare: functia de urmarire penala; functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei in faza de urmarire penala; functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata; functia de judecata. Astfel, prin prisma atributiilor procesuale incredintate judecatorului de camera preliminara, in contextul separarii functiilor judiciare potrivit textului de lege mentionat anterior, Curtea trage concluzia ca acestuia ii revine functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata si ca, in conceptia legiuitorului, aceasta noua institutie procesuala nu apartine nici urmaririi penale, nici judecatii, fiind echivalenta unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost incredintata, potrivit art. 54 din Codul de procedura penala, unui
judecator – judecatorul de camera preliminara, a carui activitate se circumscrie aceleiasi competente materiale, personale si teritoriale ale instantei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdictional. Totusi, din reglementarea atributiilor pe care functia exercitata de judecatorul de camera preliminara le presupune, Curtea observa ca activitatea acestuia nu priveste fondul cauzei, actul procesual exercitat de catre acesta neantamand si nedispunand, in sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esentiale ale raportului de conflict: fapta, persoana si vinovatie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedura penala competenta judecatorului de camera preliminara consta in verificarea, dupa trimiterea in judecata, a competentei si legalitatii sesizarii instantei, in verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Totodata, Curtea constata ca judecatorul de camera preliminara, potrivit art. 342 din Codul de procedura penala, isi va exercita atributiile dupa trimiterea in judecata a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instantei de judecata. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca trebuie stabilit in ce masura principiile invocate de autorii exceptiei sunt incidente in aceasta faza procesuala.
In ceea ce priveste prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca conceptul de acuzatie in materie penala are o semnificatie autonoma, independenta de clasificarile utilizate de sistemele juridice nationale ale statelor membre. Conceptul de acuzatie trebuie inteles in sensul Conventiei. Prin urmare, acesta poate fi definit drept notificarea oficiala, din partea autoritatii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale, definitie care depinde, de asemenea, de existenta sau absenta unor repercusiuni importante asupra situatiei (suspectului) (Hotararea din 27 februarie 1980 pronuntata in Cauza Deweer impotriva Belgiei, paragraful 46; Hotararea din 15 iulie 1982 pronuntata in Cauza Eckle impotriva Germaniei, paragraful 73). Totodata, Curtea europeana a raportat definitia notiunii de materie penala la 3 criterii alternative: criteriul calificarii interne, cel al naturii faptei incriminate si cel al scopului si severitatii sanctiunii (Hotararea din 8 iunie 1976 pronuntata in Cauza Engel si altii impotriva Olandei, paragrafele 80-85).
In ceea ce priveste textele supuse controlului de constitutionalitate, Curtea observa ca potrivit criteriului calificarii interne, acestea fac parte din Codul de procedura penala. Totodata, astfel cum s-a aratat, potrivit art. 342 din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara isi va exercita atributiile dupa trimiterea in judecata a inculpatului, rechizitoriul constituind, potrivit art. 329 din acelasi act normativ, actul de sesizare a instantei de judecata. Astfel, pe langa celelalte doua modalitati reglementate de art. 307 si art. 309 din Codul de procedura penala, si intocmirea rechizitoriului si trimiterea in judecata a inculpatului, reglementata de art. 327 lit. a) din acelasi cod reprezinta notificarea oficiala, din partea autoritatii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale si, implicit, o acuzatie in materie penala.
In ceea ce priveste faza prealabila a procesului (ancheta, instrumentarea cazului) in cazul dedus judecatii aceasta fiind reprezentata de procedura camerei preliminare, procedura prealabila fazei de judecata, Curtea observa ca instanta europeana considera procedurile penale ca pe un intreg. Pe de alta parte, anumite conditii impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la aparare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, in masura in care echitatea procesului poate fi grav incalcata prin nerespectarea initiala a acestor conditii impuse (Hotararea din 24 noiembrie 1993 pronuntata in Cauza Imbrioscia impotriva Elvetiei, paragraful 36). Astfel, modul in care se aplica aceste garantii in cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii si de circumstantele cauzei (Hotararea din 8 februarie 1996 pronuntata in Cauza John Murray impotriva Regatului Unit, paragraful 62).
Astfel, Curtea constata ca, de exemplu, in Hotararea din 7 ianuarie 2003, pronuntata in Cauza Korellis impotriva Ciprului, instanta europeana a considerat prima cerere a reclamantului ca fiind admisibila deoarece, potrivit celor sustinute de catre acesta, exista posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea probei sa fie decisiv pentru stabilirea temeiniciei unei acuzatii in materie penala in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie. Totodata, Curtea retine ca, in alta cauza, instanta europeana a decis ca, desi judecatorul de instructie nu trebuie sa se pronunte cu privire la temeinicia unei acuzatii in materie
penala, actele pe care le indeplineste au o influenta directa asupra desfasurarii si echitatii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Prin urmare, art. 6 paragraful 1 poate fi considerat aplicabil procedurii de urmarire penala desfasurate de un judecator de instructie, chiar daca e posibil ca anumite garantii procedurale prevazute de art. 6 paragraful 1 sa nu se aplice (Hotararea din 6 ianuarie 2010 pronuntata in Cauza Vera Fernandez-Huidobro impotriva Spaniei, paragrafele 108- 114).
In continuare, Curtea apreciaza ca prevederile constitutionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distinctiilor ce se desprind din jurisprudenta instantei europene in ceea ce priveste aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. In acest sens, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, nepublicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data pronuntarii prezentei decizii, a statuat ca solutia legislativa cuprinsa in art. 341 alin. (5) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra plangerii impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata fara participarea petentului, a procurorului si a intimatului este neconstitutionala, incalcand dreptul la un proces echitabil din perspectiva contradictorialitatii si oralitatii. Astfel, plecand de la incidenta prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentala asupra tuturor litigiilor si avand in vedere si dispozitiile art. 20 din Constitutie si cele ale art. 53 din Conventie, Curtea a constatat ca prevederile art. 6 din Conventie trebuie respectate de legiuitor si atunci cand reglementeaza in domeniul procedurilor penale care nu tin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv in ceea ce priveste procedura desfasurata in camera preliminara. Asa fiind, in ceea ce priveste contradictorialitatea, Curtea observa ca acest concept este definit in doctrina ca dreptul fiecarei parti de a participa la prezentarea, argumentarea si dovedirea pretentiilor sau apararilor sale precum si dreptul de a discuta si combate sustinerile si probele celeilalte parti.
Contradictorialitatea se traduce in aducerea la cunostinta celeilalte parti a argumentelor de fapt si de drept, pe de-o parte, si posibilitatea celeilalte parti de a raspunde acestora, pe de alta parte. Astfel, contradictorialitatea este, in primul rand posibilitatea reala de a dezbate in fata judecatorului tot ceea ce este avansat in drept sau in fapt de catre adversar si tot ceea ce este prezentat de acesta, probe sau alte documente. Din perspectiva protejarii drepturilor omului, Curtea observa ca principiul contradictorialitatii este un element al principiului egalitatii armelor si al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca egalitatea armelor este o trasatura inerenta a unui proces echitabil, care presupune ca fiecarei parti sa i se acorde posibilitatea rezonabila de a prezenta cauza in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie net dezavantajoasa vis-a-vis de adversarul sau (Hotararea din 16 noiembrie 2006 pronuntata in Cauza Klimentyev impotriva Rusiei, paragraful 95). Astfel, instanta europeana a statuat ca a existat o incalcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventie, in cazul in care reclamantul a fost impiedicat sa raspunda la observatiile facute de avocatul-general in fata Curtii de Casatie si nu i s-a dat o copie a observatiilor acestuia. Inegalitatea a fost exacerbata de participarea avocatului-general, in calitate de consilier, la deliberarile instantei (Hotararea din 30 octombrie 1991 pronuntata in Cauza Borgers impotriva Belgiei, paragrafele 27-29).
Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela ca, in materie penala, inclusiv elementele ce tin de procedura, ar trebui sa se desfasoare intr-o maniera contradictorie, trebuind sa existe egalitate de arme intre acuzare si aparare. Dreptul la un proces in contradictoriu inseamna, intr-un caz penal, ca atat procurorului cat si inculpatului trebuie sa li se ofere posibilitatea de a avea cunostinta si de a putea aduce observatii referitoare la toate probele prezentate sau la observatiile depuse de catre cealalta parte in vederea influentarii deciziei instantei (Hotararea din 16 februarie 2000 pronuntata in Cauza Rowe si Davis impotriva Regatului Unit, paragraful 60).
Legislatia nationala poate indeplini aceasta exigenta in diverse maniere, dar metoda adoptata de catre aceasta trebuie sa garanteze ca partea adversa sa fie la curent cu depunerea observatiilor si sa aiba posibilitatea veritabila de a le comenta (Hotararea din 28 august 1991 pronuntata in Cauza Brandstetter impotriva Austriei).
In continuare, Curtea apreciaza ca probele reprezinta elementul central al oricarui proces penal, iar organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului. Totodata, Curtea observa ca obiectul procedurii camerei preliminare il constituie verificarea, dupa trimiterea in judecata, a competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. De asemenea, Curtea observa ca potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedura penala, probele care au fost excluse de judecator in aceasta faza nu pot fi avute in vedere la judecarea in fond a cauzei. Totodata, Curtea observa ca, in conceptia initiatorului, proiectul Codului de procedura penala instituie competenta judecatorului de camera preliminara in verificarea conformitatii probelor administrate in cursul urmaririi penale cu garantiile de echitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrarii probelor este strans si exclusiv legata de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. (…) Asadar, prin continutul dispozitiilor care reglementeaza camera preliminara, prin solutiile care pot fi dispuse, sunt prevazute criteriile in baza carora se stabileste daca procedura in cursul urmaririi penale a avut caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Avand in vedere aceste aspecte, Curtea constata ca procedura desfasurata in camera preliminara este deosebit de importanta, avand o influenta directa asupra desfasurarii si echitatii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis.
Curtea observa ca, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara comunica cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu parchetului, care poate raspunde in scris, in termen de 10 zile de la comunicare. Din economia textului, Curtea retine ca procurorul are acces la cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu, pe cand inculpatului nu i se vor comunica nici exceptiile ridicate din oficiu de catre instanta, nici raspunsul parchetului la acestea.
De asemenea, Curtea retine ca cererile si exceptiile formulate de catre inculpat, exceptiile ridicate din oficiu si raspunsul parchetului nu sunt comunicate partii civile sau partii responsabile civilmente, nefiind cunoscute de acestea din urma si neputand fi combatute. Avand in vedere cele expuse, Curtea apreciaza ca inculpatul nu se bucura de posibilitatea reala de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat in drept sau in fapt de catre adversar si la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri si exceptii dupa consultarea rechizitoriului, iar in ceea ce priveste partea civila si partea responsabila civilmente, Curtea retine ca acestea sunt excluse ab initio din procedura de camera preliminara. Reglementand in acest mod, legiuitorul a restrans in mod absolut posibilitatea partilor de a avea cunostinta si de a dezbate exceptiile ridicate din oficiu si sustinerile parchetului, plasandu-le intr-o situatie dezavantajoasa fata de procuror. Astfel, din perspectiva contradictorialitatii, ca element definitoriu al egalitatii de arme si al dreptului la un proces echitabil, instanta constitutionala apreciaza ca norma legala trebuie sa permita comunicarea catre toate partile din procesul penal ” inculpat, parte civila, parte responsabila civilmente ” a documentelor care sunt de natura sa influenteze decizia judecatorului si sa prevada posibilitatea tuturor acestor parti de a discuta in mod efectiv observatiile depuse instantei. Or, Curtea observa ca normele ce reglementeaza procedura camerei preliminare se rezuma la a indica drept persoane participante in aceasta faza procesuala doar pe procuror si pe inculpat. Curtea observa ca, potrivit art. 32 din Codul de procedura penala, pe langa inculpat, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti in procesul penal.
In ceea ce priveste partea civila, Curtea constata ca, potrivit art. 84 din Codul de procedura penala persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal este parte in procesul penal si se numeste parte civila. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, a statuat ca, in cazul in care
persoana vatamata formuleaza, in cadrul procesului penal, pretentii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a savarsirii infractiunii, aceasta cumuleaza doua calitati procesuale: calitatea de parte vatamata si calitatea de parte civila. Aceste doua parti ale procesului penal se afla insa intr-o situatie identica, si anume in situatia de persoana lezata in drepturile sale prin savarsirea infractiunii, ceea ce justifica existenta interesului legitim, la care se refera art. 21 din Constitutie.
De asemenea, in ceea ce priveste partea responsabila civilmente, Curtea constata ca, potrivit art. 86 din Codul de procedura penala, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legala sau conventionala de a repara in intregime sau in parte, singura sau in solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda in proces. Desi nu se identifica, din reglementarea obligatiilor care ii
incumba partii responsabile civilmente, reiese ca aceasta impreuna cu inculpatul formeaza un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infractiune. Astfel, partea responsabila civilmente are interesul inlaturarii conditiilor care ar atrage raspunderea sa civila. Mai mult decat atat, potrivit art. 85 alin. (1) si art. 87 alin. (1) din Codul de procedura penala, atat partea civila cat si partea responsabila civilmente se bucura de drepturile prevazute la art. 81 din acelasi cod, dintre care Curtea retine dreptul acestora de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei si de a consulta dosarul, in conditiile legii.
Din aceasta perspectiva, astfel cum a statuat si prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, anterior citata, Curtea apreciaza ca partii civile si celei civilmente responsabile nu le este strain interesul pentru solutionarea laturii penale a procesului, in conditiile in care de stabilirea existentei faptei penale si a vinovatiei inculpatului judecat in cauza depinde si solutionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelasi prilej, Curtea a retinut ca partea civila, partea civilmente responsabila si inculpatul au aceeasi calitate, de parti si prin urmare se afla in aceeasi situatie. In ceea ce priveste cauza dedusa controlului de constitutionalitate, Curtea observa ca fiind stabilit deja faptul ca prevederile art. 6 din Conventie trebuie respectate de legiuitor si atunci cand reglementeaza in domeniul procedurilor penale care nu tin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv si in ceea ce priveste procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea apreciaza ca, din perspectiva principiului contradictorialitatii, atat partii civile, cat si partii civilmente responsabile trebuie sa li se ofere aceleasi drepturi ca si inculpatului.
In continuare, in ceea ce priveste rolul procurorului in procesul penal, Curtea observa ca, potrivit art. 131 din Constitutie, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, exercitandu-si atributiile prin procurori constituiti in parchete.
De asemenea, Curtea observa ca, potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, iar, potrivit art. 67 din aceeasi lege, procurorul participa la sedintele de judecata, in conditiile legii, si are rol activ in aflarea adevarului. Astfel, in procesul penal din Romania procurorul actioneaza ca aparator al intereselor generale ale societatii, dar si ale partii din proces, in spiritul legalitatii (Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010). Totodata, in calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societatii si de aparator al ordinii de drept, al drepturilor si libertatilor cetatenilor, Ministerului Public, prin procurori, ii revine sarcina ca in faza de urmarire penala sa caute, sa administreze si sa aprecieze probele care servesc la constatarea existentei sau inexistentei infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea tuturor imprejurarilor, pentru justa solutionare a cauzei (Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011).
In ceea ce priveste rolul procurorului in procedura camerei preliminare, din dispozitiile de lege criticate, Curtea observa ca acesta nu are decat o participare limitata in aceasta etapa procesuala. Plecand de la obiectul procedurii camerei preliminare, de la importanta probelor in procesul penal, precum si de la rolul pe care procurorul il ocupa in procesul penal, Curtea constata ca si acesta din urma trebuie sa se bucure in
egala masura de dreptul la o procedura orala. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, ca dispozitia art. 131 alin. (1) din Constitutie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate sa duca la restrangerea continutului dispozitiei constitutionale. Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constate ca dispozitiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
In continuare, Curtea retine ca dreptul la o procedura orala si la o audiere publica este deosebit de important in contextul penal, caz in care o persoana acuzata de o infractiune penala trebuie, in general, sa aiba posibilitatea de a participa la o audiere in prima instanta (Hotararea din 20 iulie 2000 pronuntata in Cauza Tierce si altii impotriva San Marino, paragraful 94). In cazul in care este vorba despre un singur grad de jurisdictie si in cazul in care problemele nu sunt extrem de tehnice sau pur legale, trebuie sa existe o procedura orala, procedurile scrise nefiind suficiente (Hotararea din 10 decembrie 2009 pronuntata in Cauza Koottummel impotriva Austriei, paragrafele 18-21).
In schimb, folosirea procedurilor scrise in caile de atac este, in general, acceptata ca fiind compatibila cu art. 6. O procedura orala poate sa nu fie necesara in caile de atac atunci cand nu exista probleme cu credibilitatea martorilor, nu sunt contestate faptele, partilor le sunt oferite posibilitati adecvate de a-si prezenta cazurile lor in scris si de a contesta dovezile aduse impotriva lor (Hotararea din 8 ianuarie 2009 pronuntata in Cauza Schlumpf impotriva Elvetiei, paragrafele 65-70; Hotararea din 10 martie 2009 pronuntata in Cauza Igual Coll impotriva Spaniei, paragrafele 28-38). Astfel, cum s-a aratat anterior, avand in vedere ca standardul de protectie oferit de dispozitiile Conventiei si de jurisprudenta instantei europene este unul minimal, Legea fundamentala sau jurisprudenta Curtii Constitutionale putand oferi un standard mai ridicat de protectie a drepturilor, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constitutie si art. 53 din Conventie, instanta de contencios constitutional a statuat ca garantiile prevazute de art. 6 paragraful 1 din Conventie si de art. 21 alin. (3) din Constitutie se aplica, in materie penala, nu numai procedurii de fond a litigiului, ci si in procedura camerei preliminare, oferind o protectie sporita celei regasite la nivelul Conventiei.
In ceea ce priveste dreptul la o procedura orala, Curtea observa ca numai in cadrul unor dezbateri desfasurate oral procesul poate fi urmarit efectiv, in succesiunea fazelor sale, de catre parti. Totodata, dreptul la o procedura orala contine si dreptul inculpatului, al partii civile si al partii responsabile civilmente de a fi prezente in fata instantei. Acest principiu asigura contactul nemijlocit intre judecator si parti, facand ca expunerea sustinerilor formulate de parti sa respecte o anumita ordine si facilitand astfel stabilirea corecta a faptelor.
Curtea retine ca, potrivit art. 345, art. 346 alin. (1) si art. 347 din Codul de procedura penala, procedura desfasurata in camera preliminara nu se realizeaza potrivit unei proceduri orale in care partile din proces sa-si poata expune sustinerile, ci pe baza celor depuse in scris de catre inculpat si a raspunsului parchetului.
Pentru toate argumentele expuse in prealabil, din perspectiva verificarii legalitatii administrarii probelor, Curtea constata ca, pe de-o parte, probele, odata ce au fost excluse, nu mai pot fi avute in vedere la judecata in fond a cauzei, iar pe de alta parte, judecatorul de camera preliminara este suveran asupra stabilirii legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le indeplineste au o influenta directa asupra desfasurarii si echitatii procesului propriu-zis. Odata inceputa judecata, judecatorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalitatii administrarii probelor ce au ramas castigate procesului. Dupa ramanerea definitiva a solutiei dispuse de judecatorul de camera preliminara, nu mai exista niciun temei legal in baza caruia inculpatul sa poata ridica cereri ori exceptii referitoare la aspecte deja analizate in camera preliminara.
De asemenea, Curtea observa ca, din reglementarea institutiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilitatii pentru judecatorul din aceasta faza de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate in faza de urmarire penala, nebeneficiind de contradictorialitate si oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formala a legalitatii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, astfel cum s-a aratat anterior, organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului, astfel incat, in situatia in care in cauza respectiva sunt mai multi inculpati, proba care actioneaza in favoarea unuia poate actiona in defavoarea celuilalt. Totodata, Curtea observa ca in anumite circumstante aspectele de fapt ce au stat la baza obtinerii anumitor probe au relevanta directa si implicita asupra legalitatii probelor; or, imposibilitatea judecatorului de camera preliminara de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor inscrisuri, precum si lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, il pun pe acesta in postura de a nu putea clarifica situatia de fapt, aspect ce se poate rasfrange implicit asupra analizei de drept. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca rezultatul procedurii in camera preliminara referitor la stabilirea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala are o influenta directa asupra desfasurarii judecatii pe fond, putand sa fie decisiv pentru stabilirea vinovatiei/nevinovatiei inculpatului. Or, reglementand in acest mod procedura camerei preliminare si avand in vedere influenta pe care aceasta procedura o are asupra fazelor de judecata ulterioare, Curtea constata ca legiuitorul a incalcat dreptul partilor la un proces echitabil in componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea si egalitatea armelor.
Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constate ca solutia legislativa cuprinsa in art. 345 alin. (1) si in art. 346 alin. (1) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta ”fara participarea procurorului si a inculpatului”, este neconstitutionala, intrucat nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a partii civile si a partii responsabile civilmente in procedura desfasurata in camera de consiliu, in fata judecatorului de camera preliminara. Curtea retine ca, din perspectiva exigentelor dreptului la un proces echitabil, este suficient sa li se asigure partilor posibilitatea participarii in aceasta etapa procesuala, judecatorul putand decide asupra finalizarii procedurii in camera preliminara si fara participarea partilor atata timp cat acestea au fost legal citate. In continuare, Curtea observa ca, potrivit art. 347 alin. (3) din Codul de procedura penala, dispozitiile art. 343-346 din acelasi cod se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste contestatia cu privire la solutia pronuntata de judecatorul de camera preliminara. In aceste conditii, Curtea retine ca cele expuse anterior se aplica mutatis mutandis si in ceea ce priveste procedura contestatiei impotriva solutiei pronuntate de judecatorul de camera preliminara. Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constatate ca dispozitiile art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) si art. 346 alin. (1) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 345 alin. (2) si (3) din Codul de procedura penala, Curtea observa ca acestea reglementeaza procedura in camera preliminara referitoare la constatarea unor neregularitati ale actului de sesizare, la sanctionarea potrivit art. 280-282 a actelor de urmarire penala efectuate cu incalcarea legii ori excluderea unor probe administrate, precum si remedierea de catre procuror a neregularitatilor actului de sesizare. Referitor la aceste dispozitii, Curtea retine ca acestea sunt criticate din perspectiva incalcarii principiului contradictorialitatii si a dreptului la o procedura orala. Astfel, observand dispozitiile de lege criticate, precum si continutul principiului contradictorialitatii si al dreptului la o procedura orala, Curtea constata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate formulata. Astfel, avand in vedere competentele procurorului in procesul penal, Curtea apreciaza ca este firesc ca incheierea prin care se constata neregularitati ale actului de sesizare, prin care s-au sanctionat potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu incalcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, sa fie comunicata procurorului, doar acesta din urma putand fi in masura sa remedieze aceste neajunsuri. Referitor la dispozitiile art. 347 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala, Curtea retine ca acestea reglementeaza contestatia cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor in procedura camerei preliminare, precum si impotriva solutiilor prevazute de art. 346 alin. (3) si (5) din acelasi cod. Curtea retine ca aceste dispozitii, prin prisma criticilor formulate, nu impieteaza asupra drepturilor procesuale ale procurorului si inculpatului, astfel incat in raport cu aceste critici exceptia apare ca fiind neintemeiata.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1M3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CUR TEA CONSTITUTIONALA In numele legii DECIDE:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Virgil Ioan Mosneag, Nicolae Marian, Ioan Radu Bortes si Traian Darlea in Dosarul nr. 9/752/2014 al Tribunalului Militar Cluj – Judecatorul de camera preliminara si de Borboly Csaba, Palffy Domokos, Kosa Petru, Sofalvi Laszlo si Harghitay Ladislau Gavril in Dosarul nr. 325/43/2013 al Tribunalului Harghita – Sectia penala – Judecatorul de camera preliminara si constata ca dispozitiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
2. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in aceleasi dosare ale acelorasi instante si constata ca solutia legislativa cuprinsa in art. 345 alin. (1) si in art. 346 alin. (1) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta ”fara participarea procurorului si a inculpatului”, este neconstitutionala.
3. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in aceleasi dosare ale acelorasi instante si constata ca dispozitiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedura penala raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) si art. 346 alin. (1) din acelasi cod sunt neconstitutionale.
4. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceiasi autori in aceleasi dosare ale acelorasi instante si constata ca dispozitiile art. 345 alin. (2) si (3) si art. 347 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, Tribunalului Militar Cluj M Judecatorul de camera preliminara si Tribunalului Harghita – Sectia penala – Judecatorul de camera preliminara si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 11 noiembrie 2014.
